Brazi inalti, plini de promoroaca alba ca vata de zahar, strajuiesc drumul plin de gropi care duce spre pajistile alpine pe care sunt presarate cele 500 de case din lemn, acoperite cu sindrila si vegheate de capite de fan, ale satului Marisel. Desi localitatea numara abia mai mult de 1.000 de oameni, suprafata totala a comunei este aproape la fel de mare ca si Bucurestiul.
Pe teritoriul Mariselului se gasesc varfuri de munte pline de stanci, inalbite de vreme, defileuri salbatice, care sunt raiul porcilor mistreti si al lupilor, dar si pasuni acoperite cu un strat de zapada fin precum praful de calcar din atelierele mesterilor pietrari.
Aici oamenii se mandresc cu istoria locului. Ei sunt la fel de mandri si de incapatanati ca si eroina locala Pelaghia Rosu, capitaneasa tulnicareselor care l-au ajutat pe Avram Iancu in lupta sa impotriva ostilor maghiare. De altfel, istoria la Marisel este o prezenta fireasca in viata locuitorilor, moti cu nasul subtire si cu obrajii rosii. Tocmai aceasta dragoste pentru trecut a asigurat pastrarea uneia dintre cele mai vechi traditii.
Junii, mandri ca paunii
Este vorba de Junii din Marisel. Cel mai probabil, originile sarbatorii sunt din perioada precrestina. Ritualul este deopotriva unul de trecere, pentru tinerii din sat, care pasesc dinspre adolescenta spre varsta maturitatii, si de purificare, pentru casele colindate de ceata de Juni, care trec din anul vechi in cel nou.
Grupul este compus din zece tineri necasatoriti. Insotiti de muzicanti, ei pornesc sa colinde fiecare casa din sat. Cantul lor este acompaniat de toba, de taragot si de saxofon sau de trompeta. Ceremonia incepe in Ajunul Craciunului. Trei cete de juni se aduna la biserica si dupa slujba de dimineata incep sa danseze in curte, chiar in dreptul portii din lemn sculptat. Competitia este castigata de ceata cea mai indemanatica, care este rasplatita cu tuica aspra si cu cozonac. Tinerii isi impodobesc palariile verzi ca cetina intunecata a molizilor, cu pene de paun si cu flori. In ultimii ani, florile artificiale au inlocuit florile uscate de pai.
Ceata junilor este condusa de un staroste, singurul care este casatorit. Semnul distinctiv al liderului de grup este cusma neagra de miel, impodobita cu o pana de fazan. Junii intra in casele oamenilor, unde canta mai multe colinde, printre care cea a casei si cea a mesei, in care ureaza oamenilor prosperitate si sanatate. In casele tinerilor casatoriti, junii ureaza in versuri copii cat mai multi. In casele in care sunt fete nemaritate, acestea sunt jucate de juni.
Nu de putine ori, colindul junilor este prilej pentru infiriparea unor idile. Si asta, pentru ca cele sase zile de colindat se incheie cu doua zile de bal, la caminul cultural, iar tinerii din ceata junilor profita de prilej si de curajul pe care li-l ofera desele „cinstiri” cu tuica si cu vin, pentru a le invita pe fetele dragute la dans.
Ritualul junilor consacra trecerea tinerilor din ceata in randul barbatilor. Tot el are rolul de a alunga necazul din casele gazdelor. Ciclul de sarbatori culmineaza cu petrecerea de Anul Nou, cand pe platoul din centrul satului sunt aprinse focuri de tabara, inalte de cativa metri. In ele sunt arse crengi uscate de brad, care simbolizeaza anul cel vechi.
