2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecial"Romania a facut un mare salt inainte"

„Romania a facut un mare salt inainte”

– Ambasadorul Finlandei la Bucuresti, Tapio Saarela analizeaza pentru „Romania libera” situatia Romaniei sub presedintie finlandeza a U.E.

– Cum se pozitioneaza presedintia finlandeza a Uniunii Europene fata de aderarea Romaniei si Bulgariei?
– Suntem optimisti si increzatori ca va fi luata o decizie pozitiva in timpul presedintiei noastre. Desigur ca asteptam raportul Comisiei Europene, cu care avem o cooperare foarte buna. Cred ca s-a observat si in primavara ca statele membre au o incredere puternica in rapoartele Comisiei.
– In 1999, cand UE decidea sub presedintie finlandeza inceperea negocierilor de aderare, erati ambasador la Sofia. Cum apreciati evolutia Romaniei comparativ cu Bulgaria?
– Trebuie sa spun ca mi-am incheiat mandatul la Sofia in 2000, asa ca nu pot compara per total aceasta evolutie. Dar este un mare pas inainte. Am fost foarte placut impresionat cand am inceput mandatul in Romania, la finele lui 2004. Daca in 2000 cele doua tari erau poate la acelasi nivel, acum Romania a facut un mare salt inainte.
– Pot certurile politice dintre premier si presedinte sa pericliteze aderarea la timp?
– As aminti de faptul ca Olli Rehn, comisarul pentru Extindere, a cerut stabilitate politica in Romania. Deciziile privind guvernul si functionarea lui sunt o chestiune interna, dar este foarte important ca macar la nivelul functionarilor, munca sa continue la viteza maxima. Nu cred ca o schimbare de guvern ar putea imbunatati lucrurile, ci mai degraba contrariul.
– In Finlanda aveti un parlament unicameral, in timp ce Parlamentul roman e bicameral si foarte ineficient, ceea ce obliga Guvernul sa emita foarte multe ordonante de urgenta. Ar fi modelul finlandez o solutie?
-Tarile europene, chiar si cele mai vechi democratii, au sisteme parlamentare diferite. Pot sa spun doar ca noi suntem foarte multumiti de parlamentul nostru unicameral si nu vedem motive pentru a-l schimba.
– Veniti dintr-o tara cu o rata foarte scazuta a coruptiei si cu foarte putina birocratie. Cum vedeti Romania din acest punct de vedere?
– Toate aceste probleme, coruptia, birocratia, sunt combatute si sunt foarte increzator. Mai ales in privinta reformei Justitiei, care a fost ceruta imperativ ani de-a randul si care este foarte importanta pentru economie. Pentru ca investitorii straini trebuie sa fie convinsi ca sistemul juridic functioneaza.
– Va face presiuni presedintia finlandeza pentru stabilirea unui sistem de monitorizare postaderare, pentru ca lupta anticoruptie si reforma Justitiei sa nu fie abandonate?
– Din ce am inteles pana acum, Comisia analizeaza foarte atent aceasta optiune. Iar statele membre au mare incredere in viziunea Comisiei. Nu vreau sa cred ca lipseste sprijinul politic pentru reforme, guvernul a promis sa depuna eforturi serioase pentru aceste reforme atat de necesare.

Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă