Românika-Tanganika

„Aşa ceva nu veţi vedea nici măcar în Tanganika”, se indigna zilele trecute vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, acuzând PSD că ar fi trecut la mobilizarea sindicatelor pentru a le împinge spre proteste de stradă, când, de fapt, are la îndemână, ca partid, mijloace constituţionale de protest. „Este inadmisibil un asemenea comportament”, continuă Ioan Oltean. „Liderul principalului partid de opoziţie, Victor Ponta, este sindicalistul-şef.”

Departe de mine dorinţa de a arăta vreo simpatie cu PSD, partidul afacerilor oculte, al „privatizărilor” coţcăreşti şi campion în autoridiculizarea celor care îi conduc facţiunile învrăjbite. Nici nu contest faptul că PSD ar fi căutat să mobilizeze sindicatele (cu rezultatul jalnic ce s-a văzut). Doresc doar să subliniez ignoranţa abisală şi grosolănia politică de care dă dovadă vicepreşedintele partidului de guvernământ, în numai câteva fraze aruncate într-o doară vinerea trecută în timpul unei conferinţe de presă ţinute la Bistriţa. Să o luăm metodic: „Aşa ceva nicăieri nu veţi vedea, nici măcar în Tanganika, pentru că partidul de opoziţie principal are la îndemână mijloace constituţionale pe care să le folosească”.

Punctul 1: Ioan Oltean crede că există o ţară numită Tanganika. Punctul 2: I.O. crede că această ţară – presupunând că ar exista – trebuie să fie locuită de sălbatici care manifestează cum vor şi când le vine împotriva guvernului. 3: I.O. nu ştie că a manifesta împotriva guvernului este un drept constituţional. 4: I.O. crede că partidele politice nu au voie să se alieze cu sindicatele sau că, dacă o fac, atunci e vorba de ceva anticonstituţional.

Fără a merge până în Tanganika, exemplul Franţei, unde partidul socialist, sau alte partide de stânga, sau politicieni proveniţi din aceste partide se solidarizează sistematic cu manifestaţiile sindicatelor, i-ar arăta politicianului nostru ardelean că nu e nimic „inadmisibil” în solidarizarea ad-hoc a unui partid politic cu sindicatele. Nu e nimic „inadmisibil” nici măcar în încercarea unui partid politic de a provoca protestele sindicatelor care împărtăşesc aceeaşi tendinţă politică. Toate acestea fac parte din jocul democraţiei, câtă vreme respectivele proteste se înscriu între limitele legale.

La fel, este total deplasat a folosi formula „sindicalistul-şef” pentru a-l categorisi pe liderul unui partid de stânga, ca şi cum sindicalist ar fi o vorbă de ocară. Evident, în retorica adoptată de I.O. se sugerează în mod subliminal ecuaţia: sindicate active = Tanganika.

Dar să revenim la misterioasa Tanganika (atât de misterioasă, încât una dintre agenţiile de presă care au preluat discursul lui I.O. a strecurat între paranteze o notă a redacţiei: „provincie din Congo”, confuzionând şi mai tare cititorul). Pe lângă faptul că Tanzania (ţara din care Tanganika face parte ca entitate administrativă) este una dintre cele mai stabile şi funcţionale ţări din Africa, remarca lui I.O. pune încă o dată în lumină atitudinea etnocentrică a politicienilor români, dar şi a publicului în general. Am avut un ministru de Externe care sugera deportarea ţiganilor în Egipt, urmat de un altul care e de părere ca romii au o „problemă fiziologică de infracţionalitate”. La noi, aşadar, mai e încă tolerată intruziunea biologicului în politică, iar glumele etnice la tribună provoacă şi acum râsete groase. „Tanganika” în cazul prezent nu era altceva decât o asemenea groasă autocongratulare – noi nu suntem negri -, urmată, ca în manualele elementare de retorică, de o ieremiadă: în politică am ajuns totuşi mai rău decât negrii.

Evident, Ioan Oltean nu este un rasist, cel puţin, nu în sensul sociologic al termenului. El nu este un om care ar dispune de un discurs coerent asupra diferenţelor rasiale, după cum nu pare a avea nici o idee clară asupra constituţionalităţii gesturilor colective de protest. Lui i-a sunat atunci, pe loc, în ureche, să spună „Tanganika”, probabil pentru că, în străfundurile logosului său, acea denumire geografică i-a rimat cu „Românika”, misterioasa formă a numelui ţării cu care unii dintre noi se autoflagelează. Nici măcar asta n-ar fi grav, câtă vreme politicienii noştri se exprimă aşa pentru uzul intern. Lu-crul face parte din folclorul local. Numai să nu se apuce dumnealor, atunci când vin la Bruxelles, să înceapă să spună bancuri cu negri, ţigani şi evrei.