Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în Dosarul ”Gala Bute”, a declarat, joi, că decizia instanţei este o mârșăvie şi o bătaie de joc, existând alte speţe asemănătoare în care s-a impus rejudecarea.
„Este o mârşavie, o bătaie de joc, pentru că dosare identice bazate tot pe decizia CCR din 2018 au fost trimise la rejudecare, vreo cinci: Dan Şova, Niţă de la Braşov, Horia Simu şi mai sunt câţiva. Identic. La noi s-a apelat la CJUE, că, vezi Doamne, gest de impunitate, vrăjeli. Era clar că pentru noi trebuia o altă soluţie, s-a dat altă soluţie şi acum, fix acum, plec cu geamantanul unde trebuie”, a declarat Obreja, conform agerpres.ro.
Fostul oficial al FRB a precizat că faptele în dosarul Gala Bute s-ar fi prescris în 2026 şi că exista timpul necesar pentru o rejudecare a cazului.
„Nu regret nimic, absolut nimic. Nu ai ce apărare să faci, nu aveam ce apărare să îmi fac, pentru că aici lucrurile sunt clare. Sunt dosare identice, dar văd că atât s-a prostit presa asta încât nu mai ştie să mai spună lucrurile astea. Domnule, a existat o decizie CCR care a fost pusă în aplicare în alte 5 dosare, da? Şi s-a trimis la rejudecare. Clar că aşa trebuia să se întâmple. La noi s-a apelat la subtrefugiul ăsta, Curtea de Justiţie Europeană, care a zis dacă există cumva risc de impunitate. Adică dacă cumva rămânem noi necondamnaţi. Ceea ce este o măgărie ca principiu de drept. Dar, în sfârşit. Nu aveam cum să rămânem noi nepedepsiţi, pentru că la noi cel mai devreme pedepsele s-ar fi prescris în 2026. Şi vă arăt că în apelul regular ne-am judecat opt luni de zile. Deci, hai să spunem că tot opt luni de zile ne-am fi rejudecat şi acum, sau nu opt luni, 16, 24, oricum până în 2026 sunt patru ani. Ne-a respins. Este o avalanşă împotriva grupului din jurul lui Traian Băsescu care a condus România şi împotriva lui şi asta e”, a mai spus Obreja.
Întrebat dacă se consideră o victimă în acest caz, Obreja a afirmat: „Nu mă consider o victimă, însă nu aveam eu ce să caut în povestea asta. Dar, în sfârşit, asta este, aşa a vrut Dumnezeu, aşa se întâmplă lucrurile. Nu am ce să fac, merg mai departe, trebuie să îmi văd de familia mea, de copiii mei”.
Rudel Obreja, condamnat în Gala Bute, spune că totul este o mârșăvie, după ce ÎCCJ a respins contestațiile în anulare depuse de el și Elena Udrea
Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul ‘Gala Bute’, fostul ministru al Turismului urmând să execute condamnarea de 6 ani de închisoare.
Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi şi este definitivă, astfel încât Elena Udrea va merge la închisoare.
A existat şi o opinie separată în complet, în sensul admiterii contestaţiilor depuse de inculpaţi şi DNA.
La închisoare vor ajunge şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, care are de executat o condamnare de cinci ani, şi Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea), care a primit 3 ani cu executare.
Ceilalţi inculpaţi au pedepse cu suspendare: Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) – un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării) – 4 ani cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu (fost director al Companiei Naţionale de Investiţii) – 3 ani cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă (administratorul unei firme) – doi ani şi şase luni cu suspendare.
Pe de altă parte, prin respingerea contestaţiei DNA a fost menţinută decizia de achitare primită de fostul ministru al Economiei Ion Ariton.
Pedepsele din acest dosar fuseseră suspendate în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de 5 judecători de la Instanţa supremă, iar sentinţa definitivă în dosarul ‘Gala Bute’ a fost dată de un complet nelegal.
Practic, prin respingerea contestaţiei în anulare, Instanţa supremă a aplicat o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a stabilit că judecătorii naţionali pot ignora o decizie a Curţii Constituţionale, dacă sunt anulate sentinţele în dosarele de fraude cu fonduri europene.
De asemenea, judecătorii români au confirmat supremaţia dreptului UE asupra dreptului intern, prin neaplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale.
Avocatul care a apărat-o pe Elena Udrea este Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei şi fost judecător la Curtea Constituţională.
Trebuie menţionat că DNA a avut o poziţie ambiguă în acest caz.
Astfel, la dezbaterile pe fond care au avut loc luni, procurorul de şedinţă a fost de acord cu admiterea contestaţiei în anulare şi rejudecarea dosarului în apel, după care DNA a trimis miercuri în instanţă concluzii scrise, „pentru evitarea oricăror neclarităţi”, în care solicita aplicarea deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi, „în caz contrar”, respingerea contestaţiilor în anulare.
În iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, însă ea a fugit la acea vreme din România, fiind depistată şi încarcerată în Costa Rica.
De asemenea, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a primit cinci ani de închisoare cu executare.
Celelalte pedepse în dosar au fost: Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea) – 3 ani închisoare cu executare; Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) – un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării) – 4 ani cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu (fostă prietenă cu Elena Udrea şi fost director al Companiei Naţionale de Investiţii) – 3 ani cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă (administratorul unei firme) – doi ani şi şase luni cu suspendare.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!