”Sabotarea intereselor cetăţenilor români din străinătate, prin susţinerea şi votarea legii Nr. 78/2010 pentru modificarea şi completarea legii Nr. 198/2008 privind nivelul taxelor consulare, îi descalifică pe cei doi parlamentari din calitatea de ‘reprezentanţi’ ai românilor din diaspora”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PIR agenţiei Agerpres.
De asemenea, în comunicatul menţionat este acuzată şi ”complicitatea senatorului Badea la jefuirea legală a românilor din străinătate”, lucru care ar rezulta din stenograma şedinţei Senatului din 16 februarie 2010. ”În şedinţa respectivă, senatorul Badea spune că este de acord cu creşterea taxelor consulare, adăugând că chiar românii din străinătate i-au solicitat această majorare, datorită calităţii serviciilor consulare asigurate. Ceea ce este de-a dreptul absurd, nu ştiu care români au putut solicita aşa ceva, în condiţiile în care taxele erau deja foarte mari. Iar deputatul Brânză a lipsit de la şedinţa în care s-a votat legea respectivă şi apoi s-a făcut că nici măcar nu ştie de adoptarea ei, ceea ce este o scuză ridicolă. Mă întreb cum mai pot da cei doi parlamentari ochii cu românii din colegiile lor”, a declarat, pentru Agerpres, secretarul naţional al PIR, Mihai Muntean.
PIR constată totodată ”cu îngrijorare şi indignare coeziunea clasei politice a României împotriva românilor din diaspora prin aprobarea cu vot majoritar, indiferent de culoare politică, a legii menţionate la Camera Deputatilor cu 268 voturi din 270 şi Senat cu 68 voturi din 68 posibile”.
Organizaţiile românilor din Italia nici măcar nu au fost consultate în legătură această mărire a taxelor consulare, a adăugat Munteanu. El a arătat că PIR va încerca să organizeze în perioada următoare câteva mitinguri de protest în faţa consulatelor româneşti din Italia, iar acestea nu vor fi îndreptate personalului consular, ci vor urmări să transmită mesajul de nemulţumire clasei politice de la Bucureşti.
Nu în ultimul rând, PIR solicită şi retragerea integrală a filialelor înfiinţate de PD-L în Italia, pe considerentul că acestea nu au un statut juridic şi recunoaştere instituţională, şi desfăşoară o activitate ilegală şi subversivă în rândul comunităţii româneşti de pe teritoriul Italiei. ”În urma refuzului constant şi permanent al organizaţiei PDL diaspora de a-şi retrage şi/sau desfiinţa filialele ilegale din Italia, Partidul Identitatea Românească va solicita intervenţia celor mai înalte autorităţi instituţionale ale Italiei şi va supune atenţiei mass mediei italiene şi internaţionale această anomalie”, mai adaugă comunicatul PIR.
Şi Asociaţia Românilor din Italia (ARI) şi alte organizaţii ale comunităţii româneşti din Italia au criticat săptămâna trecută creşterea taxelor consulare şi îndeosebi a celei pentru înscrierea certificatelor de naştere ale copiilor români nou-născuţi în străinătate.
Pe 24 mai a intrat în vigoare legea 78/2010, care modifică taxele serviciilor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate. Toate taxele s-au mărit, între ele însă cea mai mare creştere a avut-o taxa pentru înscrierea certificatelor de naştere străine în actele de stare civilă româneşti. Până acum, taxa era de 70 euro, conform legii 198/2008, iar acum a ajuns la 135 euro, pentru înscrierea în termen de 6 luni, şi 200 euro pentru înscrierea în termen de peste 6 luni. Consulatul României de la Roma a majorat chiar şi noile taxe din lege, solicitând 205 euro pentru înscrierea certificatelor de naştere în termen de până la şase luni de la naştere, şi 270 euro pentru înscrierea certificatelor de naştere la peste şase luni de la naştere, a precizat ARI.