In urma cu o saptamana, Primaria Bistrita a evacuat din imobile situate in zona Centrului Istoric, trei familii de rromi restante la chirie. Dupa numai o saptamana, municipalitatea a revenit la sentimente mai bune, iar rromilor li s-a repermis accesul in locuinte, cu precizarea ca acestia trebuie sa plateasca chiriile la zi si sa varuiasca cladirile.
Cu mare tam-tam, obtinand girul instantei de evacuare a rau-platnicilor, oamenii Primariei Bistrita, impreuna cu un executor judecatoresc, au trecut, in urma cu o saptamana, la scoaterea in strada a trei familii de rromi cu copii mici. Reprezentantii Directiei de Administrare a Fondului Imobiliar din cadrul Primariei au confiscat atunci obiectele de mobilier ale celor in cauza, lasandu-le doar imbracamintea si vesela. Cu catel si purcel, de voie, de nevoie, oamenii si-au strans o parte din lucruri si s-au adunat in fata Primariei, strigand dupa ajutor catre liderii judeteni ai Partidei Romilor. La acel moment, acestia s-au dovedit neputinciosi, nereusind sa obtina nici macar o amanare a executarii silite pana la primavara.
Insa, decizia de azi a municipalitatii arata ca intre timp edilii Bistritei s-au lasat induiosati de rugamintile evacuatilor – dar mai ales de presiunile Partidei Romilor care nu a ezitat sa foloseasca cuvantul magic „discriminare” – si au decis, din mila, sa reprimeasca cele trei familii in locuintele inchiriate la preturi modice. Situatia este cu atat mai hilara cu cat rromii isi platisera datoriile chiar inainte de momentul evacuarii, aspect care nu a mai contat in febra evenimentelor.
Cei obligati sa paraseasca imobilele din centrul istoric traiesc in conditii insalubre, au venituri extrem de mici, multi nu detin forme legale, sunt bolnavi si traiesc din cersetorie. Cladirile in care isi duc viata se afla intr-o stare avansata de degradare.