3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialRidzi: Am văzut trei volume din dosarul meu, acuzaţiile nu au acoperire...

Ridzi: Am văzut trei volume din dosarul meu, acuzaţiile nu au acoperire prin probe

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a studiat, miercuri, la DNA, trei volume din materialul de urmărire penală în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, ea declarând că susţinerile procurorilor nu ar avea acoperire, scrie Mediafax.

 

Monica Iacob Ridzi a stat aproximativ şase ore în sediul DNA, unde a fost însoţită de avocatul Alexandru Chiciu.

La ieşirea din sediul instituţiei, fostul ministru a declarat că din ceea ce a studiat până la acest moment, respectiv din primele trei volume de urmărire penală văzute, reiese că acuzaţiile la adresa ei nu ar avea acoperire prin probe.

„Din ceea ce am studiat până acum am observat că susţinerile procurorilor nu au deloc acoperire în materialul de urmărire penală. Nu am întâlnit în ceea ce am studiat până acum niciun document care să conţină semnătura mea„, a spus Monica Iacob Ridzi.

Aceasta a precizat că se va prezenta şi în zilele care urmează la sediul DNA pentru studierea tuturor probelor existente la dosar şi că abia apoi îşi va forma o opinie pe care să o poată exprima public.

Întrebată de ce a înstrăinat unele dintre bunurile personale, în contextul punerii unui eventual sechestru asigurător pe ele, ministrul a refuzat dea explicaţii.

Moniza Iacob Ridzi a fost la DNA şi în 22 martie, avocatul Alexandru Chiciu spunând atunci că fostul ministru a dat o singură declaraţie în faţa procurorului, în cursul actelor premergătoare.

Fostul ministru al Tineretului este cercetat de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii.

Prejudiciul reţinut de DNA în acest dosar este de 100.000 de lei, care ar fi fost creat în urma achiziţionării de către Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a unor produse electronice, printre care laptopuri şi un frigider, declarau surse judiciare.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, în decembrie 2010, cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul Ridzi, precum şi cererea de extindere a cercetării penale.

Anterior, în 28 iulie 2009, Parlamentul a aprobat cererea procurorilor anticorupţie de începere a urmăririi penale faţă de fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, într-un prim dosar.

Procurorii anticorupţie explicau, în referatul pe care l-au transmis Parlamentului, că fostul ministru Monica Iacob Ridzi ar fi cunoscut pe deplin neregulile pe care le-ar fi făcut consiliera sa, Ioana Vârsta, în legătură cu atribuirea unor societăţi a trei contracte privind organizarea evenimentului din 2 mai 2009, de la Costineşti.

Procurorii au constatat că Ioana Vârsta, consiliera Monicăi Iacob Ridzi, a cerut să se facă trei variante cu activităţi şi valori estimate pentru evenimentul din 2 mai, respectiv de 300.000 de euro, 400.00 de euro şi de 500.000 de euro.

În luna martie 2009, Vârsta, consiliera personală a ministrului afacerilor externe şi asociată la mai multe societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, s-a întâlnit cu Bogdan Petre Iacobescu, administrator la societatea Artisan Consulting şi societatea Compania de Publicitate Mark, ocazie cu care i-a comunicat că, în 2009, Ministerul Tineretului şi Sportului, precum şi alte insittuţii publice urmează să facă achiziţii care au ca obiect servicii de publicitate – comunicare şi organizare de evenimente.

La începutul lunii aprilie 2009, după ce Vârsta a fost încadrată în funcţia de consilier personal al ministrului Tineretului şi Sportului, a iniţiat, la sediul societăţii Red Apple Communication din Bucureşti, o întâlnire cu reprezentanţii firmei, în cursul căreia le-ar fi promis că le va facilita încheierea unui contract cu MTS având ca obiect organizare de manifestări dedicate Zilei Naţionale a Tineretului, în data de 2 mai.

Cele mai citite

Crăciunul 2024: Urmează cele mai scumpe sărbători din ultimele două decenii

Românii se pregătesc pentru cele mai scumpe Sărbători de Crăciun din ultimii 20 de ani, conform unui raport publicat de Termene.ro. Inflația accentuată și...

Arabia Saudită a avertizat Germania legat de suspectul atentatului terorist din Germania

Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, potrivit unor surse de...

Justin Trudeau, aproape de pierderea funcției: Moțiune de cenzură planificată pentru începutul anului viitor

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau ar putea pierde guvernarea în primele luni ale anului viitor, după ce liderul Noului Partid Democrat (NPD), Jagmeet Singh, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă