Unul din cliseele cu o prodigioasa cariera in domeniul marketingului romanesc porneste de la ideea de "Mic Paris": edituri care isi mai construiesc brandul pe intelectuali de marca din interbelic, reclame la apa minerala sau coniac si acum, o multime de restaurante traind din magulirea prejudecatilor noii clase de mijloc, care isi cauta radacinile intr-o pierduta varsta de aur – intr-o normalitate, "urbanitate" interbelica pierduta.
Dar, cu toata ploaia de "localuri boieresti" aparute de 15 ani incoace, putine reusesc sa treaca de nivelul fitelor urbane. Rossetya este unul dintre cele care reusesc s-o faca. Nu va luati insa dupa site: maguleste atatea prejudecati burghezo-elitiste, se sparge in atatea figuri intelectualo-arhaice incat sperie. Daca te-ai lua dupa el, ai crede ca te duce la o scoala de bune maniere – si nu intr-un loc a carui functie principala este sa hraneasca.
Pe scurt, dincolo de aparenta de loc exclusivist, impanat cu snobisme de anii 90 (cum ar fi un parteneriat cu Editura Humanitas, in urma caruia un client poate lua carti despre "vremurile d’altadat" cu discount), restaurantul este totusi unul de top. Amenajarea nu scapa de sub control figurile aristocratice decat in salonul olive (poze de epoca, gramofoane, ceasuri, oglinzi, lumanari), in rest fiind destul de sobra; ambianta de epoca este mai degraba sugerata decat aruncata ostentativ. De asemenea, chelnerii nu arunca priviri dispretuitoare, apar si dispar tacuti (poate prea tacuti), iar muzica este tinuta in surdina (poate prea in surdina). Preturile sunt mari, insa mancarurile sunt preparate cu ingeniozitatate frantuzeasca: cotlet de mistret cu mere (30 lei), caprioara in sos de visine (40 de lei), pui cu bere (15 lei), dulceata de nuci verzi (8 RON). Cum boierii romani se dadeau in vant dupa sora de ginta latina, contaminarea bucatariei autohtone cu cea frantuzeasca nu mai deranjeaza. Sote de vacuta in coniac, salau cu capere stau langa mizilic, palinca, bors de vacuta sau crap cu mamaliga si usturoi. Tragand linia, cu tot aerul urban middle class, restaurantul lasa o impresie de autenticitate – care vine, cred, tocmai din acest eclectism romanesc ce nu se poate imparti intre specificul local al mamaligii si sarmalutelor si rafinamentele si delicatesele de import.
