-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialRomânia degradată. Umbra generalului Vlad peste evacuarea Societății Timișoara | OPINIE

România degradată. Umbra generalului Vlad peste evacuarea Societății Timișoara | OPINIE

România părea că s-a scuturat de comunism în decembrie 1989. Morții, răniții și curajul Revoluției păreau să ne dea certitudinea că înapoi nu se mai poate. Dincolo de construcțiile politice, de scenarii și de „stările“ și personajele sistemului de stat (și nu numai), societatea românească părea că privește înainte și spre Vest.

România începea un lung proces de vindecare 

Adevăr, iertare, reconciliere, înțelegere și înțelep-ciune. Medicamente pentru un neam ce ieșise dintr-o epocă de grea suferință.

Mai țineți minte? „Dreptate, ochii plânși cer să te vadă“. Era gândul mărturisit public, era propoziția scrisă pe ziduri și pe frontispiciul ziarului-simbol al anilor de după Revoluția din 1989 – „România liberă“. Erau cuvintele care dădeau sens fiecărei zile din acea pe-rioadă în care rănile erau încă sângerânde.

Porumbei albi la funeraliile fostului șef al Securității comuniste

La 3 octombrie 2017, la aproape 28 de ani de la Re-voluție, Imnul României l-a însoțit pe generalul poliției secrete la coborârea în criptă. „Slujba ținută în Cimitirul Militar Ghencea a fost cheia de boltă a acestor zile în care bucăți întregi din istoria recentă a României au fost rescrise de ziarele și de televiziunile patronate de apropiații generalului.

Comentariul integral poate fi citit pe Dezacorduri.ro

Cele mai citite

UDMR își asumă Ministere-cheie în noul Guvern: Finanțele și Dezvoltarea

Liderul UDMR a precizat că decizia de intrare în Guvern a fost motivată de dorința de a contribui la depășirea crizei politice și bugetare Președintele...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă