1.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecial„Roade de Zestre” la Castelul Bethlen-Haller

„Roade de Zestre” la Castelul Bethlen-Haller

Piese preţioase din colecţia „Zestrea”, inspirate de straiele medievale ale domnițelor și reginelor, precum şi de motivele iilor româneşti tradiţionale, sunt expuse în luna octombrie la Castelul Bethlen-Haller, simbol de preț al companiei Jidvei. Colecția „Zestrea by Liliana Ţuroiu”, promotoare a valorilor autentice româneşti, fie ele etnografice, istorice sau oenologice, își adăugă, astfel, încă un loc celebru, încărcat de istorie și de simboluri, în impresionantul palmares expozițional.

Zestre pur românească

În colecţia „Zestrea”, fota, ia, brâul sau ilicul sunt surse de inspiraţie pentru broderii moderne utilizate în creaţii vestimentare contemporane, îmbinând măiestria materialelor preţioase, precum dantelă, tul, catifea şi mătase metalizată şi a broderiilor elaborate, de inspiraţie medievală. „Zestrea” by Liliana Ţuroiu este mai mult decât o colecţie de veşminte: este un proiect cultural de promovare a identităţii naţionale, cu un puternic caracter educaţional, intercultural şi adresat celor preocupaţi de tradiţie, valori autentice şi modă.

Proiectul cuprinde atât colecţia vestimentară modernă, inspirată din costumul tradiţional românesc, cât şi un album de artă şi costum, ale cărui fotografii au fost realizate în Castelul Bran.

Nu întâmplător, deci, zestrea românească etnografică, cea culturală şi cea oenologică s-au întâlnit într-un parteneriat de succes, prin expoziția “Roade de Zestre” de la Castelul Bethlen-Haller, al cărei vernisaj a avut loc pe 15 octombrie.

Vernisajul a fost marcat de un recital inedit de folclor cu pian, susținut de  interpreta Ioana Maria Ardelean și de profesorul Aurel Mustățea. Un recital-călătorie, cum le place protagoniștilor să îl numească, care i-a purtat pe cei prezenți înspre trecut și rădăcini, aducând într-o lumină nouă, în straie neobișnuite, cântecul popular din zona Bistriței-Năsăud, a Mureșului și a Maramureșului.

Expoziția va fi găzduită de Castelul Bethlen-Haller până la sfârșitul lunii octombrie 2016, continuând, astfel, tradiția companiei Jidvei de a organiza, în zona Jidvei – Alba Iulia, evenimente și manifestări menite să promoveze cultura etnografică, păstarea tradițiilor, descoperirea sau susținerea talentelor care duc mai departe zestrea folclorică românească, de o inestimabilă valoare.

Vinuri inconfundabile

Construit în 1560 de cancelarul Transilvaniei Bethlen Miklos și refăcut în sec. 17 după modelul de arhitectură renascentistă franceză a castelului Chambord de pe Valea Loirei, Castelul Bethlen-Haller domină somptuos colina Cetății de Baltă, fiind un simbol de preț al Jidveiului.

Din 1560 datează, încă nealterate, poarta veche a castelului, cu scripetele său original, o ușă frumos sculptată în piatră și scara de lemn de intrare în pivnița de la subsol. Actualmente proprietate a familiei Necșulescu, fondatoarea companiei Jidvei, castelul, ce poartă încă pe frontispiciu blazonul princiar original, este cu circuit închis, fiind destinat oenoturismului –  degustărilor și evenimentelor de promovarea celebrelor vinuri de Jidvei.

Zestrea oenologică a domeniului Jidvei o reprezintă, evident, întinsa podgorie de pe Târnave, cu soiurile albe de calitate, precum Feteasca Regală, Fetească Albă, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel, dar și soiuri negre precum Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot ori Syrah.

Jidvei se mândrește cu vinuri nobile, așa cum sunt cele din gamele Castel, Tezaur,  cupajele din gama Mysterium sau vinurile din gama Owner’s Choice — această gamă exclusivistă reunind unele dintre cele mai apreciate și impunătoare vinuri produse de Jidvei, Ana și Maria, alese cu grijă pentru a face parte dintr-o colecție recomandată de proprietar, dar și cu spumantele sale efervescente și rafinate, premiate de-a lungul anilor: Romantine, Jidvei și Mărgăritar.

Cu cele trei crame și vinurile celebre de origine controlată de pe Valea Târnavelor, distinse în ultimii ani cu peste 150 de medalii în cadrul celor mai prestigioase concursuri de profil din lume, compania Jidvei a ajuns astăzi unul dintre cei mai importanți producători de vinuri din România și din Europa.

"Zestrea" la castel

Castelul Bethlen-Haller se alătură, astfel, într-un mod natural, periplului cultural “Zestrea”, de promovarea frumuseții sufletului românesc prin culoare, simboluri și textură.  Și este, iată, încă un loc special, cu istorie, arhitectură somptuasă și renume în care colecția a fost expusă în 2015 și 2016:

Muzeul Naţional al Castelului Peleş– în Camera de Aur din Pelișor, unde este depusă inima Reginei Maria (2015). Castelul Bran– în Camera de Muzică a Reginei Maria (2015). Cetatea Făgărașului– în Sala Tronului (ianuarie-iulie 2016). Palatul Bragadiru – în cadrul prestigioasei Gale International Wine Contest Bucharest (iunie 2016). Palatul Cesianu-Racoviță, în Galeria de Artă Artmark, București, în cadrul Licitației de Valori Tradiționale Românești (septembrie 2016). Castelul Jaegerhof și Sala Schumann a Muzeului de Artă, Dusseldorf, Germania – în cadrul evenimentelor jubiliare dedicate celor 150 de ani de Regalitate în România, organizate de Institutul Cultural Român și Asociaţia Culturală Româno-Germană Atheneum (sept. 2016). Palatul Schönbrunn, Sala Palmenhaus, Viena (2015)

Galeria de Artă a Institutului Cultural Român din Roma, la Accademia di Romania (2015). Pavilionul Național al României din Milano, din cadrul expoziției universale ExpoMilano (2015).

Ca un adevărat ambasador al turismului şi al valorilor româneşti, creatoarea Liliana Ţuroiu – artist plastic și Lector Universitar Doctor în cadrul Departamentului de Modă al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti –a sprijinit întotdeana cultura românească, atât prin colecțiile și expoziţiile sale de artă şi costum contemporan, cât şi prin numeroase conferinţe susţinute în cadrul unor prestigioase instituţii academice românești și internaționale.

Aflaţi toate noutăţile despre proiectul Zestrea de pe lilianaturoiustudio.com,

zestrea-collection.com, precum şi de pe pagina facebook.com/Liliana Turoiu Studio – Official

Cele mai citite

Mohamed Salah, criticat dur pentru declarațiile privind prelungirea contractului cu Liverpool

Mohamed Salah, liderul ofensiv al lui Liverpool, a generat controverse după ce a declarat că nu a primit o ofertă de prelungire a contractului...

Rusia a expulzat un diplomat britanic

Rusia a expulzat un diplomat britanic, pe numele său Edward Wilkes, acuzându-l de spionaj, o acuzație pe care Londra o respinge ferm, notează Reuters. Rusia...

Lionel Messi va fi antrenat de Javier Mascherano

Javier Mascherano a fost numit noul antrenor al echipei Inter Miami, acolo unde joacă conaţionalul său, Lionel Messi. Lionel Messi va fi antrenat de Javier...
Ultima oră
Pe aceeași temă