-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomânii au cea mai lungă săptămână de lucru din UE, peste germani...

Românii au cea mai lungă săptămână de lucru din UE, peste germani sau britanici

Angajaţii cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut 41,3 ore pe săptămână, cel mai ridicat nivel din UE, unde media este de 39,7 ore, şi mai mult decât în ţări precum Germania sau Marea Britanie, în timp ce la polul opus se situează finlandezii, cu 37,8 ore pe săptămână, potrivit Mediafax.

România este urmată de Luxemburg (40,8 ore), Marea Britanie, Polonia, Germania şi Bulgaria (toate patru cu 40,5 de ore), respectiv Estonia şi Cehia (ambele 40,4 ore).

În România, săptămâna de lucru normală negociată colectiv a fost de 40 de ore anul trecut, maxim în UE, la egalitate cu Bulgaria, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia şi Slovenia. Cea mai redusă asăptămână de lucru negociată colectiv a fost cea din Franţa, de 35,6 ore, potrivit unui raport al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă (Eurofound).

Limita maximă legală pentru o săptămână de lucru în România a fost anul trecut 48 de ore, maxim în UE, alături de alte 15 state. Minimul este înregistrat în Belgia, de 38 de ore.

În privinţa concediului mediu anual plătit, stabilit prin negocieri colective, România, cu 21 de zile, se situează la coada unui clasament format din 14 state UE pentru care sunt disponibile informaţii. Cipru şi Estonia, cu 20 de zile fiecare, ocupă ultima poziţie. De cele mai multe zile plătite de concediu beneficiază danezii şi germanii (câte 30 de zile).

Românii au ocupat primul loc în spaţiul comunitar şi în privinţa numărului anual de ore de muncă acceptate prin negocieri colective, cu 1.864 ore, urmaţi de polonezi (1.865 ore), bulgari, estoni, unguri şi sloveni (1.848 ore). Germania (1658,8 ore), Danemarca (1.628) şi Franţa (1.602,6) ocupă ultimele locuri. În UE o persoană lucrează anual, în medie, 1.714,9 ore.

La numărul de sărbători legale, România a fost anul trecut pe penultima poziţie în UE, cu şase zile. Doar Olanda a avut mai puţine sărbători legale decât România, respectiv cinci. Cel mai mare număr de sărbători este înregisgtrat în Spania (14), urmată de Malta, Slovacia şi Cipru (toate cu 13 zile). Media la nivelul Uniunii este de 9,6 zile de sărbători legale anual.

Eurofound este un organism comunitar înfiinţat în 1975 de Consiliul European, pentru a contribui la planificarea şi proiectarea unor condiţii mai bune de sviaţă şi muncă în Europa.

 

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă