UPDATE: Recursul lui Ionuţ Alexandru Gologan, românul condamnat la moarte pentru trafic de droguri în Malaysia, a fost respins, iar avocatul său a introdus, în regim de urgenţă, cererea de recurs la o instanţă superioară, Curtea Federală de Justiţie, a precizat, marţi, MAE, la solicitarea Mediafax.
–––
Românul prins în timp ce trafica droguri în Malaezia a pierdut și apelul făcut la pedeapsa de condamnare la moarte și va fi executat în luna august a acestui an, relatează B1 Tv.
Citește și: MAE: Românul condamnat la moarte pentru trafic de droguri, în Malaezia, achitat
Ionut Gologan, în vârstă de 22 de ani, a primit, luni, sentința la apelul făcut deciziei luate de judecători în primă instantă și a pierdut, după ce avocatul pe care și l-a angajat nu s-a prezentat la proces. Odată pierdută și această cale de recurs, Ionuț Golongan nu mai are decât o singură șansă să scape, și anume grațierea oferită de unul dintre sultanii regionali din Malaezia.
Ionuţ Golongan este primul român, condamnat la moarte în Malaezia. Tânărul a fost prins în iunie 2012 trecut pe Aeroportul Internațional Kuala Lumpur în timp ce încerca să transporte 1,5 kilograme de metamfetamină, un drog extrem de periculos. Substanţele ilegale au fost descoperite în bagajele românului în momentul în care încerca să părăsească Malaezia.
Judecătorul de la Înalta Curte de Justiție a Malaeziei a declarat, potrivit publicației New Straits Times, că apărătorul românului nu a adus argumente rezonabile pentru a împiedica sentința cea mai drastică.
Alţi doi români sunt judecaţi, în Malaezia, pentru trafic de droguri. Statul asiatic are o politică extrem de dură în privinţa combaterii traficului şi consumului de droguri. Conform legislaţiei locale, pedeapsa cu moartea se aplică automat (indiferent de naţionalitate şi de cantitatea transportată) persoanelor implicate în traficul de droguri. Posesorii de droguri sau de stimulente amfetaminice pentru consum propriu se sancţionează atât cu închisoarea pe termen lung, cât şi cu pedepse corporale.