Am urmarit, ca in fiecare an din 1990 incoace, discutiile, prezentarile si documentarele care readuc in centrul atentiei evenimentele din decembrie 1989. Pe masura ce trece vremea, ies la iveala mai multe imagini, marturii si documente care descriu si explica acele momente. In acelasi timp insa, se ridica sau persista si multe intrebari fara raspuns. Am constatat insa ca – asa cum foarte corect observa, ca istoric, Adrian Cioroianu – multe dileme apar pentru ca exista tendinta de a pune intrebari si a cauta raspunsuri cu ochii celui de acum, ignorand faptul ca in decembrie 1989 aveam o alta perspectiva asupra evenimentelor si unele lucruri ne pareau evidente. Ca unul ce am trait acele zile cu o implicare totala si cu constiinta acuta ca particip la momente istorice, simt nevoia sa explic fiului meu si celor ca el cum vedeam eu – sau noi – lucrurile atunci. Voi vorbi despre revolutia mea, fara pretentia ca perspectiva pe care o prezint este cea mai corecta sau ca detin informatii care ar putea sa lamureasca, o data pentru totdeauna, dilemele acelor momente.
Exista tendinta astazi de a insista asupra caracterului unic, exceptional, al revolutiei romane din decembrie 1989 si din aceasta abordare apar mirari referitoare la "de ce" si "cum" s-au petrecut evenimentele din Romania. Daca ne reamintim insa contextul international al momentului, intelegem cu usurinta ca ar fi fost mai degraba imposibil ca Romania sa evite prabusirea regimului comunist. Acest deznodamant ineluctabil era pregatit de ani si ani de slabiciune crescanda. Cand a preluat conducerea PCUS, in 1985, Mihail Gorbaciov intelesese ca sistemul comunist era epuizat si ca doar o serie de reforme riscante din punct de vedere politic l-ar fi putut salva. Spre deosebire de predecesorii sai, a avut curajul sa initieze astfel de reforme in economie (perestroika) si in sistemul politic (glasnosti), desi era evident ca se declansa un val de schimbari care, asa cum s-a dovedit ulterior, erau greu de controlat. In toate tarile comuniste din Europa reformele lui Gorbaciov erau privite cu ingrijorare de vechii "aparatnici", care sperau totusi ca elanul reformator se va stinge de la sine. Un moment important a fost acela in care, in 1989, Gorbaciov a abandonat in mod public si explicit "doctrina Brejnev", inlaturand astfel amenintarea interventiei armate in tarile membre ale Pactului de la Varsovia.
Prima consecinta s-a facut vizibila in Polonia, unde Sindicatul Solidaritatea, care devenise deja o forta de opozitie puternica, a fost legalizat in luna aprilie si a impus organizarea de alegeri democratice, pe care comunistii le-au pierdut de o maniera umilitoare. In septembrie 1989, in Polonia se instaureaza primul guvern noncomunist din tarile est-europene. Ungaria adoptase deja unele reforme ale sistemului politic dupa inlocuirea de la conducerea partidului comunist a lui Janos Kadar in 1988, dar, simbolic, sfarsitul comunismului poate fi plasat in octombrie 1989, cand are loc ultimul congres al partidului, in care se decide transformarea sa in partid socialist. Este primul partid comunist din Estul Europei care se autodesfiinteaza si pana la sfarsitul anului sistemul politic este schimbat din temelii.
Evenimentele se precipita in august 1989, cand Ungaria isi deschide frontiera cu Austria. In luna urmatoare, 13.000 de turisti est-germani aflati in vacanta in Ungaria profita de ocazie si trec in Austria. Ulterior, cand autoritatile ungare incearca sa impiedice exodul masiv de est-germani catre Austria, acestia se refugiaza la Ambasada RFG din Budapesta. Scandalul ia amploare si in Germania de Rasarit au loc demonstratii tot mai mari, care il obliga pe liderul comunist Eric Honecker sa demisioneze in octombrie – succes fara precedent ce a sporit curajul celor, tot mai multi, care se opuneau regimului comunist. Dupa ce peste o jumatate de milion de demonstranti se aduna in Alexanderplatz pe 4 noiembrie, autoritatile est-germane se vad nevoite sa deschida punctele de trecere a frontierei catre Berlinul de Vest: 9 noiembrie este retinuta ca data istorica a caderii Zidului Berlinului.
Sub presiunea demonstratiilor in lant si a grevelor, reprimate, fara a se ajunge totusi la varsare de sange, Partidul Comunist din Cehoslovacia anunta pe 27 noiembrie ca se retrage de la putere. Presedintele Gustav Husak demisioneaza pe 10 decembrie, dupa ce numise primul guvern cu o majoritate noncomunista. Liderul bulgar Todor Jivkov este si el inlocuit in noiembrie 1989, iar in februarie 1990 partidul comunist este obligat sa renunte la putere, deschizand calea reformelor democratice.
Evolutiile au fost atat de rapide si de neasteptate, incat au luat prin surprindere intreaga lume, inclusiv serviciile secrete cele mai bine informate. Faptul ca tarile occidentale nu stiau ce atitudine sa ia in acele momente este demonstrat de reactia prim-ministrului britanic, Margaret Thatcher, care i s-a adresat lui Mihail Gorbaciov cerandu-i sa impiedice caderea Zidului Berlinului: "Nu dorim o Germanie unificata. Aceasta ar duce la o schimbare a granitelor de dupa razboi si nu putem permite asta, pentru ca o asemenea evolutie ar submina stabilitatea intregii situatii internationale si ne-ar pune in pericol securitatea". Presedintele francez, FranIois Mitterrand, a exprimat o ingrijorare similara.
