6 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialRitli Ladislau: Dacă voi fi numit la MS, voi încerca să îmbunătăţesc...

Ritli Ladislau: Dacă voi fi numit la MS, voi încerca să îmbunătăţesc finanţarea sistemului sanitar

 Medicul orădean Ritli Ladislau, propus de UDMR Bihor ca ministru al Sănătăţii, afirmă că, dacă va fi numit în funcţie, priorităţile sale vor fi continuarea proiectelor începute de Cseke Attila, normalizarea relaţiei dintre minister şi CNAS, precum şi îmbunătăţirea finanţării sistemului sanitar, informează Mediafax.

„Pentru că sunt clinician, mă întâlnesc zilnic cu pacienţii şi, din acest motiv, ştiu foarte bine ce trebuie făcut, din partea cealaltă a lanţului de factori care compun sistemul sanitar”, a declarat Ritli Ladislau.

Ritli a afirmat că l-a susţinut pe ministrul demisionar Cseke Attila, astfel încât va continua proiectele începute de acesta, dar va încerca şi să îmbunătăţească relaţia dintre minister şi CNAS, în scopul creşterii finanţării sistemului.

„L-am susţinut pe domnul Cseke, pentru că am fost încântat de multe dintre măsurile pe care acesta le-a luat, în special de cele care au vizat descentralizarea sistemului şi trecerea unor decizii în mâna autorităţilor locale. Ca urmare, trebuie să continuu foarte multe dintre aceste proiecte. Pe de altă parte, dacă voi fi numit la conducerea Ministerului, voi încerca să îmbunătăţesc finanţarea sistemului medical, împreună, desigur, cu ceilalţi factori politici, pentru că aceasta este o decizie politică. Ştiu că este monoton de spus, dar acesta este adevărul, căci cei care răspund de acest domeniu, dacă nu au şi instrumente financiare pentru îmbunătăţirea sistemului, nu reuşesc să-l modernizeze. În fine, aş vrea să se normalizeze relaţia cu CAS, această relaţie trebuie să fie una normală, de colaborare, nu de antagonism”, a declarat  Ritli Ladislau.

Consiliul Operativ al UDMR Bihor l-a propus oficial în funcţia de ministru al Sănătăţii pe medicul Ritli Ladislau, care este directorul medical al Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea, a declarat preşedintele executiv al filialei, Szabo Odon.

Potrivit preşedintelui executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, opţiunea pentru medicul Ritli Ladislau este oficială, după ce sâmbătă şi duminică liderii organizaţiei au luat în calcul şi alte variante, pe care însă nu le-au numit.

„Domnul doctor Ritli Ladislau este propunerea noastră oficială, pe care am decis-o în discuţiile de la sfârşitul săptămânii trecute. Am avut şi alte variante, dar aceasta este propunerea noastră clară şi oficială”, a declarat, luni, preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon.

Cele mai citite

Pompele de căldură și confortul termic pe tot parcursul anului

Într-o lume în care eficiența energetică și confortul termic sunt tot mai importante, pompele de căldură au devenit soluția ideală pentru menținerea unui...

Afacerile ucrainene înfloresc în România și Europa Centrală

Printre cei care și-au extins afacerile în România se numără Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean Invazia Rusiei în Ucraina a forțat numeroși antreprenori ucraineni,...

Chiriile cresc în marile orașe: București, Cluj și Brașov, în topul scumpirilor în 2024

În București, chiriile medii au crescut cu 11% de la an la an, prețul mediu pentru o garsonieră fiind de 382 euro/lună Chiriile solicitate pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă