Cand am sosit, in 1978, ca student la Universitatea Columbia din New York, l-am intalnit acolo pe doctorandul Vladimir Socor. Spre deosebire de alti fii de politruci atunci faimosi in Romania, el a rupt abrupt cu tatal sau, autor al imnului comunist, si a platit pretul acolo – incluzand exmatriculare si emigrare. De atunci am pastrat contactul – din pacate, mai mult ca prieteni decat colaboratori si de la distanta -, dar de multi ani impartasim, el cu intensitatea specialistului, eu cu ocazia generalistului, aceeasi opinie generala asupra rolului Rusiei actuale. Socor calatoreste mereu, la Tbilisi sau Baku, Kiev si Chisinau; eu, dupa o calatorie scurta la Chisinau si Tiraspol, vad lucrurile din Statele Unite. Si totusi el, evreu, fiu de cominternist, si eu, imigrant american si fiu de "reactionari" (tata militar din razboi), a carui familie a participat din greu la constructia Canalului, am ajuns la concluzii similare, iar cea mai importanta este ca Rusia se ridica din nou. Asta implica consecinte importante si negative, mai ales pentru tarile din vecinatate. Rusia de azi este, geografic, mult mai mica decat Rusia lui Petru cel Mare, adoratul lui Dimitrie Cantemir – si rusul de rand o stie si o resimte, iar Putin reprezinta acea frustrare, daca nu democratic, cel putin psihologic. Nici in scoala, nici in minte rusii nu uita ca a fost odata ca niciodata cand au ajuns la Paris – si asta nu inseamna ca vor sa o faca din nou, ci ca vor sa fie, inca o data, o mare putere. Problema este ca Moscova nu mai are o armata care facea sa se cutremure Bonnul, Parisul (daca nu dormea sau pretindea) sau Bruxelles-ul, nu mai are frontierele potrivite, nu mai are populatia de atunci. De fapt, Federatia Rusa are o populatie (140 de milioane), ce descreste rapid, mai mica decat Pakistanul si tot mai putin rusa. Iar economic Rusia este inferioara Braziliei, Indiei sau Chinei – toate considerate in Moscova ca inferioare "natural". In aceste conditii, Putin, avand un regim mult mai stabil decat Eltin inainte, poate sa foloseasca o alta strategie – mai adecvata declinului politico-strategic al Europei, diversiunii militare a Americii in Orientul Apropiat si comercialismului oficial chinez. Deci, cele doua tactici paralele ale Moscovei sunt intimidarea si, in masura posibilului, dezintegrarea vecinilor vulnerabili si santajarea pe termen lung a unei Europe confuze si divizate, prin manipularea ofertei si pretului energiei. Asa cum Arabia Saudita manipuleaza pretul petrolului si foloseste castigul pentru construirea de moschei zgarietoare la ochi in Sarajevo sau, spera, Cordoba si Granada, Rusia o face pentru acceptarea construirii unei noi zone de influenta – in Georgia, Moldova, Azerbaidjan, Ucraina – cu alte cuvinte, restaurarea unui miniimperiu. Politica Moscovei este bazata pe cateva perceptii si tactici flexibile. Mai intai, si corect, Putin intelege ca majoritatea fostelor republici sovietice constituie tari noi, cu identitate confuza, institutii slabe si vulnerabilitati mari. Daca tarile baltice sunt pierdute si tot ce poate face Moscova este sa le irite plangandu-se de "asuprirea" rusofonilor din Estonia sau Letonia (si gasind audienta la Strasbourg), in Georgia, Moldova si Azerbaidjan situatia este diferita. Acolo Moscova a reusit sa divizeze tarile in mod permanent – aviz romanticilor din Bucuresti sau Chisinau ce mai viseaza despre Tighina moldoveneasca – si sa anexeze de fapt bucati mari de teritoriu. In Europa, politica este ceva mai subtila, nu mult mai subtila, dar destul ca sa creeze diviziuni si probleme, sa mituiasca un fost cancelar german si sa exacerbeze diferentele dintre Berlin si Varsovia. Problema este energia, aceeasi problema care in anii ‘80 il facea pe Ronald Reagan sa se opuna unei conducte de gaz sovietice spre Germania. Reagan a murit, dar dependenta europeana de Rusia ramane si, de fapt, se agraveaza. Mai rau, slabiciunea Ucrainei sau Belarusului ii da pretext lui Putin sa demonstreze Europei, de preferinta in ianuarie, cine da caldura si benzina. Aiurelile ecologiste antinucleare, zgarcenia ingusta ce impiedica construirea de instalatii de lichefiere a gazului algerian sau olandez, toate ajuta Moscova sa isi impuna vointa in Iran, unde vinde reactoare nucleare, sau in Venezuela, unde inarmeaza un lunatic antiamerican. Ca Angela Merkel are cel putin curajul de a spune ca tarul, departe de a fi nud, are armura si colti este progres, dar solutia ramane verbala si teoretica. Cand Bruxelles-ul ramane "discret" iar Washingtonul nu este acasa, Putin se joaca pe masa, spre pericolul tuturor.
Michael Radu, presedintele Centrului antiterorist, din Philadelphia
