15.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialRiscurile de mediu ocupă locurile principale în topurile realizate pentru 2016

Riscurile de mediu ocupă locurile principale în topurile realizate pentru 2016

Eşecul contracarării schimbărilor climatice a fost considerat, în acest an, ca având potenţialul de a provoca daune mai mari decât armele de distrugere în masă.

"Global Risks Report 2016“, realizat de World Economic Forum (WEF) şi pre­­zentat în cadrul întâlnirii anuale a organizaţiei de la Davos, a identificat o serie de riscuri globale în creştere în 2016. Raportul a fost întocmit pe baza sondajului anual realizat de WEF, la care au răspuns 750 de experţi care au evaluat, pentru o perioadă de 10 ani, 29 de riscuri globale, atât din punctul de vedere al impactului, cât şi al probabilităţii de a se manifesta. 

Conform WEF, riscul care are cel mai mare impact potenţial în 2016 e reprezentat de eşecul măsurilor de adaptare la schim­­bările climatice şi de re­du­­cerea efectelor acestora. Re­pre­­zentanţii WEF au notat că este pentru prima dată în istoria realizării acestui raport când un risc care ţine de mediul înconjurător se află pe primul loc în top.

Astfel, eşecul contracarării schimbărilor climatice a fost considerat, în acest an, ca având potenţialul de a provoca daune mai mari decât armele de distrugere în masă (aflate pe locul al doilea în topul riscurilor), criza apei (locul al treilea), migraţiile involuntare pe scară mare (locul al patrulea), respectiv o schimbare bruscă a preţului energiei (locul al cincilea). 
În ceea ce priveşte probabilitatea de a se manifesta, cel mai mare risc în 2016 este reprezentat de migraţia involuntară pe scară largă a populaţiilor, urmat de fenomenele meteo extreme (locul al doilea), eşecul măsurilor de limitare şi adaptare la efectele schimbărilor climatice (locul al treilea), conflictele intersta­tale care au consecinţe regiona­le (locul al patrulea), respectiv catastrofele naturale majore (al cincilea risc în top).

Conform World Economic Forum, o astfel de paletă largă de riscuri este „fără precedent“ în cei 11 ani de când a început să fie realizat raportul care evaluează riscurile globale. Pentru prima dată, patru din cele cinci mari categorii analizate – ameninţări de mediu, geopolitice, societale şi economice – apar în top 5 riscuri cu cel mai mare impact. Singura categorie care nu apare aici este cea a riscurilor tehnologice – atacurile cibernetice se situează abia pe locul 11 atât din punctul de vedere al impactului, cât şi al probabilităţii de a se produce.

Eşecul reducerii schimbărilor climatice

Diversitatea peisajului de riscuri identificat de către raportul World Economic Forum apare într-un moment în care impac­tul acestora la nivel global este în creştere, notează experţii WEF. De exemplu, încălzirea globală raportată la anul precedent este foarte posibil să conducă, pentru prima dată, la depăşirea cu 1 grad Celsius a temperaturii medii globale de suprafaţă faţă de era pre-industrială, ceea ce ar putea avea consecinţe semnificative la nivel planetar.

2015 a fost, de altfel, cel mai cald an din istorie, depăşind toate recordurile de temperatură de până acum, după cum au arătat datele publicate de asociaţia americană National Oceanic and Atmospheric Administration – NOAA. De altfel,  încă din vara anului trecut se estimase că 2015 va doborî recordurile de temperatură din istorie, astfel încât datele rezultate la sfârșitul anului nu au făcut decât să confirme acest lucru. Astfel, tempe­ratura medie combinată la nivelul solului şi la nivelul oceanelor din luna decembrie 2015 a fost cea mai mare temperatură lunară de când NOAA realizează mă­su­rători, din anul 1880.
În 2015, temperatura medie, măsurată atât la suprafaţa solului, cât şi a oceanelor, a fost cu 0,9 grade Celsius mai mare decât media secolului al XX-lea. Aceasta a fost cea mai mare valoare înregistrată în cei 136 de ani de măsurători NOAA, depăşind cu 0,16 grade Celsius recordul stabilit în 2014. De altfel, aceasta este a patra oară în acest secol când se înregistrează o temperatură globală record, iar cele 0,9 grade Celsius reprezintă cea mai mare diferenţă consemnată între două temperaturi record de până acum, arată datele NOAA. De asemenea, anul trecut, în 10 luni din 12, temperaturile au depăşit recordurile lunare anterioare.

Migraţia involuntară, riscul cel mai probabil

Conform raportului realizat de World Economic Forum, migraţia involuntară pe scară largă a populaţiilor reprezintă riscul cu cea mai mare probabilitate de a se manifesta în acest an.

