» Ramasitele combinatelor industriale de la Hunedoara, Calan, Zlatna, Copsa Mica, Valea Calugareasca, Babadag etc. fac subiectul albumului de fotografie de arta "Kombinat".
» Dezindustrializarea a lasat in urma spatii dezafectate nu numai in spatiile post-comuniste, ci si in tarile vestice unde acestea au fost repuse in circuitul economic sau valorificate cultural si social.
» Daca pentru ramasitele arhitecturii industriale comuniste nu exista deocamdata o solutie economica sau ecologica, din punct de vedere estetic ele se lasa lesne resemnificate si revalorizate.
Geometriile abstracte, jocurile de texturi, contrastele si dezacordurile, culorile toxice si apasatoare ale ruinelor industriei comuniste fac fara indoiala subiectul unei fotografii de calitate.
Privind aceste peisaje apocaliptice ca obiecte abstracte, semnificatiile lor cele mai nocive, altfel inca actuale, sunt neutralizate suficient cat sa ne putem distanta de mostenirea si efectele unei istorii nefaste. Din pacate, textele care insotesc imaginile sunt mai putin detasate, tocmai din teama autorilor volumului ca estetismul imaginilor ne-ar putea face sa uitam prea repede trecutul si, mai ales, situatia prezenta ale acestor locuri. Fotograful serban "Cibinus" Bonciocat, mai putin urmarit de astfel de scrupule, reuseste insa sa atinga aceleasi probleme (peisajul compromis, toxicitatea resturilor industriale, interesele discutabile ale proprietarilor actuali, situatia celor care traiesc din furtul si "reciclarea" materialelor de constructie) cu mai putina patima post-revolutionara si cu mai mult sens din perspectiva prezentului.
Dezindustrializarea ia forme diferite pentru grupuri diferite
Unul dintre cele mai lucide si mai detasate comentarii din album, textul semnat de antropologul Liviu Chelcea si geograful Gabriel Simon trece rapid in revista traiectoriile actuale sau potentiale ale dezindustrializarii in contextele urbane. Aceste transformari s-au petrecut incepand cu anii ’60 in Occident si doar recent in Bucuresti.
Dupa trecerea de la economia bazata pe industrie la cea bazata pe servicii si informatie, mijloacele de productie ale tarilor dezvoltate au fost in parte transferate in fost lumea a treia. "Spatiile industriale care nu sunt dezansamblate sau innoite imediat ce devin neprofitabile au fost folosite in vest pentru activitati diferite de cele industriale, fie in sfera serviciilor (ca locuri de depozitare, birouri, centre comerciale sau magazine), fie ca proiecte culturale alternative, cum s-a intamplat in New York, Pittsburg, Londra Glasgow sau Paris.
"Pentru cei afectati direct, scriu Liviu Chelcea si Gabriel Simion, dezindustrializarea ia forma unui «oftat» de genul «astia au pus industria pe butuci»". Pentru "dezvoltatorii urbani", dezindustrializarea reprezinta "oportunitati" de afaceri, chiar daca unele din cladirile vizate sunt monumente de patrimoniu.
Pentru fostii angajati sau grupurile marginale ce gravitau in jurul fabricilor, dezindustrializarea reprezinta o sursa de venituri efemere prin vanzarea materialelor "recuperate" (de multe ori cu acordul directorilor) in aceste zone. Artistii si colectionarii de relicve industriale gasesc o noua sursa de inovare a discursului vizual, resemnificand istoria tehnologiei ca arta si motiv de diferentiere.
In fine, pentru arhitecti, arheologi si specialisti ai patrimoniului fabricile (…) dobandesc o dimensiune estetica, siturile industriale capatand o noua semnificatie culturala".
