Desi au trecut 30 de ani de cand pustiul din suburbiile Philadelphiei, cotat cu putine perspective in viata si cu infime sanse sa-l invinga pe campionul de atunci (fiorosul Apollo Creed), a urcat pentru prima data in ring, desi ranile s-au cicatrizat demult si s-au transformat in povesti dezvaluite in lumina calda a propriului restaurant, in fine, cand nimeni n-ar mai fi crezut in el, Rocky Balboa se reintoarce in arena pentru a-si incrucisa manusile cu cel mai de temut campion din boxul profesionist al momentului, Mason "The Line" Dixon. Legenda urbana a lui Rocky Balboa – inceputa in 1976 si presarata in sase parti formidabile – s-a reintors pe ecrane acum doi ani si sper ca de data asta a facut-o pentru ultima oara. Nu spun acest lucru pentru ca nu mi-a placut, dimpotriva, ci pentru ca povestea n-ar mai putea fi prelungita decat, cel mult, cu Rocky in postura de antrenor, si atunci filmul s-ar transforma in altceva.
Pe inimosul Rocky Balboa (Sylvester Stallone) – acelasi om discret, induiosator si amabil – il regasim in cartierul saracacios din Philadelphia, unde detine un micut si cochet restaurant cu specific italienesc, botezat, in memoria sotiei, "Adrian’s". Isi traieste viata in mare parte singur, intr-o atmosfera trista/nostalgica orientata spre trecut, avandu-i ca interlocutori pe oaspetii restaurantului si pe cumnatul sau, vi-l amintiti, desigur, pe Paulie (Burt Young). Momentul de cotitura al filmului se petrece atunci cand o banala, dar transcedentala simulare pe calculator ii aduce fata in fata pe Rocky v.s. Mason "The Line" Dixon. Bineinteles ca urmeaza meciul adevarat, care – dincolo de faptul ca este, la fel ca si in celelalte parti ale seriei, mult fortat – ne pune in tema cu ideea centrala a acestei serii: "Nu conteaza cat de tare poti sa lovesti, conteaza cat de mult poti sa incasezi" (Rocky Balboa).