3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialRistea Priboi si cei 30 de "hoti"

Ristea Priboi si cei 30 de „hoti”

Peste 30 de functionari ai Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj (DGFP) au fost pusi sub invinuire de catre procurorii anticoruptie in dosarul „Ristea Priboi – returnari ilegale de TVA”, a confirmat DNA prin biroul de presa. Intre 2001-2004, cei 30 de invinuiti au creat un prejudiciu de peste 2.000 de miliarde de lei. Surse judiciare sustin ca alocarea unor asemenea sume pentru rambursari de TVA nu se putea face decat cu complicitatea conducerii Ministerului Finantelor Publice, cand era ministru Mihai Tanasescu. De altfel, fostul ministru va fi audiat ca martor in acest dosar. De audieri nu va scapa nici Nicolae Plaiasu, fostul sef al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, dar statutul sau juridic in acest dosar este secret. Intre cei pusi sub invinuire figureaza fostul director al DGFP Dolj, Lucian Zaharia. Adjunctul sau, Simona Busica, a decedat dupa inceperea urmaririi penale.

Priboi, invinuit lasat sa zburde prin tari straine

Dirijorul returnarilor ilegale a fost Ristea Priboi, fost colonel de Securitate, apoi colonel la SIE. El a ajuns chiar parlamentar, iar ultima sa functie a fost aceea de consilier al fostului premier Adrian Nastase. Desi a fost pus sub invinuire din februarie 2006, Priboi nu i-a onorat pe procurori cu prezenta sa, cu toate ca a fost citat de nenumarate ori. Politia de Frontiera a anuntat DNA ca Ristea Priboi a parasit Romania. Fostul colonel de Securitate nu este dat in urmarire generala si internationala nici acum. „Inca nu este necesara prezenta sa”, sustin surse judiciare. Alte surse afirma ca, dupa trecerea sa in rezerva, Ristea Priboi ar fi devenit ofiter acoperit, statut care i-ar fi permis sa comita infractiuni.

„Nasul” Boerica

Denuntul penal a fost facut de catre Genica Boerica, supranumit „regele alcoolului” din Craiova, arestat si condamnat la opt ani inchisoare pentru incasari ilegale de TVA de circa 300 de miliarde de lei. Boerica a sustinut ca 40% din incasarile ilegale de TVA au ajuns la PSD, prin Ristea Priboi, 40% au ramas la sefii de la Finante, care i-au aprobat returnarile ilegale, 10% i-a folosit pentru a-i mitui pe maruntii functionari de la toate institutiile statului si doar 10% i-au revenit lui. Boerica a fost arestat preventiv la sfarsitul anului 2004 de catre Parchetul General. Genica Boerica a incercat sa trimita din arest un bilet in care dadea instructiuni de mituire pentru eliberarea sa, precum si amenintari ca daca nu va fi scos din inchisoare va face denunturi. Biletul a fost interceptat si publicat integral in presa. Dupa ce PSD a pierdut alegerile, Boerica a inceput sa faca autodenunturi. Intre cei denuntati figureaza Ristea Priboi, Adrian Nastase (fost premier), Lucian Zaharia (fost director al DGFP Dolj), chestorul de Politie Constantin Codita si adjunctul sau Ilie Vilau, Constantin Osiac, fost sef al serviciului de control fiscal, Ion Melinescu, fostul sef al Oficiului pentru Combaterea Spalarii Banilor, si multi altii.

Sefii Politiei, luati la intrebari

Procurorii anticoruptie nu i-au scapat din vizor nici pe chestorii Dumitru Sorescu si Toma Zaharia. Pana in prezent a fost audiat chestorul Sorescu, fost sef al Politiei Romane, si intrebat de ce a musamalizat dosarele politistilor Codita si Vilau, care l-au protejat pe Boerica, desi aveau suficiente probe pentru a-i ancheta penal. De ancheta nu va scapa nici Ion Melinescu, care apare ca invinuit si in dosarul „Matusa Tamara-Dana Nastase”. Potrivit documentelor din dosar, la Dolj a functionat o adevarata industrie de facut bani pentru PSD si clientii sai politici. Alti abonati la rambursari ilegale de TVA in Dolj au fost Samir Sprancreana, Dumitru Mitel Munteanu, Marian Grigore, Constantin Dalgoci, arestati preventiv si apoi eliberati.


Vinovatii, avansati

Desi scandalul rambursarilor ilegale de TVA din judetul Dolj a izbucnit din primavara anului 2004, directorii DGFP Dolj Lucian Zaharia si Simona Busica, autorii devalizarii bugetului de stat cu cele peste 2.000 de miliarde de lei, au fost „pedepsiti” de regimul Iliescu-PSD astfel: Zaharia a fost avansat director in centrala Ministerului de Finante, iar Busica a primit, in decembrie 2004, de la Ion Iliescu „Ordinul National pentru Merit in grad de cavaler”.

Cele mai citite

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...

Mai multe țări își cresc măsurile de securitate după atacul terorist din Germania

Mai multe ţări iau măsuri pentru intensificarea securităţii după atacul de vineri din Germania soldat cu cinci morţi şi peste 200 de răniţi, după...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă