„New York Times” deconspira o operatiune CIA cu ajutorul CIA
Informatii privind o retea de inchisori secrete pentru suspectii de terorism circulau de mai multi ani, dar aveau valoare mai curand mitologica pentru ca nimeni nu produsese nici o dovada.
Lucrurile s-au schimbat in luna mai a acestui an, cand „New York Times” a publicat un material despre o operatiune sub acoperire a Agentiei Centrale de Informatii (CIA) a Statelor Unite.
„NY Times” identifica trei companii aviatice private controlate de CIA: Aero Contractors Ltd., Pegasus Technologies si Tepper Aviation. Ziarul newyorkez descrie tipurile de avioane pe care aceste companii le folosesc, rutele de zbor ale acestora, precum si misiunile – secrete la acea data – la care au participat aceste avioane: „Cand CIA doreste sa puna mana pe o persoana pe care o suspecteaza ca este membra Al Qaeda si sa o „livreze” interogatorilor aflati intr-o alta tara foloseste adesea un avion al Aero Contractors”. Din acel moment, secretul operatiunii era compromis. Mai departe, „NY Times” urmareste anumite zboruri si descopera ca acestea corespund capturarii unor lideri-cheie ai Al Qaeda: „Registrele de zbor indica faptul ca un avion CIA a parasit aeroportul Dulles la cel mult 48 de ore de la capturarea catorva lideri Al Qaeda si a aterizat pe aeroporturi situate in apropierea locului unde s-a facut arestarea. Printre acestia se numara: Abu Zubaida, colaborator apropiat al lui Osama bin Laden, capturat pe 28 martie 2002; Ramzi bin al-Shibh, membru al celulei de la Hamburg, planificator al atacurilor de la 11 septembrie 2001, capturat pe 10 septembrie 2002; Abd-al Rahim al Nashri, seful operatiunilor Al Qaeda din regiunea Golfului Persic, arestat pe 8 noiembrie 2002; Khalid Sheikh Mohammed, arhitectul atacurilor de la 11 septembrie, arestat pe 1 martie 2003”. In sustinerea afirmatiilor sale, „NY Times” citeaza „interviuri cu fosti ofiteri si piloti CIA”.
Desi era vorba despre informatii secrete privind securitatea nationala a SUA, CIA nu a ridicat nici o obiectie si nu a solicitat niciodata o ancheta publica privind dezvaluirile „New York Times”. Cazul este cu atat mai straniu cu cat el contrasteaza puternic cu cazul Valerie Plame, analistul CIA a carui identitate a fost dezvaluita de presa dupa o scurgere de la Casa Alba. In cazul Plame – considerata victima a criticilor pe care sotul ei, fostul ambasador Joseph Wilson, le-a adus administratiei – CIA a sesizat procuratura si acum se desfasoara o ancheta in care principalul suspect este fostul sef de cabinet al vicepresedintelui Dick Cheney, Lewis „Scooter” Libby.
„Washington Post” dezvaluie, cu ajutorul CIA, inchisorile clandestine ale CIA
Pe 2 noiembrie 2005, cotidianul „Washington Post” a dezvaluit destinatiile pe care le-au avut zborurile companiilor-paravan ale CIA: o retea secreta de centre de detentie – numite, in documentele clasificate ale Agentiei, „black sites” – situate in tari din Asia, Orientul Mijlociu si Europa de Est: „CIA i-a ascuns si i-a interogat pe unii dintre cei mai importanti detinuti Al Qaeda intr-o incinta datand din epoca sovietica din Estul Europei, afirma oficiali americani si straini familiari cu aranjamentul. Aceasta locatie secreta este parte a unui sistem conspirativ de inchisori infiintat de CIA acum aproape patru ani, care in anumite momente au inclus locatii din opt tari, inclusiv Thailanda, Afganistan si cateva democratii din Estul Europei, precum si un mic centru la Guantanamo Bay, Cuba, potrivit unor fosti si actuali ofiteri de informatii, precum si unor diplomati de pe trei continente”. Formula „fosti si actuali ofiteri de informatii” va reveni ca o mantra in absolut toate dezvaluirile de presa.
In cazul dezvaluirilor „Washington Post”, unii dintre „fostii si actualii” sunt, fara indoiala, oficiali CIA de cel mai inalt rang pentru ca ziarul recunoaste ca „existenta si locatia acestor inchisori secrete sunt cunoscute numai unui numar foarte mic de oficiali americani si, de obicei, numai presedintelui si catorva ofiteri de informatii de rangul cel mai inalt din tarile respective”. Mai departe, „Post” afirma ca „nu publica numele tarilor europene implicate, la cererea unor oficiali americani de nivel inalt”.
