Pe 9 decembrie, odată cu alegerile parlamentare, în judeţul Alba a fost organizat un referendum local pe tema relansării activităţii de minerit la Roşia Montană.
Cu toate că referendumul a fost invalidat ca urmare a prezenţei scăzute la vot, 62,45 % dintre cei care au ales să îşi exprime opţiunea au votat „Da”.
Din acest motiv, Cristian Albu, preşedintele Sindicatului Viitorul Mineritului din Roşia Montană, a trimis un comunicat de presă în care precizează că oamenii din Apuseni vor relansarea activităţii de minerit la Roşia Montană.
„La referendum am obţinut o victorie zdrobitoare în favoarea repornirii mineritului şi le mulţumim tuturor celor care au votat. Mesajul nostru este acesta: oricine face guvernul trebuie să ţină cont de voinţa oamenilor, trebuie să facă de urgenţă ceva, trebuie să ia măsuri cât mai repede ca să repornească mineritul în Apuseni”, a mai precizat Cristian Albu.
Citeşte şi Alba: Referendumul privind mineritul din Munţii Apuseni, invalidat din cauza prezenţei scăzute
„Oamenii sunt interesaţi în special de locuri de muncă, pentru că în şomajul este foarte ridicat. Mulţi sunt supăraţi că le-au plecat copiii prin alte locuri, chiar prin alte ţări, în căutarea unui loc de muncă. Noi sperăm că va reporni mineritul în Apuseni şi vor fi create mii de locuri de muncă, aşa cresc şansele ca familiile să rămână unite”, a adăugat preşedintele Sindicatului Viitorul Mineritului din Roşia Montană.
Amintim că referendumul local pe tema relansării activităţii de minerit la Roşia Montană a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, în 35 de comune şi oraşe, în mare parte din zona Munţilor Apuseni, respectiv în oraşele Zlatna, Câmpeni, Abrud, Baia de Arieş şi comunele Roşia Montană, Lupşa, Stremţ, Vadu Moţilor, Bucium, Ciuruleasa, Râmeţ, Vidra, Sohodol, Ponor, Ceru Băcăinţi, Almaşu Mare, Poşaga, Rîmetea, Întregalde, Galda de Jos, Cricău, Meteş, Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Bistra, Gârda de Sus, Horea, Ighiu, Livezile, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Sălciua şi Scărişoara.
Cetăţenii cu drept de vot din aceste localităţi au avut de răspuns cu „Da” sau „Nu” la întrebarea „Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în zona Munţilor Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană?”. Costurile referendumului s-au ridicat la aproape 300.000 de lei.