Prin exerciţiul militar NATO, numit Steadfast Jazz, care va avea loc între 2 şi 9 noiembrie, alianţa occidentală va aduce în regiunea Mării Baltice 6.000 de soldaţi, puşcaşi marini şi aviatori. Se vor alătura 100 de trupe ucrainene. Deşi ambiţiile Ucrainei de a adera la NATO s-au spulberat când Germania i-a blocat planul în 2008, relaţiile cu această alianţă sunt din ce în ce mai bune. În afara manevrelor comune, Ucraina contribuie cu forţe militare la operaţiunile NATO în Afganistan, Oceanul Indian, Kosovo şi Marea Mediterană. Speranţa de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice a rămas. Şi dacă lucrurile merg bine, relevă UEObserver, Kievul va semna o asociaţie politică şi tratatul de liber-schimb cu Uniunea Europeană în cadrul summitului de la Vilnius din 28-29 noiembrie, acţiune care dă o lovitură planului Rusiei de a atrage această ex-republică sovietică în „Uniunea eurasiatică”. În iulie, vice-ministrul rus al Apărării, Anatoli Antonov, califica Jazz Steadfast ca fiind în „spiritul războiului rece” şi se declara „deconcertat de obiectivul proclamat de acest exerciţiu”.
Acţiunile Rusiei înaintea summitului de la Vilnius sunt elocvente – în august a impus o blocadă vamală de o săptămână asupra transportatorilor rutieri ucraineni, în septembrie a impus o lună de blocus asupra trasportatorilor lituanieni şi a interzis importurile produselor lactate lituaniene. La o recentă reuniune de la Ialta, în Ucraina, un colaborator al preşedintelui rus, Vladimir Putin a declarat că în cazul în care Kievul va semna pactul cu UE, Rusia va impune taxe vamale ce vor forţa statul ucrainean „la faliment”.
Pentru liniştea aliaţilor
Un responsabil al NATO a precizat că exerciţiul Steadfast Jazz este al Forţei de reacţie a Alianţei, menit să asigure că este capabilă să se apere un aliat, să de poată desfăşura oriunde şi să facă faţă ameninţării. Exerciţiul se bazează pe un scenariu fictiv, inclusiv pe o ţară adversă fictivă. Unii analişti consideră că aceste manevre au fost concepute pentru a „asigura” noii membrii NATO şi să „dezamorseze” anumite idei ale Kremlinului. Nick Witney, fost şef al securităţii la Agenţia europeană de apărare de la Bruxelles, preciza că ţări precum Polonia cred că Rusia continuă să constituie o ameninţare în termeni de forţe convenţionale. „Ele se simt sub presiunea politică şi psihologică a Rusiei şi există o retorică de cealaltă parte – discursul din ce în ce mai paranoic al lui Putin, noul său program de reînarmare… Deci, aceste ţări au nevoie de puţin confort, au nevoie ca NATO să adopte limbajul unui organism robust”. Witney arată că „disuasiunea este un joc psihologic” iar detaliile Steaffast Jazz oferă o idee a ceea ce ar putea veni pe coastele Lituaniei şi Poloniei, chiar dacă este „improbabil”.
Puterile militare de prim plan din Europa, Franţa şi Marea Britanie participă fiecare cu câte 300 de militari, Italia trimite 250, Olanda 200, Germania 75. SUA, de departe cel mai mare membru al NATO, va trimite doar 300 de oameni iar Turcia, alt mare aliat al organizaţiei, nu va trimite nici o persoană. Forme, centrul de comandament al NATO, precizează că Polonia va asigura principala parte a tirurilor reale cu 1.500 de soldaţi. De asemenea, două din micile state baltice vor juca şi ele un rol relativ major – Estonia, cu 200 de militari şi Lituania cu 150.
Soarta Ucrainei se va juca la Vilnius
Fostul ministru ucrainean de Interne, Iuri Lutşenko, arată că cele 28 de ţări membre ale UE reunite în noiembrie în capitala Lituaniei vor avea de luat o decizie importantă când vor propune semnarea unui acord de asociere între UE şi Ucraina, un tip de tratat internaţional care este considerat o primă etapă spre aderarea ţării la Uniune. Cancelariile europene sunt împărţite în ce priveşte această perspectivă. Aducerea Ucrainei în UE este un obiectiv vechi şi întotdeauna considerat pertinent, însă normele democratice şi organizarea juridică şi administrativă a ţării par prea îndepărtate de standardele europene. În plus, trebuie reconsiderată situaţia fostului premier, Iulia Timoşenko, închisă din 2011, în timp ce Viktor Ianukovici are reputaţia de a fi prea permeabil la interesele ruseşti. Rusia nu va renunţa, Kremlinul are o diplomaţie de secol 19 şi nu acceptă realitatea lumii actuale. Este de aşteptat ca Kremlinul să îşi exercite influenţa prin trei mijloace – religia, pentru că Biserica ortodoxă rusă este foarte politizată şi patriarhul face parte din Biroul Politic; separatisme, grupurile extremiste separatiste fiind bine identificate, ca şi canalele lor de finanţare, sau sciziunea partidului Regiunilor, a lui Ianukovici, dar probabil că el va înlătura rebelii şi va menţine partidul în perspectiva europeană. Oricum, trebuie evitat un război rece cu Rusia.