Pentru a doua oara, agentii CIA, unii cu functii foarte inalte, deconspira cu ajutorul presei o operatiune secreta a CIA. Pare ca Agentia, ca sa folosim o expresie americana, se impusca sistematic in picior compromitandu-si propriile operatiuni.
Human Rights Watch acuza direct Romania si Polonia
Pe 7 noiembrie, organizatia Human Rights Watch trece peste preocuparile exprimate de guvernul american si nominalizeaza Romania si Polonia ca fiind cele doua tari est-europene care au gazduit inchisori ale CIA pe teritoriul lor. Pe ce isi intemeiaza HRW acuzatiile? Iata: „Concret, am strans informatii ca avioanele CIA venind dinspre Afganistan in 2003 si 2004 au facut zboruri directe spre aeroporturi izolate din Polonia si Romania. HRW a vazut registre de zbor care arata ca un Boeing 737 cu numarul de inregistrare N313P – un avion pe care CIA l-a folosit pentru a transporta prizonieri spre si dinspre Europa, Afganistan si Orientul Mijlociu in 2003 si 2004 – a aterizat in doua randuri in Polonia si Romania in aceeasi perioada, dupa zboruri directe din Afganistan (…).
Potrivit documentelor de zbor, avionul N313P a plecat pe 22 septembrie 2003 de la Kabul si a aterizat pe aeroportul Szymany din nord-estul Poloniei. HRW a obtinut informatia ca mai multi detinuti, care au fost tinuti in secret in Afganistan in 2003, au fost transferati afara din tara in septembrie si octombrie 2003. Serviciul de informatii polonez detine o importanta baza de antrenament langa aeroportul Szymany.
Documentele arata ca avionul N313P a aterizat a doua zi, pe 23 septembrie, pe aeroportul militar Mihail Kogalniceanu din Romania. In aceeasi zi, avionul a plecat in Maroc si, de acolo, la Guantanamo Bay. Departamentul Apararii al SUA, care publica informatii despre toate transferurile de detinuti la Guantanamo, nu a dat nici o declaratie privind vreun transfer in jurul datei respective. Potrivit cercetarilor noastre, Statele Unite au folosit aeroportul Mihail Kogalniceanu pentru operatiuni in Irak si Afganistan incepand din 2002, iar baza a fost inchisa publicului si jurnalistilor de la inceputul lui 2004. Secretarul Apararii, Donald Rumsfeld, a vizitat Romania si baza de la Mihail Kogalniceanu in octombrie 2004. Avionul N313P a zburat, de asemenea, de la Kabul spre aeroportul Timisoara pe 25 ianuarie 2004. Avionul N313P, precum si alte avione despre care s-a spus ca au fost folosite de CIA pentru a transporta prizonieri au aterizat in repetate randuri pe aeroporturi din Iordania, Maroc, Egipt, Libia, Germania, Regatul Unit, Elvetia, Spania, Portugalia, Macedonia, Cipru, Republica Ceha si Grecia. Cele mai multe dintre aceste aterizari au avut loc fie pe importante aeroporturi civile, fie pe aeroporturi mixte, civile si militare, ambele locatii improbabile pentru operatii clandestine. Aeroporturile Szymany si Kogalniceanu sunt mult mai izolate”.
Si asta este tot! Ar mai fi o declaratie ipocrita data zilele trecute de fostul ministru al Apararii, Ioan Mircea Pascu, care le-a spus celor de la „London Times” ca in perioada in care americanii operau la Kogalniceanu au existat parti ale aeroportului la care autoritatile romane nu au avut acces, dar asta este alta poveste.
Dupa care HRW avertizeaza Romania si Polonia ca pot fi acuzate de complicitate la comiterea de abuzuri impotriva drepturilor detinutilor.
Sa o luam de la sfarsit. Un avion despre care se presupune ca ar fi fost utilizat de CIA ajunge fara nici un detinut la Guantanamo venind de la Kabul dupa ce face trei escale in Polonia, Romania si Maroc. Pentru ca HRW stie ca prin septembrie-octombrie 2003 s-a facut un transfer de prizonieri si, de vreme ce nici unul nu a ajuns in Cuba in jur de 23 septembrie, HRW deduce ca detinutii ar fi fost lasati pe undeva pe drum. Si unde altundeva daca nu in Polonia si Romania? De ce? Pentru ca: 1. sunt aeroporturi izolate; 2. langa Szymany exista o baza a serviciilor secrete poloneze; 3. Mihail Kogalniceanu a servit drept baza pentru operatiunile din Afganistan si Irak; 4. si probabil cel mai grav, pentru ca aici a venit Donald Rumsfeld in vizita.
Ar mai fi un motiv despre care insa HRW nu sufla o vorba. Human Rights Watch este o organzatie finantata de miliardarul George Soros. HRW s-a implicat puternic in campania anti-Bush si impotriva razboiului din Irak ca si Soros, de altfel, care a fost unul dintre cei mai importanti donatori pentru campania lui John Kerry.
Numai aceasta iritare fata de politica celor doua tari de sustinere a politicii actualei administratii poate explica faptul ca HRW si-a permis sa acuze cele doua state pe baza unor „probe” pe care nu le-ar admite nici un tribunal din lume.
In ce consta scandalul? Un raport al… CIA
La urma-urmei, se poate intreba cititorul, de ce atata agitatie pentru soarta unor teroristi periculosi? Explicatia este simpla. Din cauza acuzatiilor de tortura.
In 2004 a fost „scurs” catre presa un raport al inspectorului general al CIA, John Helgerson, care aprecia ca mai multe dintre tehnicile de interogare aprobate de CIA ar putea viola Conventia Internationala Impotriva Torturii. Organizatiile pentru aparararea drepturilor omului acuza guvernul american ca incearca sa limiteze definitia torturii astfel incat sa includa numai acele „tehnici” care provoaca leziuni grave unui organ al corpului. O tehnica precum cea cunoscuta sub numele de „waterboarding” – legarea detinutului de o placa si scufundarea lui sub apa astfel incat sa aiba senzatia ca se ineaca – ar depasi aceasta definitie ingusta. Alte „tehnici de interogare” amintite in raport sunt lipsirea de somn pentru perioade indelungate, tinerea detinutului complet dezbracat in celule in care temperaturile sunt foarte scazute, anumite lovituri la corp.
O a doua acuzatie adusa CIA este practica asa-numitelor „extraordinary renditions”, deportarea unor suspecti in tari banuite ca isi tortureaza detinutii. Este vorba, in special, de Iordania si Egipt.
In sfarsit, militantii pentru drepturile omului solicita ca prizonierii sa fie tratati conform Conventiei de la Geneva privind prizonierii de razboi. Replica-standard a administratiei este ca membrii Al Qaeda, talibanii si alti suspecti de terorism nu se califica drept „combatanti inamici” pentru ca nu respecta nici una din legile razboiului: Nu lupta pentru nici un stat, ataca civili nevinovati, nu poarta insemne distinctive si se deghizeaza in civili.
Anul acesta, in noiembrie, postul de televiziune ABC a reluat tema torturii practicate in inchisorile CIA imediat dupa ce directorul Agentiei, Porter Goss, negase intr-un interviu acordat „USA Today” ca CIA tortureaza detinuti.
Din presa, tema a capatat dimensiuni politice cand senatorul republican John McCain, el insusi victima a torturii in prizonieratul din Vietnam, a propus un amendament privind interzicerea „tratamentelor degradante, crude si inumane”. Amendamentul a trecut in Senat cu 91 de voturi contra noua, dar Casa Alba a amenintat ca ar putea face uz de dreptul de veto.
Dupa acest episod, reactia europeana nu a intarziat. Consiliul Europei l-a numit pe senatorul elvetian Dick Marty sa ancheteze zborurile CIA in Europa, Jack Straw a cerut explicatii la Washington in numele UE, iar presedintele Parlamentului European, Josep Borell, a amenintat Polonia cu suspendarea dreptului de vot si Romania cu amanarea aderarii cu un an.
Seful unitatii Al Qaeda din CIA este o femeie
Duminica, in ajunul vizitei Condoleezzei Rice in Germania, „Washington Post” a reluat povestea veche de un an a lui Khaled el-Masri, un cetatean german arestat in Macedonia in 2004, in seara de Anul Nou, si apoi transferat in Afganistan, unde a stat inchis vreme de cinci luni. Pretextul acestei reveniri in actualitate a cazului el-Masri il constituie faptul ca Asociatia Americana pentru apararea drepturilor civile, ACLU, a actionat saptamana aceasta in judecata CIA in numele lui el-Masri.