Această probabilitate este susţinută şi de datele disponibile până în prezent: de exemplu, conform UNHCR, Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refu­giați, numărul persoanelor obli­gate să migreze până la fina­lul lui 2014 a fost de 59,5 milioane la nivel global, în creştere faţă de cele 51,2 milioane din 2013 şi cu aproape 50% peste cei care au migrat forţat în 1940. Acesta este cel mai mare număr de migranţi înregistrat până acum, arată „Global Trends Report: World at War“, realizat de UNHCR, fiind, de asemenea, şi cea mai mare creştere anuală raportată până în prezent. Conform raportului Naţiunilor Unite, situaţia va continua să se înrăutăţească. La finalul anului 2014, la nivel internaţional, unul din 122 de oameni era fie refugiat, fie strămutat în propria ţară, fie în căutare de azil. Principalele cauze care determină migraţia involuntară a persoanelor sunt reprezentate de războaie, conflicte şi persecuţii. În ceea ce priveşte Europa, numărul migranţilor involuntari a crescut cu 51% în 2014, ca urmare a conflictului din Ucraina, al unui număr-record de traversări a Mării Mediterane (219.000), precum şi a numărului mare de refugiaţi sirieni din Turcia (ţară care a devenit, în 2014, naţiunea cu cel mai mare număr de re­fugiaţi, având 1,59 milioane de refugiaţi sirieni în decembrie 2014). Per ansamblu, numărul migranţilor involuntari din Europa a fost de 6,7 milioane la finalul lui 2014, faţă de 4,4 mi­lioane la finalul lui 2013.  

Alarmă: capriciile naturii, îngrijorare extremă

Riscurile de mediu ocupă locurile principale în topurile realizate pentru 2016, în pofida unui mare număr de alte ameninţări identificate pentru acest an, au subliniat reprezentanţii World Economic Forum. De exemplu, inegalitatea veniturilor, principalul risc identificat în 2014, se reflectă în acest an în instabilitatea socială profundă, ratele de şomaj mari şi consecinţele negative ale avansului tehnologic. „Evenimentele, precum criza refugiaţilor din Europa şi atacurile teroriste au adus instabilitatea politică globală la cel mai mare nivel înregistrat de la Războiul Rece încoace. Acest lucru sporeşte incertitudinea contextuală în care firmele internaţionale sunt din ce în ce mai forţate să ia decizii strategice. Nevoia ca liderii de business să ia în considerare implicaţiile acestor riscuri asupra activităţii, reputaţiei şi lanţului de distribuţie a propriilor firme este mai presantă ca niciodată“, a declarat John Drzik, President, Global Risk and Specialties, MARSH, citat de WEF.„Riscurile geopolitice, mai precis conflictele interstatale cu consecinţe regionale, au fost identificate drept cel mai probabil risc al anului 2015 şi continuă să fie prezente şi în 2016.

Schimbările climatice exacerbează mai multe riscuri ca niciodată în ceea ce priveşte criza apei, crizele de hrană, constrângerile asupra creşterii economice, coeziunea socială mai slabă şi riscuri de securitate din ce în ce mai mari. Între timp, instabilitatea geopolitică creşte expunerea companiilor la probleme precum anularea proiectelor, revocarea licenţelor, întreruperea producţiei, distrugerea bunurilor şi restrângerea circulaţiei fondurilor financiare peste hotare. Pe de altă parte, conflictele politice transformă schimbările climatice într-o problemă şi mai greu de rezolvat, deoarece duc la reducerea potenţialului de cooperare politică, la redirecţionarea resurselor şi a atenţiei de la prevenirea şi reducerea efectelor schimbărilor climatice“, a declarat Cecilia Reyes, Chief Risk Officer, Zürich Insurance Group, pentru WEF.

Cele mai citite
00:02:44

Video”M-am declarat vinovat de jurnalism”, spune Julian Assange, fondatorul Wikileaks

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a declarat marți că a fost eliberat după ani de încarcerare doar pentru că s-a declarat vinovat de a face...

Asigurarea obligatorie a locuinței este, de fapt, facultativă

La nivelul întregii țări, doar 17% dintre locuințe sunt protejate împotriva riscurilor și situațiilor dificile Polița de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAD), așa cum este...

Schimbarea la față… de masă klausiană

Premierul Marcel Ciolacu lovește chirurgical în campania pe care și început-o ca să ajungă la Cotroceni. Are consilieri buni, trebuie să recunoaștem. Recent,...
Ultima oră
Pe aceeași temă