Franţa a blocat vineri, la Bruxelles, adoptarea unui raport tehnic, privind aderarea României la Schengen, cerând să reexamineze un raport tehnic privind implementarea în România a interfaţei umane a sistemului informatic SIS / SIRENE, în baza căruia operează Spaţiul Schengen, conform RFI, informează Mediafax.
Subiectul va fi probabil înscris pe agenda viitoarei reuniuni a grupului de evaluare Schengen, în 28 ianuarie, când se va constata dacă Franţa ridică sau nu vreo obiecţie elementelor textului.
Raportul realizat de experţi europeni şi prezentat în cadrul unui grup de lucru de evaluare Schengen la Bruxelles arată că România este gata şi din acest punct de vedere, pentru a se integra în spaţiul liberei circulaţii.
Alte rapoarte de evaluare a frontierelor terestre şi aeriene au fost deja aprobate la Bruxelles în 2010.
Acum, toate statele membre au acceptat raportul, cu excepţia Franţei, care a blocat practic procesul de adoptare formală a documentului, au explicat surse europene, relatează RFI.
Tot acum au fost discutate şi două rapoarte privind Bulgaria (sistemul informatic SIS / SIRENE) şi rezultatele reevaluării frontierei terestre între Bulgaria şi Turcia.
Aceasta a primit un aviz negativ din partea experţilor UE, prin urmare Franţa, Germania şi Finlanda au cerut o a doua reevaluare.