Cazul el-Masri reprezinta o dovada clara ca CIA comite erori in razboiul imporiva terorismului in special pentru ca, daca in cazul prizonierilor de la Guantanamo (inchisoare administrata de Pentagon), detinutii trebuie sa se prezinte inainte de incarcerare in fata unui judecator militar, in cazul detinutilor CIA nu exista nici un fel de autoritate civila de control sau sanctiune legala. Intreaga responsabilitate cade in sarcina CIA, mai precis in cea a Centrului Antiterorist (CTC) si a Unitatii Al Qaeda din cadrul CTC.
CTC este departamentul CIA care s-a dezvoltat cel mai mult dupa 11 septembrie 2001. Fostul director al CTC, J. Cofer Black, a ajuns un fel de vedeta rock a CIA si unul dintre cei mai apreciati oameni de catre presedinte, mai ales dupa succesul operatiunilor din Afganistan. Acest succes a atras nemultumiri din partea veteranilor Agentiei, care au criticat „modelul hollywoodian” de operatiuni pe care il prefera CTC in dauna metodelor clasice de recrutare si penetrare a retelelor teroriste.
„Washington Post” face un gest fara precedent si aproape ca il deconspira pe seful Unitatii Al Qaeda. Sase agenti au confirmat ca este vorba despre o femeie „cu par tepos care se potriveste cu personalitatea ei abrupta”, „agresiva si increzatoare in fortele proprii”. Altii au afirmat insa ca face exces de zel si ca „este mult prea grabita sa ordone actiuni paramilitare”. Aceasta femeie care face exces de zel a fost indicata de agentii CIA ca fiind persoana responsabila ca a dat ordinul privind arestarea lui el Masri. In total, afirma „Post”, este posibil ca 36 de persoane nevinovate sa fi fost arestate din greseala de CIA.
CIA versus Bush
Zilele acestea, pentru fiecare operatiune pe care o realizeaza cineva din CIA, se pare ca exista altcineva, tot in CIA, dispus sa o zadarniceasca. Numai asa se poate explica torentul nesfarsit de „scurgeri” de informatii catre presa, dezvaluirea aproape cotidiana a unor documente secrete. Exista un conflict in interiorul CIA, dar nu numai in interior. Asistam la un adevarat razboi care se poarta intre CIA si Casa Alba sau, mai exact, intre CIA si administratia Bush.
In septembrie 2004, in plina campanie electorala pentru prezidentiale, cunoscutul comentator Robert Novak a publicat un articol intitulat chiar „CIA versus Bush”. Robert Novak este nimeni altul decat cel care a deconspirat identitatea lui Valerie Plame in scandalul „uraniului din Niger”. Plame a demisionat din CIA in urma cu cateva zile.
Novak facea referire la o iesire publica a lui Paul R. Pillar, ofiter CIA pentru Orientul Apropiat, in care acesta critica politica administratiei Bush in Irak pe baza unui memorandum pe care el insusi il redactase si il trimisese Casei Albe. Cu o saptamana mai devreme, Pillar a „scapat” „New York Times” o estimare privind informatiile nationale, care continea o evaluare apocaliptica a viitorului Irakului.
Pentru Novak, aceasta scurgere semnala ca CIA a extins conflictul cu Pentagonul, pe care il considera dominat de „ideologi de dreapta” de genul lui Rumsfeld si Douglas Feith, la un conflict deschis cu administratia.
Pe 13 noiembrie 2004, comentatorul „New York Times”, David Brooks, a publicat un articol cu exact acelasi titlu. Diferenta era ca acesta venea dupa realegerea lui Bush: „Acum, ca s-a intors la lucru, presedintele Bush va trebui sa distinga intre opozanti si inamici. Opozantii se gasesc in Partidul Democrat – inamicii, in anumite birouri ale Agentiei Centrale de Informatii”. Pe masura ce campania electorala se apropia de final, CIA a servit presei scurgere dupa scurgere pentru a discredita politica lui Bush in Irak: estimari, rapoarte, memorii, orice bucatica de hartie din sediul de la Langley si-a gasit drum catre redactiile ziarelor. CIA a platit 15 milioane de dolari din propriul buget catorva fosti oficiali democrati pentru redactarea unor rapoarte critice la adresa administratiei.
Fapt absolut fara precedent, CIA a permis unui angajat sa publice sub anonimat o carte critica la adresa razboiului din Irak. Autorul cartii, intitulata „Imperial Hybris”, se numea Michael Scheuer. Dupa alegeri, el a declarat ca, „atat timp cat cartea era folosita pentru a-l distruge pe presedinte, aveam verde din partea lor sa vorbesc oricat cu presa”.
Printre veteranii CIA, noul director, Porter Goss, este privit cel putin ca un outsider si ca omul administratiei. Unul dintre oficialii de rang inalt ai CIA a starnit un scandal imens in momentul in care l-a numit public pe unul din adjunctii adusi de Goss din staff-ul sau de la Congres „Voma de Capitol Hill”.
CIA si reforma serviciilor secrete
Dupa alegeri, intrebarea care a obsedat Washingtonul a fost „ce va face Bush pentru a-i pedepsi pe rebeli?”. Raspunsul a venit in decembrie 2004, cand Congresul a adoptat Legea privind Reforma Serviciilor de Informatii si Prevenirea Terorismului (Intelligence Reform and Terrorism Prevention Act Ð IRTPA), care, printre altele, prevedea plasarea serviciiilor de informatii sub conducerea unica a unui director national pentru informatii (DNI). Bush l-a numit in februarie in functia de DNI pe fostul ambasador american la ONU si in Irak, John Negroponte. Din acel moment, intre CIA si Negroponte a inceput o batalie surda. Daca Agentia dorea mentinerea statu quo-ului si, deci, a rolului sau dominant, Negroponte avea mandat din partea Congresului si recomandarea Comisiei 9/11 sa reformeze Comunitatea de Informatii.
Cum au evoluat ostilitatile se poate intui dintr-un articol publicat pe 20 noiembrie in „Washington Post” de John Brennan sub titlul „Is This Intelligence?”. John Brennan a fost pana de curand director interimar al Centrului National Antiterorist. A mai indeplinit functiile de director executiv adjunct al CIA, sef de cabinet al fostului director CIA, George Tenet, si sef al statiei CIA din Orientul Mijlociu. Pe 2 noiembrie a parasit CIA, dupa 25 de ani in serviciu.
Brennan descrie atmosfera din CIA ca fiind una de „disperare” adanca, datorata incertitudinii ce domneste la Langley in privinta viitorului rol al Agentei. CIA ar trebui ajutata sa iasa din actuala „stare de panica”.
El critica IRTPA ca fiind o „lege grabita si plina de erori” careia ii lipseste „o viziune clara”. Succesul reformei serviciilor de informatii depinde de mai multi factori. Politicienii trebuie sa inteleaga ca aceasta reforma nu va fi nici rapida, nici usoara, nici ieftina. Ea trebuie sa fie „rezultatul unui proces prelungit”. CIA trebuie sa isi recapete rolul de frunte in randul agentiilor secrete americane. Brennan sugereaza, de asemenea, ca Negroponte nu este in cea mai buna pozitie pentru a realiza reforma CIA, pentru ca el functioneaza si ca principal consilier pentru informatii al presedintelui.
Este limpede ca dupa ce „a mizat totul incredibil de stupid pe victoria lui John Kerry”, dupa cum scria Brooks, CIA, sau cel putin o parte a vechii garzi, se simte vanata de actuala administratie.
Nu ca CIA nu si-ar avea aparatorii ei. Luni, 5 decembrie, Negroponte a trimis o scrisoare liderilor Senatului in care se declara „profund ingrijorat” si tulburat de faptul ca Senatul a amanat confirmarea unuia din principalii sai colaboratori. Benjamin Powell a fost aprobat in unanimitate in luna iulie de Comisia Senatului de selectare a personalului pentru serviciile de informatii in functia de principal consilier juridic al directorului national pentru informatii.
Cu toate acestea, senatorul democrat de Michigan, Carl Levin, membru al mai multor comisii legate de securitate nationala, a facut uz in cazul lui Powell de o procedura parlamentara care permite unui singur senator sa blocheze orice nominalizare pe timp nedefinit.
In lipsa principalului consilier juridic, crearea noilor structuri de informatii este blocata si statu quo-ul este mentinut. Levin nu a dorit sa comenteze motivele pentru care a blocat nominalizarea lui Powell.
Pana cand reforma serviciilor de informatii nu se va fi incheiat sau actuala administratie nu isi va fi incheiat mandatul, razboiul dintre Casa Alba si CIA va continua la fel de virulent si de lipsit de scrupule. Prejudiciile aduse Romaniei si Poloniei – doi aliati fermi ai Statelor Unite – in acest razboi par sa fie considerate la Washington „pierderi colaterale”.
