21.1 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialRosen Plevneliev câştigă prezidenţialele din Bulgaria cu 52,5 la sută

Rosen Plevneliev câştigă prezidenţialele din Bulgaria cu 52,5 la sută

Candidatul premierului conservator bulgar Boiko Borisov, Rosen Plevneliev, a fost ales preşedinte al republicii duminică, obţinând 52,5 la sută în cel de-al doilea tur de scrutin, potrivit primelor rezultate oficiale provizorii, relatează AFP, citată de Mediafax.

Conform rezultatelor comunicate de Comisia electorală după numărarea a 98 la sută din buletinele de vot, Rosen Plevneliev obţine 52,5 la sută din sufragii, iar rivalul său socialist, Ivailo Kalfin, 47,4 la sută.

Preşedintele în exerciţiu, Gheorghi Părvanov, provenit din Partidul Socialist, nu a mai putut candida după două mandate succesive în funcţia de şef al statului.

Preşedintele bulgar are în principal prerogative de reprezentare şi este considerat drept autoritate morală, astfel că scrutinul a avut valoare de test pentru premierul Boiko Borisov, confruntat cu dificultăţile economice ale ţării, cea mai săracă din Uniunea Europeană.

În plus, el este sub presiunea permanentă a Bruxellesului pentru mai multă eficacitate în faţa corupţiei şi criminalităţii.

Victoria partidului său GERB la prezidenţialele şi municipalele de duminică intervine la jumătatea mandatului Guvernului, la mai puţin de doi ani până la următoarele legislative.

Aceste alegeri au generat din nou suspiciuni de manipulare, inclusiv tradiţionala practică bulgară a „cumpărării voturilor”, în special în rândul minorităţii rome.

Duminică, poliţia a arestat mai multe persoane în provincie, prinse în timp ce ofereau bani alegătorilor.

Cele mai citite

Român găsit vinovat de comiterea unei crime de o instanță din Anglia

Un român care trăiește în Anglia a fost găsit vinovat de o instanță de judecată din Londra pentru comiterea unei crime. Sabin Manda (32...

Lecția fiordurilor pentru drumurile din România

Norvegia a găsit soluția pentru reducerea accidentelor rutiere O analiză a proinfrastructura.ro arată că, între Oslo și Bergen, primele două orașe ale Norvegiei, există un...

Șapte mașini lovite de o șoferiță pe o stradă din municipiul Focșani

O șoferiță din Vrancea a lovit șapte autoturisme parcate regulamentar pe o stradă din municipiul Focșani. „La data de 28.09.2024, în jurul orei 15.20, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă