17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialRovinietele scumpe, dar de negasit

Rovinietele scumpe, dar de negasit

Soferii care cauta in aceste zile roviniete pentru a putea circula in afara oraselor de resedinta au sanse slabe sa intre in legalitate. Oficiile postale sunt inchise, iar la benzinarii rovinietele sunt
o raritate.

Achitarea taxei de drum, concretizata pe parbrizele soferilor printr-un mic abtibild galben, este o misiune aproape imposibila in aceasta perioada. Locurile de unde rovinietele pot fi achizitionate fie sunt inchise, fie au ramas fara "marfa". Oficiile postale nu lucreaza in zilele de Craciun si nici in cele din preajma Anului Nou. Nici benzinariile nu vin in ajutorul soferilor, pentru ca nu mai au roviniete. Rare sunt locurile unde mai poti gasi pretiosul abtibild, desi autoritatile au promis ca vor redistribui rovinietele din locurile care au din belsug spre cele care duc lipsa.
In curand, soferii vor scoate si mai multi bani din buzunar pentru a plati rovinieta. Sistemul de achitare a taxei de drum se va schimba din 2008, conform unui proiect de lege sustinut de Ministerul Transporturilor. Daca acum rovinieta este platita in functie de clasa de poluare a autovehiculului, in curand taxa va fi unica, diferenta de pret fiind facuta de perioada de valabilitate a rovinietei: o saptamana (trei euro), o luna (sapte euro) si un an (28 de euro). Camioanele si vehiculele mai grele vor plati o taxa si mai mare.
"La infrastructura cine ma deranjeaza? Cine circula cu masa mai mare. Bun, aia tratez. La mediu, tratez separat prin alte masuri", a declarat pentru BBC Radu Dinescu, secretarul Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri. El a mai explicat ca impotriva poluarii statul a introdus taxa de prima inmatriculare, deci sistemul actual de roviniete nu mai era justificat.

Dupa o comparatie a tarifelor de acum cu cele care vor urma, rezulta ca proprietarii de masini mai putin poluante vor plati la fel de mult cu cei care conduc masini dotate cu sisteme Euro 2 sau mai proaste. In prezent, rovinieta valabila pe un an pentru o masina non-euro costa aproximativ 100 de lei, iar una pentru Euro 2 jumatate din aceasta suma. Pretul scade si mai mult pentru Euro 3 sau 4. Din 2008, avantajul proprietarilor de masini mai putin poluante dispare: toate autovehiculele cu masa mai mica de 3,5 tone vor plati 28 de euro pe an. Pentru o masina Euro 4, cresterea de pret va fi de 80%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă