Un grup de opt copii care suferă de tulburări din spectrul autist va fi inclus într-o cercetare care vizează dezvoltarea capacităţii de imitare a acestor micuţi, cu ajutorul unui roboţel de tip umanoid, botezat Nao. Testele vor fi conduse de specialişti de la Facultatea de Psihologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, dar la ele vor participa şi un profesor şi un student de la Şcoala Naţională Superioară de Tehnică Avansată din Paris, de unde a fost adus Nao.
Şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul UBB, Daniel David, a explicat că scopul cercetării este acela de a-l pune pe Nao să îi imite pe copii, într-o primă fază. Apoi, psihologii vor să îi convingă pe micuţi să îl imite ei pe roboţel.
Procedeu de învăţare
Profesorul a explicat că „imitaţia este una din procedeele pe care omul le foloseşte pentru a învăţa” şi că este una dintre problemele majore ale autiştilor, alături de cel de comunicare şi de interacţiune socială. Daniel David a spus că aceşti copii au în general probleme în a-i imita pe ceilalţi sau în a înţelege imitaţia ca proces şi a o folosi. Specialiştii au ales un roboţel deoarece copiii autişti interacţionează mai bine cu o ei decât cu oamenii.