Aşa cum anticipam cu câteva săptămâni în urmă, găsirea unei soluţii viabile pentru Grecia este mult mai dificilă decât părea la prima vedere. În pofida progreselor care au fost făcute în definirea pachetului de sprijin financiar oferit de FMI şi ţări membre ale Uniunii Europene (parlamentul german tocmai a aprobat contribuţia substanţială propusă), pieţele financiare internaţionale continuă să penalizeze titlurile datoriei emise de Grecia. Aspectul cel mai îngrijorător este acela al riscului de contagiune, de răspândire a crizei din Grecia către alte ţări ale zonei euro şi către întreaga Uniune Europeană. Deşi Grecia este o economie de talie modestă, reprezentând sub 2% din Produsul Intern Brut al UE, extinderea crizei la nivelul Uniunii, a doua economie ca mărime din lume, ar avea un serios efect negativ chiar asupra economiei mondiale.
Există mai multe canale prin care situaţia din Grecia ajunge să afecteze alte ţări, îndeosebi europene. În primul rând, se modifică percepţia investitorilor asupra riscurilor pe care le prezintă ţări cu o situaţie similară cu cea a Greciei – între acestea numărându-se, în zona euro, Portugalia, Spania, Irlanda şi chiar Italia, toate ţări cu deficite şi datorii externe mari, care au înregistrat în ultimii ani pierderi de competitivitate. Aceasta înseamnă că ratele la dobânzile la care aceste ţări se pot împrumuta pe pieţele internaţionale de capital cresc, făcând mai dificilă finanţarea deficitelor şi refinanţarea datoriilor. Deja agenţiile internaţionale de rating au redus notarea pentru Portugalia şi Spania, iar dobânzile pentru aceste ţări au crescut semnificativ.
În al doilea rând, dacă Grecia ar ajunge în situaţia de a nu-şi mai putea achita la timp obligaţiile de plată în contul datoriei, toţi creditorii săi ar fi confruntaţi, la rândul lor, cu dificultăţi. New York Times a publicat de curând un grafic care oferă o imagine foarte grăitoare a interdependenţei financiare dintre ţările europene (date referitoare la sfârşitul anului 2009). Peste jumătate din datoria de 236 miliarde dolari a Greciei este deţinută de investitori – în principal, bănci şi fonduri de investiţii – din Franţa (75 miliarde), Germania (45 miliarde) şi Marea Britanie (15 miliarde). Unii dintre aceşti investitori ar putea ajunge chiar în insolvenţă, cu efecte în lanţ în economiile respective. Pe bună dreptate s-a spus în parlamentul german că a salva Grecia de la intrarea în incapacitate de plată înseamnă a salva economia germană. Deşi economia germană în ansamblu are cu siguranţă capacitatea de a absorbi şocul eventual creat de datoria Greciei, există şi economii mai vulnerabile. Grecia datorează Portugaliei 9,7 miliarde dolari şi Irlandei 8,5 miliarde. La rândul ei, Portugalia are o datorie de 286 miliarde, din care aproape o treime este deţinută de instituţii din Spania, ţară care are o datorie externă de 1,1 trilioane dolari, deţinută în cea mai mare parte de Germania, Franţa şi Marea Britanie… Cea mai mare parte din datoria de 1,4 trilioane dolari a Italiei este deţinută de instituţii financiare din Franţa: cele 511 miliarde dolari cât reprezintă datoria Italiei către Franţa înseamnă aproape 20% din PIB-ul Franţei! Germania are o expunere totală de peste 700 miliarde la cele cinci ţări din zona euro cu risc crescut, în vreme ce Franţa are o expunere de 911 miliarde.
În practică, nimeni nu ştie ce se poate întâmpla în acest păienjeniş de relaţii reciproce, dacă o ţară ar ajunge în încetare de plăţi. Chiar şi fără un asemenea deznodământ, este evident că va fi inevitabilă o restructurare masivă a datoriei europene şi pierderi importante vor trebui să fie asumate – prin ce mecanism şi de către cine rămâne de văzut. Nu este de mirare că incertitudinile care planează asupra zonei euro au avut ca efect deprecierea substanţială a monedei europene, evoluţie care reprezintă cel de-al treilea canal de transmitere şi generalizare a crizei din Grecia.
Nu cred că cineva ar putea să evalueze în momentul de faţă impactul pe care această criză a datoriilor la nivel european o va avea asupra României, surprize pot să apară din direcţii la care nu te aştepţi. În mod cert însă, obţinerea de finanţări externe va fi mai costisitoare, iar speranţele de reducere a dobânzilor care să ajute la relansarea economiei vor fi amânate. Ministerul Finanţelor s-a confruntat deja cu o mărire a costului finanţărilor şi a refuzat toate ofertele la ultima licitaţie pentru titluri de stat. Dar cât timp o va putea face, în condiţiile în care deficitul finanţelor publice se adânceşte dincolo de previzunile iniţiale? Acordul cu FMI ne-a oferit o perioadă de răgaz, care însă se apropie de sfârşit.
