3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomii români expulzaţi din Franţa îşi încearcă norocul în Spania

Romii români expulzaţi din Franţa îşi încearcă norocul în Spania

De aproape un an, Sandra, în vârstă de 20 de ani şi mamă a doi copii, locuieşte într-un apartament „improvizat” din Val de Marne (París). O clădire veche, fără apă curentă, dar care ţine loc de acoperiş celor doi copii ai săi. Alexandru, la distanţă de câţiva metri de compatrioata sa, trebuie să se mulţumească cu o baracă din lemn montată în urmă cu câteva săptămâni, notează luni ziarul El Mundo într-un reportaj, potrivit Agerpres.

Amândoi sunt romi şi au aceeaşi destinaţie de călătorie, cu aceleaşi escale: mai întâi Spania, apoi Franţa. Din România au plecat în căutarea unei vieţi mai bune, dar au aflat că şomajul îi pândeşte şi pe pământul făgăduinţei. „Am locuit în barăci, sau în rulote, pentru că nu aveam bani pentru o casă”, spune Alexandru.

A trecut un an de când Franţa a lansat campania de desfiinţare a aşezărilor ilegale ale romilor „zone ilegale, pe care Franţa nu le poate tolera”, potrivit afirmaţiilor preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy. „Imigranţii clandestini vor fi repatriaţi în ţara lor”. El i-a cerut în acest sens ministrului său de interne să desfiinţeze aşezările ilegale ale etnicilor romi.

De atunci, Sandra, Alexandru şi mii de compatrioţi ai lor au rătăcit cu „casa” în spinare, din parcuri în tabere ilegale, din case părăginite în tabere de la marginea drumului. Şederea lor în fiecare loc durează până când poliţia îşi face apariţia. „Este vorba de familii întregi, care au fost expulzate de mai multe ori şi au rătăcit dintr-un loc în altul timp de mai multe luni'” explică Charles Bouhanna, voluntar la asociaţia Roms Europe.

După ce sunt vizitaţi de agenţi, iau totul de la zero, fiind obligaţi să-şi caute un alt loc, unde să pună termeliile unui nou cămin condamnat la dispariţie încă de la început. „De mai multe săptâmâni ne-au tăiat apa şi în fiecare zi străbatem mai mulţi kilometri până la un izvor, pentru a putea găti şi a spăla”, asigură Pamela, una din chiriaşele casei improvizate.

„Sunt oameni cu mare capacitate de a reconstrui peste ceea ce s-a demolat”, asigură voluntarul de la Roms Europe. Această asociaţie încearcă să ajute colectivul să se integreze în societate. Le oferă consiliere juridică, şcolară şi medicală. „Facem mari eforturi pentru a integra aceste persoane'” adaugă Bouhanna.

Potrivit datelor asociaţiei Roms Europe, în Franţa trăiesc 15.000 de etnici romi, dintre care 800 în cartierul Val de Marne. „Majoritatea trăiesc în condiţii precare, printre gunoaiele din parcuri sau în barăcile de la marginea străzii”, asigură el. De când Franţa a lansat campania de desfiinţare a taberelor ilegale şi de expulzare a acestor imigranţi, peste 9.000 de persoane au fost repatriate şi aproximativ 300 de astfel de aşezăminte au fost desfiinţate.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă