Este greu de inteles cum de UE mai indrazneste sa insiste asupra nevoii de uzurpare a rolului statului-natiune, in conditiile in care a esuat atat de lamentabil cu programul ei de ameliorare a situatiei romilor. De curand, presa a relevat ca cele 80 milioane euro alocate integrarii sociale a membrilor acestei minoritati au fost cheltuite pe proiecte cu totul efemere. Firmele de consultanta straine, aparent principalii destinatari ai respectivei asistente europene, au avut ca atare parte de vremuri cat se poate de bune. Romii, evident, mai putin.
In 2001, eurocratii il avertizau pe Adrian Nastase ca, fara o imbunatatire vizibila a situatiei etern marginalizatilor cetateni romi, Romania ar avea putine sanse de aderare la UE. In final insa, tocmai Bruxelles-ul a fost cel care reusea performanta sabotarii bunelor sale intentii. Comisia a preferat riscul unei risipe de milioane, agreand ideea cheltuirii sumelor intr-un rastimp relativ scurt pentru a multumi auditorii financiari, desi era evident ca, in conditiile lipsei vreunor eforturi serioase de redresare a capacitatilor statului roman, banii erau, practic, aruncati pe geam.
Cu un deceniu in urma, actualul secretar general al Comisiei, Catherine Day, solicita raspicat suspendarea strategiilor inovatoare, complementare procesului de extindere. Oficiali precum Karen Fogg, primul sef al Delegatiei CE la Bucuresti, au atras imediat atentia asupra necesitatii de a combate mai intai specificul regional inapoiat – strategie ce ar fi presupus o serie de proiecte pe termen lung, bazate inclusiv pe initiative provenite chiar de la baza societatii.
Dar viziunea doamnei Day a ramas neschimbata. In calitate de sef al programelor PHARE, a staruit asupra distribuirii rapide a fondurilor, alocate, pana la urma, unei multitudini de proiecte derulate pe termen scurt. Data fiind debilitatea administratiei publice romanesti, strategia in cauza s-a soldat, fireste, cu un fiasco. In acest rastimp, doamna Day a avut parte de sustinerea constanta a sefului ei, José Manuel Barroso – cel care va obtine, cu destula probabilitate, in curand, un al doilea mandat in fruntea CE datorita atitudinii sale servile fata de autoritatile de la Paris si Berlin, de altfel, la randul lor, in favoarea acestei abordari dezastruoase a procesului de extindere.
Acum vedem consecintele cu adevarat alarmante ale indolentei UE. Destule orase vest-europene traiesc zilele acestea o intensificare a tensiunilor sociale cauzate de atitudinea recalcitranta a romilor proveniti din Slovacia si Romania fata de regulile unei conduite civilizate. Din acest motiv, cea mai mare durere de cap a diplomatiei romanesti este provocata, in prezent, de comportamentul deseori infractional al membrilor acestei minoritati care a reusit sa tensioneze relatiile dintre Roma si Bucuresti.
Iar UE, care si-a dat de mult uitarii timidele eforturi de redresare a situatiei romilor, se ascunde intre timp in spatele notiunii de corectitudine politica, preferand sa ofere o platforma larga acelor ONG care sustin ca problema romilor se reduce, de fapt, strict la rasism si discriminare, neimplicand nicidecum si o serie de alti factori, ramasi ignorati. Astfel, societatea romaneasca este practic aruncata inapoi in vremurile antedecembriste, cand orice discutie despre carentele sociale existente era imposibila, dat fiind ca presupunea, inerent, si unele rezerve exprimate la adresa ideologiei oficiale.
Ideologia Europei zilelor noastre este, precum se stie, multiculturalismul. Pe batranul continent tot rasar, ca ciupercile, fel de fel de Robespierri de buzunar – deseori avocati precum cel ghilotinat. Zelosi, acestia se identifica cu o serie de libertati neindoielnic demne de aparat, dar devenite intre timp anacronice. In schimb, dreptul femeilor rome si al copiilor lor la o viata lipsita de variile forme – deseori oribile – de exploatare impuse de catre membrii mai brutali ai comunitatii nu mai este de mult o tema la moda, deoarece ar bruia mantra ideologiei postmarxiste despre statul pe post de unica entitate vinovata de supliciul acestei minoritati. Uitata a devenit si problema nenumaratilor varstnici care ajung sa sufere din cauza delincventilor romi.
Robespierre-ul de Dambovita este, indubitabil, doamna Renate Weber. Aparator militant al ortodoxiei multiculturare, a devenit intre timp o mica celebritate printre europarlamentari. Face parte dintr-un partid care in interior a reusit sa puna mana pe o parte considerabila a avutiei nationale, iar in exterior are grija sa mentina un discurs oarecum progresiv in chestiunea drepturilor copiilor si/sau ale minoritatilor. Strategia este, fireste, o reminiscenta din epoca "de aur", cand Ceausescu mai expedia cate un trepadus licentiat in drept de genul lui Nastase peste hotare pentru a condamna acolo abuzurile democratiei occidentale, in timp ce acasa liderii partidului unic se bucurau de un sir nesfarsit de privilegii si onoruri nemeritate.
Multiculturalismul s-a dovedit, din pacate, doar o reteta pentru anarhie sociala. Iar in vremuri de criza economica are toate sansele sa conduca la o ascensiune fulgeratoare a extremei drepte in Europa de Est.
Privita din aceasta perspectiva, cariera eurodeputatului Weber aduce puternic a bluff: nu a servit nici cauzei minoritatii rome per ansamblu si nicidecum acelor romi – despre care vreau sa cred ca se afla in majoritate – care nu isi doresc altceva decat sa faca parte din mainstream-ul societatii. Astfel de cariere merita, prin urmare, incheiate. Romania ar beneficia de pe urma curmarii ascensiunii unor pretinsi liberali cu vadite inclinatii de stanga, altfel risca sa aiba parte de acea polarizare nociva specifica, in prezent, Ungariei vecine.
