-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomânia liberă a câştigat Euro Media Cup

România liberă a câştigat Euro Media Cup

La sfârşitul săptămânii trecute, echipa de fotbal a ziarului România liberă a reuşit să se impună şi pe plan extern, după ce, în ultimii patru ani, a dominat competiţiile destinate jurnaliştilor din ţara noastră ani. Aflată la a treia participare la Euro Media Cup, formaţia cotidianului nostru a cucerit primul trofeu internaţional, la Lodz (Polonia), învingând, cu 2-0 (marcatori Claudiu Tudose şi Cătălin Dobre), în finala turneului echipa publicaţiei Tyumen Arena (Bryansk, Rusia). La Euro Media Cup 2010 au fost prezente 24 de echipe din şapte ţări, Polonia, România, Ucraina, Lituania, Rusia, Austria şi Belarus.

România liberă a făcut parte din Grupa D, alături de Ucraina, Polsat Sport, Express Ilustrowany, TVP APAI şi Nowosci. După prima zi a competiţiei în care s-au disputat trei jocuri, coelgii noştri se aflau pe locul secund, poziţie ce asigura prezenţa în sferturilor de finală. Derby-ul grupei s-a jucat a doua zi dimineaţă împotriva celor de la Polsat Sport, liderul clasamentului în acel moment. România liberă s-a impus cu 1-0 şi şi-a asigurat astfel calificarea în faza următoare din postura de câştigătoare a grupei, cu 13 puncte din cinci jocuri şi un golaveraj de 17-3.

În sferturi colegii noştri au înâlnit TVP Sport, o formaţie solidă, care în fiecare an a încercat să pună mâna pe trofeu. Jocul a fost unul echilibrat, ambele echipe punând accent pe faza defensivă. Astfel, la finalul timpului reuglamentar de joc, scorul a fost acelaşi ca la fluierul de start, 0-0. România liberă s-a impus la loviturile de partajare (4-3), aşa cum a făcut-o şi în partida din semifinale, 0-0 scor final şi 2-0 împotriva celor de la Konin, după penalty-uri.

Interesul general din jurul acestei competiţii a făcut ca finala dintre România liberă şi Tyumen Arena să fie transmisă în direct de către televiziunea naţională poloneză. După o primă repriză albă în care forţa fizică a adversarilor a ţinut echipa ziarului nostru în propria jumătate, a urmat o doua parte de vis. Calităţile tehnice ale colegilor noştri s-au dovedit a fi decisive. Scorul a fost deschis din lovitură liberă de Claudiu Tudose, care l-a învins cu un şut puternic în vinclul porţii pe portarul rus, iar tabela a fost închisă de Cătălin Dobre cu patru minute înainte de final.

În cele opt patride de la Euro Media Cup pentru România liberă au jucat şi au cucerit trofeul: Cristi Albu, Mugur Mircescu, Adi Duţă, Ovidiu Lăutaru, Claudiu Tudose, Cătălin Dobre, Viorel Niţă, Cristi Horeth, Bogdan Ormuz şi Sorin Suciu,

Pe lângă marele trofeu, România liberă a primit alte două premii. Unul pentru cel mai bun portar al turneului, care i-a fost înmânat goalkekper-ului nostru, Cristi Albu, şi cel pentru cea mai competitivă echipă, acordat de către Organizaţia pentru Sportul Amator din Polonia celui mai bun jucător al României libere la turneul din Polonia, Claudiu Tudose.

Rezultatele meciurilor de la Euro Media Cup

Grupa D
România liberă-Express Ilustrowany 5-0
România liberă-TVP APAI 5-0
România liberă-Ucraina 2-2
România liberă-Polsat Sport 1-0
România liberă-Nowosci 4-1

Sferturi de finală
România liberă-TVP Sport 0-0 (4-3 după executarea loviturilor de departajare)

Semifinale
România liberă-Konin 0-0 (2-0 după executarea loviturilor de departajare)

Finala
România liberă-Tyumen Arena 2-0

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă