De curand, Madonna a fost nevoita sa realizeze ca statutul ei de superstar mondial n-o indrituieste automat la lectii moralizatoare despre conditiile sociale particulare ale tarii in care tocmai se afla in calitate de oaspete concertant. Daca si-ar fi indemnat fanii la mai multa vigilenta fata de proiecte precum cel de la Rosia Montana sau ar fi atras atentia asupra situatiei copiilor abandonati, avea neindoielnic parte doar de aplauze. Dar artista a preferat sa pledeze pentru cauza romilor, perceputi – intr-o unanimitate rar intalnita – de o mare parte din romani drept elemente sociale deseori problematice. Pledoaria ei impotriva discriminarii romilor ar fi fost, poate, altfel receptata daca diva insasi avea la activ initiative destinate imbunatatirii conditiei acestora. Putea, de exemplu, sa infiinteze o ambasada informala a romilor intr-una din variile lor imprejurimi si sa se stabileasca acolo pentru a afla cat mai multe despre conditiile vietii de zi cu zi ale acestei etnii neintelese si marginalizate. Alte vedete precum Bono, Richard Gere sau Oprah Winfrey au recurs, de-a lungul anilor, la astfel de gesturi, renuntand pentru o perioada determinata de timp la traiul lor princiar pentru a promova si populariza cauza in care credeau.
Daca Madonna avea habar macar de unele dintre multele asperitati ce compun cotidianul romilor, ar fi concluzionat rapid ca discriminarea la care este supusa etnia din partea statului si/sau a societatii reprezinta, probabil, cea mai mica dintre probleme. Femeile si in special copiii continua sa fie exploatati crunt de pletora personajelor ce compun ierarhia nenumaratelor clanuri care domina lumea rromani. Abuzurile, fie ca este vorba de violenta familiala, prostitutie sau trafic de carne vie, isi au – de cele mai multe ori – originile chiar in interiorul comunitatilor rome, nefiind vorba de influente sau impulsuri externe. La fel de adevarat este insa ca vina pentru analfabetismul, saracia lucie si somajul care predomina in randurile acestei etnii ii revine, cel putin partial, statului. Pe de alta parte, este greu de apreciat in ce masura aceasta vina a statului poate fi pusa pe seama discriminarii sau nu – marea majoritate a cetatenilor romani, indiferent de etnie, a invatat de mult ca nu prea merita sa aiba asteptari de la stat, nici in vremuri bune, nici in cele de restriste, fiind indicat sa se descurce fiecare dupa posibilitati. Astfel, gestul Madonnei ramane unul gratuit atat timp cat vorbele ei nu sunt urmate si de fapte, inscriindu-se in categoria "Brigitte Bardot – maidanezii bucuresteni", respectiv in seria epatarilor tipice vedetelor in fata camerelor de luat vederi.
Huiduielilor fanilor Madonnei le-a urmat, dupa doar cateva zile, o alta rabufnire temperamentala, provocata la randul ei tot de straini bagareti. De aceasta data a fost vorba de ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, scandalizat de faptul ca autoritatile olandeze si-au permis sa acuze Bucurestiul deschis de lipsa vreunei vointe politice in privinta combaterii coruptiei, Haga rezervandu-si dreptul de a cere UE sanctionarea Romaniei in caz de deturnare a fondurilor structurale. Ofuscat, si-a anulat prompt o vizita programata la Haga – doar pentru a reveni asupra deciziei sale dupa cateva ore. Gestul ar fi fost, de altfel, unul la care Bucurestiul obisnuia sa recurga mai degraba prin anii ’80, cand relatiile sale cu Budapesta devenisera hazardat de tensionate.
Similitudinile cu episodul Madonna se opresc insa aici. Dintre toate tarile membre ale UE, Olanda a monitorizat, incontestabil, cel mai atent si minutios intregul proces de sucombare a reformelor romanesti. Olandezii au dat dovada de o perseverenta admirabila, reamintindu-le, pe rand, tuturor guvernelor de la Bucuresti de obligatiile pe care tara si le-a asumat pentru a putea adera la UE in 2007, cat si de necesitatea onorarii acestor angajamente. Tafna lui Diaconescu are zero sanse de a fi bagat frica lui Dumnezeu in Haga. In calitate de fost magistrat, actualul ministru de Externe se va fi simtit, eventual, obligat sa sara in apararea mult hulitului sistem judiciar romanesc, care actioneaza, aidoma romilor, dupa un cod etic propriu. Cel mai probabil insa, Diaconescu va fi dorit, pur si simplu, sa se profileze intrucatva, dat fiind ca de cele mai multe ori reuseste doar sa aduca a marioneta manuita, cu mai mult sau mai putin talent, de altii. Gestul sau survine intr-o perioada in care PSD pare tentat sa reinvie vechiul refren nationalist – la indemnul unor personaje ca Adrian Severin. Spus mai pe sleau, banii comunitari inca miros extrem de placut pentru pesedisti, dar in viziunea lor Bruxelles-ul ar face al naibii de bine sa nu-si mai bage nasul in chestiunea modului in care acestia ajung sa fie cheltuiti si/sau deturnati. Harta cu Haga survine la nici doua luni dupa un alt gest pesedist de sfidare – in iulie, Victor Ponta meprizase cel mai recent raport pe justitie al CE ca pe niste vorbe goale, formulate de scribi incapabili sa produca un document de o minima valoare despre situatia reala din Romania. Pana in prezent, nici o alta formatiune politica nu s-a aratat dispusa a combate, fie si verbal, acest mesaj pesedist adresat lumii – si care, in urechile oricarui occidental, suna cam asa: "E treaba noastra ca dorim sa ne transformam tara in cocina, iar olan-dezii si restul celor nemultumiti nu au decat sa se deprinda cu duhoarea, mustele si sobolanii". Ca doar, deh!, si Romania trebuie sa contribuie, pana la urma, cu ceva la "Europa – casa comuna", nu-i asa?
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
