27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialRomânii nu vor să contribuie la protejarea patrimoniului cultural

Românii nu vor să contribuie la protejarea patrimoniului cultural

Aproximativ 70% dintre români nu ar dona bani pentru protejarea patrimoniului cultural, iar 52% dintre respondenţi au precizat că ar fi dispuşi să ofere o sumă în valoare de 50 de lei, potrivit Barometrului de Consum Cultural pe 2014, relatează Mediafax.

„Barometrul de Consum Cultural 2014. Cultura, între global şi local” oferă informaţii despre dinamica valorilor şi practicilor din societatea românească din prezent, despre modul în care populaţia se raportează la sectorul cultural, devenind un instrument esenţial în dezvoltarea strategiilor locale şi regionale.

Potrivit acestei cercetări, 30% dintre respondenţi ar dona pentru protejarea patrimoniului cultural între 51 de lei şi 100 de lei, 10%, între 101 lei şi 200 de lei şi doar 8% ar fi dispuşi să acorde peste 200 de lei.

Potrivit rezultatelor cercetării, foarte puţini respondenţi au vizitat obiective de patrimoniu în ultimul an, în afara localităţii de rezidenţă, iar frecvenţa de vizitare este redusă. Astfel, 70% dintre respondenţi au spus că nu au vizitat deloc astfel de obiective în ultimul an, 21% au efectuat între 1 şi 3 vizite, iar 7% au realizat peste 6 vizite.

O explicaţie posibilă este lipsa obişnuinţei de vizitare a obiectivelor culturale, ca parte a călătoriilor în scop turistic. De asemenea, doar 20% dintre români obişnuiesc să viziteze obiective de patrimoniu când călătoresc şi doar 4% vizitează astfel de instituţii în afara concediului, călătoriilor.

Totodată, 66% dintre respondenţi consideră că autorităţile locale ar trebui să se ocupe de protejarea patrimoniului cultural, 45% au ales Ministerul Culturii, 10% – Uniunea Europeană şi 6% – Biserică.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte disponibilitatea de a face voluntariat pentru protejarea patrimoniului cultural, doar 18% ar fi dispuşi să realizeze o astfel de acţiune.

Pentru ediţia din 2014 a Barometrului de Consum Cultural, volumul eşantionului a fost de 1.260 de persoane, cu o eroare maximă tolerată de +/- 2,8%, la un nivel de încredere de 95%. Eşantionul a conţinut un boost de 840 de persoane din Bucureşti, care a produs un subeşantion reprezentativ pentru Capitală, cu o eroare maximă tolerată de +/- 3,4%, la un nivel de încredere de 95%.

Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC) a lansat, luni, „Barometrul de Consum Cultural 2014”, cea mai importantă analiză statistică a sectorului cultural din România.

Cele mai citite

Visul Î.P.S. Ciolacu – Academia Catavencu

Î.P.S. Marcel Ciolacu… Nu, nu a trecut la cele bisericești. Î.P.S. înseamnă Întâiul Președinte Simigiu. Așadar, Î.P.S. Marcel Ciolacu a avut un vis....

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...

Orice Geoană-și are nașul

Printre  atâtea știri care te fac să-ți plângi de milă, iată și una care dă speranțe. Un tânăr, David Leonard Bularca, născut în 2002, alege...
Ultima oră
Pe aceeași temă