7.1 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialRomania si (ne)sansa verzilor

Romania si (ne)sansa verzilor

In Europa Occidentala, stindardul politicii ecologiste a atras nu o data indivizi aparent mai suparati pe lume si pe viata decat pe elementele poluante care ne distrug planeta. Astfel de indivizi doresc, de exemplu, limitarea traficului aerian, dar se pronunta in favoarea migratiei neingradite a locuitorilor tarilor din lumea a III-a catre suburbiile marilor metropole europene, fara a reflecta o clipa asupra inerentelor probleme socio-economice. Destui verzi sunt ferm convinsi ca doar multiculturalismul – respectiv o colectie de comunitati etnice, religioase si chiar de lifestyle dantuind fericite una in jurul celeilalte – poate conduce, intr-un final, la armonie si unitate globala. La fel de naiva se demonstreaza si autosuficienta unei bune parti a militantilor ecologisti – orbiti de cauza in care cred, ei uita de cele mai multe ori ca ea ar trebui sustinuta atat de stiinte si noile tehnologii, cat si de noi toti prin modificarea comportamentului nostru de zi cu zi, pentru a avea impactul scontat.

Acestea fiind zise, marturisesc ca regret insa absenta unei miscari ecologiste puternice in Romania. In era postdecembrista, putinele partide verzi aparute s-au dovedit nu doar efemere, ci si simple farse, create doar pentru a se alia rapid cu unul dintre partidele mari, de regula cu formatiunea lui Ion Iliescu. Iar FSN a permis, senin, spolierea unora dintre cele mai magnifice si virgine parti ale Romaniei, printre care, la loc de frunte, si splendidele paduri ale tarii. Alte partide, vezi UDMR, au proclamat initial ca patriotismul local se traduce inclusiv prin protectia mediului din Ardeal, pentru a demonstra apoi nonsalant cum politrucii lor se pot ingrasa, la propriu si la figurat, in baza unor defrisari masive, efectuate deseori cu sfidarea la vedere a legilor statului.

Recent, presedintele Partidului Verde si fostul prezidentiabil Remus Cernea, decis sa isi depuna candidatura pentru Camera Deputatilor in cadrul alegerilor anticipate organizate pe 17 ianuarie in Colegiul 1 al Sectorului 1 din Bucuresti, s-a lovit de actuala lege electorala, modificata prin hotarare de guvern in strictul avantaj al partidelor mari. Fire tenace, Cernea a contestat decizia Biroului electoral de circumscriptie in tribunal, contestatia sa ajungand in cele din urma la Curtea Constitutionala pentru analizarea aspectelor de neconstitutionalitate sesizate. In trecut, si-a demonstrat perseverenta si printr-o serie de eforturi depuse in vederea prezervarii unui spatiu public neutral, necolonizat de interese confesionale. S-a opus tentativei unor oficiali ai statului si reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romane de promovare a simbolurilor religioase in scolile publice, a dezavuat omiterea teoriei evolutioniste din programa scolara. In pofida resurselor financiare certamente modeste aflate la dispozitie si a criticilor uneori vehemente care i-au fost aduse, Cernea a ramas ferm, reusind sa-si adjudece unele victorii, fie ele si mici, in lupta impotriva puterii clericale si a sustinatorilor ei din randurile birocratiei. Acest reprezentant al "Verzilor" locuieste la bloc si pare, deocamdata, necontaminat de morbul materialist atat de raspandit printre politicienii neaosi. Face parte dintr-o noua generatie – cea a romanilor laicizati care s-au dovedit atat receptivi la mesajele sale pluraliste, cat si similar de exigenti in privinta unor importante institutii precum Biserica, despre care considera ca ar trebui sa-si mai si castige respectul pe care il pretinde.

Pe de alta parte, PDL pare a nu fi invatat nimic din lectiile anului 2009, preferand sa ignore faptul ca promovarea politicii in familie a fost deja platita scump, prin pierderea unei bune parti a electoratului tanar din clasa de mijloc. La finele anului trecut, formatiunea a decis, subit, sa-l desemneze pe neexperimentatul fiu al unui deputat pedelist – sponsor de frunte al partidului – drept candidat in Colegiul 1 pentru Camera Deputatilor, eliminandu-l in schimb pe Viorel Tudorache (intamplator finul lui Gigi Becali), a carui candidatura fusese deja inregistrata la BEM. Actualmente, pana si odraslele oligarhilor pesedisti par ceva mai retinute, respectiv interesate sa-si incerce norocul mai curand in lumea afacerilor decat in cea a politicii. S-ar zice ca semne bune anul nu prea are din moment ce, in toiul convulsiilor economice, formatiunea lui Basescu si Boc este preocupata strict de cladirea unor dinastii parlamentare.
 
Spre deosebire de majoritatea politicienilor romani, Remus Cernea nu pare agasat de una dintre principalele obligatii ce decurg din meseria de politician – aceea de a se pune in slujba comunitatii. As vrea sa cred ca, in alte circumstante mai faste, respectiv in cadrul unui proces electoral neingradit, putea convinge o buna parte a alegatorilor ca are capacitatea de a-i servi cu adevarat in Parlament. Ar fi trezit, eventual, din letargie chiar si parti ale segmentului tinerilor profesionisti. In prezentele conditii insa, ma tem ca prezenta la vot in Colegiul 1 va fi una dezolant de redusa, pe cand proaspatul ales se va face, probabil, remarcat mai curand prin aeroporturi, hoteluri si restaurante de lux decat in propriul colegiu.

Un rezultat onorabil obtinut de Remus Cernea – indiferent daca si-ar fi adjudecat sau nu Colegiul – ar fi semnalat PDL o data in plus ca trebuie s-o lase mai moale cu impartirea functiilor, sinecurilor etc. in randurile clientelei de partid si sa se concentreze pe imbunatatirea grabnica a serviciilor publice. Din pacate, principalul partid de guvernamant persista in eroarea de a tine cont de electorat doar atunci cand acesta ii intoarce spatele – satul ca austeritatea si sacrificiile raman unicul sau apanaj, in timp ce clasa politica surmonteaza criza cu mare nonsalanta, afisand pofte si ambitii din ce in ce mai insolente. 

Cele mai citite

Un român va arbitra TSC Backa Topola – Noah, din Conference League

Arbitrul român Marian Barbu va conduce meciul din etapa a șasea a Conference League dintre echipele TSC Backa Topola din Serbia - FC Noah...

Ionuț Moșteanu (USR): Există o majoritate la limită fără USR, dar partidele au promis o coaliție mai solidă

Partidele au reconfirmat decizia de a avea un candidat unic pentru alegerile prezidențiale din partea alianței proeuropene Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat marți...

Constructorul turc Makyol începe lucrările la primul pod pe autostrada A13 Sibiu – Făgăraș

Antreprenorul turc estimează că va angaja aproape 1.000 de muncitori, pentru care a amenajat deja tabere din containere modulare Constructorul turc Makyol a demarat lucrările...
Ultima oră
Pe aceeași temă