14.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecial"Romania este cel mai bun prieten al Moldovei"

„Romania este cel mai bun prieten al Moldovei”

Pentru prima data dupa euforiile podului de flori de peste Prut, un premier de la Chisinau spune ca "Romania este cel mai bun prieten al Republicii Moldova". Zenaida Greceanii a incercat sa dezghete relatiile dintre cele doua tari, in vreme ce omologul sau Tariceanu ii va intoarce vizita chiar cu doua zile inaintea alegerilor generale din Romania.

Presedintele Traian Basescu i-a spus Zenaidei Greceanii ca Romania va insista la Bruxelles pentru a plasa Republica Moldova in plutonul statelor din Balcanii de Vest, care discuta deja o apropiere mai mare fata de UE, incercand in acest fel sa departajeze Chisinaul de Kiev in problema acordului cu UE: "Daca va fi abandonata la pachet cu Ucraina, perspectiva de integrare in UE este indepartata". Armand Gosu, specialist in problemele spatiului ex-sovietic, ne-a spus ca Romania face mai degraba exercitii retorice pe aceasta tema deoarece "sustine de multi ani acest lucru, insa nu are o voce suficient de puternica la Bruxelles pentru a avea o satisfactie in acest sens". Pe de alta parte, Victor Chirila, directorul de programe al Asociatiei de Politica Externa din Republica Moldova, sustine ca "Bucurestiul a fost o prezenta activa in cadrul UE in ceea ce priveste Chisinaul".

 

Victor Chirila a dat exemplul sustinerii pe care Romania a aratat-o fata de Republica Moldova in ceea ce priveste proiectele din regiunea Europei de Sud-Est. Cu toate acestea, Armand Gosu mai atrage atentia si asupra faptului ca "agenda Occidentului se va schimba, iar prioritatea Bruxelles-ului este sa intareasca granita pe Prut, nu intentioneaza sa se largeasca". In mod concret, in afara de o colaborare in domeniul energetic, cele doua tari nu au proiecte comune. Armand Gosu socoteste ca lipsesc proiecte comune pe infrastructura, societatea civila, presa sau dezvoltarea democratica. La randul sau, Victor Chirila adauga la lista de esecuri incercarea Romaniei de a coopta Republica Moldova in ridicarea centralei de la Cernavoda sau construirea unei cai ferate intre Iasi si Chisinau.

 

Analistul moldovean este de parere ca multe dintre proiectele comune nu s-au indeplinit pentru ca "intotdeauna a intervenit obstacolul politic". De altfel, de pe masa discutiilor bilaterale de ieri au lipsit subiectele sensibile, cum ar fi tratatul politic intre cele doua tari, precum si conventia privind micul trafic la frontiera. Analistul moldovean pune acest lucru pe seama faptului ca "Zenaida Greceanii nu avea mandat sa discute subiecte de importanta strategica. Numai Vladimir Voronin vine cu intiative de natura sa inrautateasca sau sa imbunatateasca relatiile dintre Romania si Moldova".

Armand Gosu ne-a explicat ca vizita premierului moldovean, care trebuia facuta mai demult si care a tot fost amanata, "sugereaza dorinta Chisinaului de a linisti apele si de a da o bruma de normalitate relatiilor celor doua state". Cu toate acestea, subliniaza specialistul in spatiul ex-sovietic, intalnirea ar fi lipsita de substanta in conditiile in care are loc aproape de sfarsitul mandatelor celor doua cabinete, pentru ca proiectele nu se pot realiza la sfarsit de mandat.

» Locul I la exporturile moldovenesti
Zenaida Greceanii a spus ieri ca Romania este "unul dintre principalii parteneri" si "cel mai bun prieten al Republicii Moldova" pentru integrarea europeana, dar si pentru dezvoltarea economica. Argumentul principal ar fi succesul comertului dintre cele doua state. Schimburile comerciale au crescut cu 60% fata de anul trecut, iar pana la sfarsitul anului valoarea lor este asteptata sa ajunga la un miliard de euro.  Romania trece astfel pe primul loc in clasamentul tarilor destinatare ale exporturilor moldovenesti, depasind chiar si Rusia, si se afla pe locul 2 in ceea ce priveste importurile.

Cele mai citite

Pamela Anderson, probleme cu Tommy Lee. Comunicarea dintre ei s-a deteriorat

Pamela Anderson a dezvăluit recent că relația ei cu fostul soț, Tommy Lee, nu este în cel mai bun punct, recunoscând că trec printr-o...

Creștere robustăa comerțului cu amănuntul în 2024: consumul de produse nealimentare, motorul principal

Principalul factor al acestui avans a fost consumul de produse nealimentare, care a înregistrat un salt de 14,7% față de anul anterior. Vânzările de produse...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă