Profitand de faptul ca fiul nostru se afla la adapost la bunicii de la tara, am petrecut urmatoarele cateva nopti pe strazi sau facand de garda in holul blocului unde locuiam, care se auzea ca ar putea fi atacat de teroristi. "Lupta cu teroristii" ne-a marcat pe toti, nimeni nu se indoia de realitatea acestora si de faptul ca reprezinta, intr-un fel sau altul, o incercare de rasturnare a situatiei in favoarea vechiului regim. Desi parea ca sunt prezenti peste tot, nu era deloc clar cati si cine sunt teroristii. Umblau tot felul de zvonuri, la televiziune si in presa apareau imagini cu persoane capturate ca teroristi, unii dintre ei erau prezentati in uniforme si se spunea ca erau imbracati cu mai multe randuri de haine, aveau diverse legitimatii cu care isi puteau foarte bine ascunde adevarata identitate. In cateva zile insa, dintre toate aceste persoane capturate nu a mai ramas nimeni, lasand in urma un mister care ne bantuie si astazi. Poate ca intr-adevar unii dintre cei retinuti nu erau cu adevarat "teroristi", poate ca unii au reusit sa se strecoare folosind acele identitati multiple. Au existat insa si persoane care au declansat focul impotriva manifestantilor sau a militarilor, au existat si diversiuni organizate de o maniera profesionista. Dar a existat si o enorma debandada in care nu se stie cine tragea in cine si aceasta situatie a fost agravata de decizia absurda de a imparti arme si munitie in stanga si in dreapta. In vreme ce ma indreptam impreuna cu un coleg catre cladirea Comitetului Central pentru a transmite din partea institutului una dintre acele declaratii de sprijin si adeziune care erau citite neintrerupt la televiziune, am fost prinsi intr-un schimb de focuri si ne-am adapostit in gangul de la magazinul Unic. Din blocul din spatele Bisericii Italiene au fost trase de la o fereastra cateva focuri, la care soldatii aflati in strada au raspuns cu rafale indelungate care au ciuruit zidurile blocului si au spart ferestrele. si acum ma intreb daca nu cumva in spatele acelor ferestre s-au aflat persoane care au murit fara nici o vina.
Nici astazi nu stim cine au fost teroristii. Dintre toate teoriile pe care le-am auzit, cea mai plauzibila mi se pare cea care sustine ca au existat indivizi si grupuri ce fusesera special pregatite sa intervina in astfel de situatii. Cel mai puternic argument in favoarea acestei ipoteze este faptul ca luptele si diversiunile au incetat brusc in momentul in care a fost prezentat filmul executiei lui Ceausescu: din acel punct devenea evident ca misiunea "teroristilor" nu mai avea sens. Este foarte probabil ca cei care faceau parte din aceste forte sa fie persoane care in restul timpului aveau alte functii si activitati care le ofereau o acoperire onorabila. De altfel, aceasta este o caracteristica esentiala a "teroristului", care nu se prezinta intr-o uniforma ce sa-l identifice fara ambiguitate; daca nu se declara sau recunosc ca atare, teroristii sunt greu de confirmat. Asta ar explica poate si faptul ca multi dintre cei capturati au fost apoi eliberati – Sergiu Nicolaescu mentiona cazul unui general care a eliberat un numar de 120 de suspecti.
In paralel cu aceasta lupta cu un dusman ubicuu si greu de identificat, se desfasura un proces de transfer al puterii la toate nivelurile. Asociate inevitabil cu represiunea care avusese loc, structurile comuniste s-au prabusit de sus pana jos – desi mai tarziu aveam sa descoperim ca o serie de legaturi, obiceiuri si mentalitati au supravietuit. In toate intreprinderile si organizatiile s-au desfasurat alegeri care au desemnat o noua conducere – eu insumi am fost atunci ales director al Institutului de Cercetari Economice unde lucram. Cel mai greu in acele zile a fost sa calmez spiritele prea incinse care doreau razbunare pentru tot felul de povesti mai vechi sau mai noi.
La nivel central au existat mai multe initiative de constituire a unei noi structuri de putere, dar grupul din jurul lui Ion Iliescu s-a impus destul de repede, fara o concurenta serioasa. Ion Iliescu avea cateva atuuri importante: cunostea bine modul de organizare si functionare a vechiului sistem din care facuse parte, dar avea (multumita inclusiv Europei Libere, de unde ii stiam si eu numele) si un renume de disident si opozant al lui Ceausescu. Era astfel printre putinii care, in acele momente fierbinti, stiau cum si aveau autoritatea sa se adreseze celor din institutiile centrale sau din teritoriu si sa se faca ascultat. In plus, impreuna cu Petre Roman, erau atat de strans asociati cu imaginile Revolutiei, incat parea absolut natural ca ei sa preia conducerea. Tocmai de aceea imi vine greu sa cred in teoria conform careia Ion Iliescu ar fi pus intr-un fel sau altul la cale diversiunea teroristilor, de care nu avea nevoie si care nu ii aducea nici un avantaj.
Se desfasoara astazi o munca admirabila de reconstituire pe baza de documente si marturii a momentelor Revolutiei. In unele cazuri acestea ne aduc raspunsuri, in altele genereaza intrebari suplimentare. Dar nici una dintre aceste informatii suplimentare nu este de natura sa modifice in mod fundamental "revolutia mea", felul in care vedeam si intelegeam desfasurarea evenimentelor in decembrie 1989 si inceputul anului 1990. Continui sa cred, ca si atunci, ca prabusirea regimului comunist era necesara si inevitabila, ca schimbarea s-ar fi putut petrece pasnic daca Ceausescu ar fi cedat sau ar fi fost debarcat la timp printr-o miscare in interiorul partidului, ca evenimentele din decembrie 1989 pot fi explicate fara a recurge la teorii ale complotului sau ale interventiei straine. si, mai ales, ca eroii Revolutiei nu si-au pierdut viata degeaba.
Revolutia mea personala continua inca o perioada in care m-am angajat cu multa convingere, entuziasm si uneori naivitate intr-un efort national de reconstructie si transformare. Multe lucruri nu au iesit asa cum as fi vrut, altele s-au petrecut poate prea lent, cu ocolisuri, suferinte si pierderi uneori inutile. Pe total insa, am facut in acesti 20 de ani un salt urias si, chiar daca sunt si astazi numeroase aspecte de care putem fi nemultumiti si oameni care se zbat in nevoi, stim ca sta in puterea noastra sa schimbam lucrurile.
