9 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialRomania vrea avioane americane si echipamente militare europene

Romania vrea avioane americane si echipamente militare europene

Autoritatile de la Bucuresti ar inclina sa reduca numarul de avioane de lupta necesare modernizarii flotei militare aeriene pentru a multumi atat partenerii europeni, cat si pe cei americani, potrivit Financial Times.

Romania ar putea cumpara numai jumatate din cele 48 de avioane de lupta, pentru care era dispusa sa plateasca 4,5 miliarde euro, pentru a asigura fonduri si altor dotari in domeniul apararii si pentru a multumi in acest fel SUA, dar si partenerii sai europeni strategici, potrivit ziarului Financial Times. Consiliul Superior de Aparare a Tarii (CSAT) a adoptat la sfarsitul anului 2007 o hotarare prin care se aloca 4,5 miliarde euro pentru achizitionarea a 48 de avioane de lupta compatibile cu standardele NATO.

Cotidianul britanic citeaza oficiali romani care sustin ca Romania nu are nevoie de atat de multe avioane de lupta si, astfel, jumatate din banii alocati achizitionarii acestora ar putea fi dirijati catre cumpararea de elicoptere, transportoare blindate sau avioane fara pilot. In acest sens, Corneliu Dobritoiu, secretar de stat in Ministerul Apararii, a declarat pentru Financial Times: "Nu suntem atat de bogati incat sa putem cumpara tot ceea ce fortele noastre armate ar avea nevoie". De aceea, in opinia lui Corneliu Dobritoiu, ar fi necesara directionarea a jumatate din banii alocati pentru echipamente care ar asigura o mai mare protectie a soldatilor romani in diverse teatre de operatiuni unde sunt mobilizati.

De altfel, publicatia britanica mai subliniaza si disputa pe aceasta tema dintre presedintele Traian Basescu, "un atlantist convins", care ar opta pentru compania americana, si seful Executivului, Calin Popescu Tariceanu, care ar sustine o achizitie europeana. Potrivit secretarului de stat in Ministerul Apararii, multumirea ambilor parteneri strategici ar trebui sa fie o prioritate pentru autoritatile romane in momentul in care vor lua o decizie. Ministrul Apararii, Teodor Melescanu, a declarat pentru NewsIn ca Romania nu va cumpara armament si tehnica militara dintr-o singura tara, pentru ca "nu ar fi un semnal foarte bun". Astfel, Finacial Times avanseaza ideea ca, daca Romania ar opta pentru avioanele americane F-16, mai ieftine, dar la mana a doua, i-ar mai ramane bani pentru achizitionarea unor echipamente militare, contracte ce ar urma sa fie acordate companiilor europene.

ACHIZITII
» Romania trebuie sa inlocuiasca vechile MiG-uri 21 Lancer, care vor iesi din uz in maximum doi ani, cu aparate moderne compatibile cu standardele NATO. Principalii competitori pentru obtinerea acestui contract sunt Gripen International din Suedia si Lockheed Martin din SUA.

Cele mai citite

Zeljko Kopic și-a prelungit contractul cu Dinamo până în 2028!

Zeljko Kopic, antrenorul croat care a preluat conducerea tehnică a echipei Dinamo în decembrie 2023, a semnat o prelungire de contract până în vara...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Deficitul comercial al României a crescut cu 17,7% în primele 11 luni ale anului 2024

În perioada ianuarie-noiembrie 2024, exporturile României au scăzut cu 1%, ajungând la 86 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 3,3%, totalizând 116 miliarde...
Ultima oră
Pe aceeași temă