Echipa masculină de fotbal şcolar a României, coordonată de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar din Ministerul Educaţiei Naţionale, a reuşit performanţa de a se clasa pe locul 3 la Campionatul Mondial Şcolar de Fotbal, desfăşurat la Bordeaux, Franţa, în perioada 14-22 aprilie.
Echipa de băieţi formată din elevi ai Colegiului Tehnologic Auto Craiova a reuşit să învingă, în finala mică, echipa Franţei, cu 3-2, şi să urce pe podiumul celei de a 13-a ediţii a acestui eveniment la care ţara noastră a participat în premieră.
Calificată de pe primul loc din grupa C, România a întâlnit în sferturile de finală echipa Finlandei, pe care a învins-o cu 2-1, prin reuşita, în ultimul minut din timpul regulamentar de joc, a lui Cioablă Alexandru. În semifinale am întâlnit Germania, meci terminat la egalitate (0-0) după timpul regulamentar de joc, dar care ne-a învins la loviturile de departajare cu scorul de 3-2.
În finala mică, pentru ocuparea locurilor 3-4, România a întâlnit Franţa, cu care a terminat meciul la egalitate după cele două reprize regulamentare, Franţa fiind învinsă cu 3-2 la loviturile de departajare.
România a fost reprezentată atât de echipa de băieţi, formată din elevi ai Colegiului Tehnologic Auto din Craiova, cât şi de o echipă de fete, eleve ale Şcolii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” din Cluj. Fetele au reuşit să ocupe poziţia a 12-a între ţările participante.
Toţi elevii care au participat la Campionatul Mondial Şcolar de Fotbal sunt finalişti ai Cupei Ministerului Educaţiei Naţionale la Fotbal, care s-a desfăşurat, la nivel naţional, în perioada 11 martie – 5 aprilie. În competiţia organizată de MEN s-au înscris 124 de echipe de băieţi din 35 de judeţe şi 11 echipe de fete din opt judeţe.