2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Rostock" şi "Transilvania", epave la suprapreţ

„Rostock” şi „Transilvania”, epave la suprapreţ

Operaţiunile de scoatere la suprafaţă a epavelor din Dunăre au devenit extrem de costisitoare pentru statul român. Numai în cazurile a două epave, cele ale navelor „Rostock” şi „Transilvania”, lucrările, evaluate iniţial la o valoare totală de aproape 9 milioane de euro, au ajuns să coste 26 de milioane euro, după ce firmele care au scos epavele au obţinut în instanţe plata unor sume suplimentare. Scoaterea la suprafaţă a unei epave este denumită în termeni marinăreşti „ranfluare”. Cazul cel mai cunoscut este cel al motonavei ucrainene „Rostock”, care a eşuat pe Canalul „Sulina” în 1991.

În 2004, Ministerul Transporturilor a alocat Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) suma de 5 milioane euro pentru scoaterea epavei. Contractul a fost atribuit consorţiului Rostock Wreck Removal Consortium (RWRC), compus din Multraship BV (Olanda), Titan (SUA) şi Deltacons Tulcea. AFDJ a încheiat contractul cu RWRC la 4.999.000 euro. După ranfluare, în 2005, RWRC a dat în judecată AFDJ la Paris, cerând plata sumei de 7.749.996 euro, valoarea lucrărilor suplimentare efectuate din cauză că directorii AFDJ nu au pus la dispoziţie toate informaţiile necesare ranfluării. Procesul a ajuns şi pe rolul arbirajului de la Zurich. În dosarul CCI 1443/AVH/FM, pretenţiile RWRC crescuseră la 12,4 milioane euro. Recent, procesul a fost pierdut instanţa de la Curtea de Arbitraj obligând partea română la plata sumei de 11 milioane euro. Surse din AFDJ ne-au declarat că era o cauză pierdută pentru că RWRC depusese la dosar un document prin care, după începerea lucrărilor, conducerea AFDJ transmitea executantului schimbarea metodei de ranfluare. O dovadă zdrobitoare. Practic, paguba de 11 milioane euro a fost produsă de incompetenţa unui director. Actualul directorul al AFDJ, Mircea Răzvan Cristea (PNL), nu vrea să comenteze în nici un fel pierderea procesului de la Curtea de Arbitraj de la Paris, pentru că istoria e veche, iar el a fost numit în iunie 2012.

Alţi bani, duşi pe onorarii

La cele 11 milioane de euro plătiţi în plus în cazul ranfluării epavei navei „Rostock”, se adaugă banii daţi pentru reprezentarea AFDJ la instanţele internaţionale. Cei care s-au perindat în această perioadă pe la conducerea AFDJ, directorii Mihai Ochialbescu (PDL), Alexandru Galiaţatos (PNL, PDL), Ionel Malenda (PNL), Dorin Otrocol (PSD), Florin Uzumtoma (PDL), au tocat cel puţin 700.000 euro pe onorarii.

La ranfluarea epavei „Transilvania”, o pagubă  de 5 milioane euro

Un caz aproape identic este şi cel al ranfluării epavei motonavei „Transilvania” de către Superquatro Grup SRL Galaţi. Potrivit contractului în valoare de 3,6 milioane,  încheiat pe 25.08.2008 de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) cu Superquatro, ranfluarea trebuia să dureze 10 luni. Lucrările au fost încheiate în octombrie 2010. Pentru perioada 25.06.2009 – octombrie 2010, Superquatro ar fi trebuit să achite APDM-ului penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, adică 2,2 milioane euro. Directorul APDM, Mihai Ochialbescu nu a făcut demersurile necesare. Pare chiar să îl fi favorizat pe administratorul Superquatro, Sterică Atanasiu, care, nu numai că nu a plătit penalităţile, ci a mai şi dat în judecată APDM, cerând plata a 10 milioane lei, pentru „situaţii neprevăzute”. În dosarul 10320/121/2010*, instanţa de la Tribunalul Galaţi s-a pronunţat pe 06.01.2012, obligând APDM să îi plătească firmei lui Atanasiu 10.340.851 lei cu titlul de despăgubiri, 301.023 lei ca garanţie şi cheltuieli de judecată de 124.000 lei. În loc să încaseze penalităţi de 2,2 milioane euro, APDM a plătit un în plus 2,5 milioane euro. O pagubă de 4,7 milioane euro. 

În prezent sunt în derulare lucrările de ranfluare a epavei cargoului „Slatina” de 4.800 tdw, construit în 1973 la Şantierul Naval din Galaţi. Ministerul Transporturilor a alocat fondurile necesare ranfluării, la peste două decenii de la scufundarea navei la Dana 36/37 din Portul Bazinul Nou SA din Galaţi. APDM a încheiat cu firma Navrom Reparaţii SRL Galaţi contractul nr. 80/09.01.2012, în valoare de 29.159.636 lei fără TVA, pentru „servicii de ranfluare a epavei Slatina şi curăţarea fundului albiei în zona Danelor 35-38 Port Galaţi”.

În 1989, cargoul „Slatina” a fost readus la Galaţi, pentru reparaţii. Pentru că danele de armare ale şantierului naval erau ocupate, „Slatina” a acostat în Portul Bazinul Nou. Vara lui 1990 a fost secetoasă, cu oscilaţii mari ale nivelului Dunării, şi echipajul trebuia să elibereze parâmele, pentru ca acestea să nu „tragă” de navă, înclinând-o. Nu au făcut acest lucru şi pe 14 august 1990 nava s-a răsturnat în bordul tribord şi s-a scufundat la Mila Marină 79+450. După scufundare, corpul navei a alunecat la 30 de metri de mal, către şenalul navigabil, existând astfel pericolul ca odată ajunsă în şenal să blocheze navigaţia navelor maritime pe Dunăre.

A fost „fixată” cu 6 parâme metalice, care au împiedicat epava să alunece în şenal, dar şi acestea trebuiau înlocuite sistematic, pentru că, inevitabil, sunt mâncate de rugină. Ultima oară au fost înlocuite în 1996. Epava nu pune în pericol numai blocarea şenalului, ci şi accesul către docul uscat al Şantierului Naval Damen, pentru că din cauza epavei nu pot fi introduse sau scoase din docul uscat nave cu o lungime mai mare de 150 metri. În docul uscat al şantierului este asamblat corpul celei mai lungi nave construite vreodată la Galaţi, o navă de tip Joint Support Ship (JSS), destinată Marinei Militare Olandeze, cu un deplasament de 28.000 tdw şi o lungime de 205 metri. 

Cele mai citite

Cel mai mare operator nuclear din lume, pregătit să revoluționeze piața energetică românească

EDF Trading intră pe piața de energie din România, înainte de liberalizarea din 2025 Divizia de trading a gigantului francez de stat Électricité de France,...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

Operațiunea Școala: 50 de percheziții în dosare de trafic de droguri în mediul școlar din Iași, București și alte orașe

Procurorii au identificat 40 de făptuitori, majoritatea elevi și studenți din județul Iași. Cel mai tânăr consumator are 13 ani Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri...
Ultima oră
Pe aceeași temă