12.8 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecial"Rotary" premiaza performanta

„Rotary” premiaza performanta

Patru elevi constanteni vor fi premiati, in cursul zilei de vineri, 20 ianuarie, de Clubul „Rotary International” Constanta. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al clubului, Nicolae Spirescu, actiunea face parte din proiectul „Premiile Adrian Spirescu”, aflat la prima editie. „Se vor acorda trei burse elevilor talentati in diverse domenii si o bursa sociala unui elev cu rezultate foarte bune la invatatura.
Pentru bursele de merit, fiecare elev va beneficia, lunar, de cate 2 milioane de lei, timp de un an de zile”, a mai precizat purtatorul de cuvant al Clubului „Rotary”. Festivitatea de premiere va avea loc la Sala de Concerte a Liceului de Arta Constanta, actiunea fiind organizata de Teatrul National de Opera si Balet „Oleg Danovski” Constanta, Clubul „Rotary International” Constanta si Liceul de Arta Constanta. Festivitatea va incepe cu un concert sustinut de orchestra simfonica a Teatrului National, sub bagheta dirijorului Radu Ciorei. „Aceste premii se acorda pentru prima data, insa intentia clubului nostru este ca aceasta actiune sa se desfasoare in fiecare an. Pentru selectarea celor patru elevi beneficiari ai burselor, am colaborat cu scolile constantene precum si cu Inspectoratul Scolar”, a mai afirmat Nicolae Spirescu. Proiectul a fost lansat in luna decembrie a anului trecut prin intermediul unui concert de Craciun sustinut de corul „Classic Style”.

Cele mai citite

A căzut într-un canal adânc de patru metri într-un parc din Capitală

Un bărbat în vârstă de 45 ani a căzut într-un canal, la aproximativ patru metri adâncime, în parcul Orăşelul Copiilor, din sectorul 4 al...

Medic de la ATI, rănit grav într-un accident rutier. Se afla pe marginea drumului

Virginia Armega medic în cadrul secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a fost rănită în urma accidentului din localitatea Țicleni, care...

A căzut într-un canal adânc de patru metri într-un parc din Capitală

Un bărbat în vârstă de 45 ani a căzut într-un canal, la aproximativ patru metri adâncime, în parcul Orăşelul Copiilor, din sectorul 4 al...
Ultima oră
Pe aceeași temă