O declaraţie din iulie 2007 a lui Traian Băsescu: „După aplicarea etapei de mărire a pensiilor de la 1 ianuarie 2008, bugetul asigurărilor sociale de stat va înregistra un deficit de 2,1 miliarde de euro… În anul 2009, o dată cu intrarea în vigoare a celei de-a doua etape a măririi pensiilor, deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat va fi de 4,5 miliarde euro, în 2010 deficitul va creşte la 4,9 miliarde euro, în 2011 la 5,6 miliarde euro, în 2012 la 6,5 miliarde euro, iar în 2013 la 7,1 miliarde euro. Deficitul cumulat în perioada 2008-2013 este de 30 de miliarde euro”.
Faptul că nu există bani pentru mărirea pensiilor în continuare este bine cunoscut de toate forţele politice din România. Peste tot în lume, poate cu excepţia Chile, statele înregistrează deficite ale bugetelor de pensii şi, de aceea, cel puţin în Europa se examinează proiecte de reformare a acestora. Legea adoptată săptămâna aceasta nu face decât să încerce să stopeze această spirală a deficitelor. Şi PSD, şi PNL ştiu aceste lucruri, dar nu pot s-o recunoască pentru că au vândut iluzii în 2007. De aceea au şi ieşit din sală la vot.
A numărat Roberta Anastase voturile precum Pristanda? Foarte probabil, da! Au negociat PDL şi PSD alocări de la buget în schimbul trecerii legii? La fel, foarte probabil, da!
În plus, asemenea trocuri nici nu sunt un element original românesc. În bugetul federal american există o bucată consistentă destinată clientelelor politice, care în jargonul de la Washington se numeşte pork, din motive evidente. Pork-ul se împarte între congresmeni influenţi pentru a finanţa diverse proiecte în circumscripţiile lor electorale pentru a-şi asigura realegerea şi susţinerea financiară din partea potentaţilor locali. E un quid pro quo care funcţionează şi care este o consecinţă a uninominalului. Problema cu pork-ul e că banii nu se împart pe criterii clare şi pe bază de priorităţi, ci prin negocieri secrete, relaţii de putere şi influenţă politică. Atunci când banii încep să capete o anume destinaţie către un congresman sau altul se cheamă că pork-ul primeşte o plăcuţă de identificare, din acelea care se fixează în ureche, care la noi se cheamă crotal, iar la ei – earmark. La noi, mai toată politica se face pe bază de pork şi earmarks şi ar fi o noutate dacă PSD şi PDL NU ar fi negociat. Şi atunci, cum se explică furia revoluţionară a cuplului Ponta&Antonescu?
O primă explicaţie, cea mai trivială, este că PDL i-a tras pe sfoară a nu se ştie câta oară şi nu le dă banii. Foarte posibil. A doua este că încearcă să se suie pe valul Revoluţiei lui Vîntu, care are loc la Realitatea TV şi numai acolo. De vreo câteva zile, acest post urmăreşte sindicaliştii de la ieşirea din casă până la îmbrânceala din faţa Palatului Victoria. Tot felul de oameni importanţi cer revolte populare, mineriade, cheamă poporul la luptă muncitorească şi… degeaba. 20.000 de sindicalişti din toată ţara nu înseamnă revoltă populară. Pentru că sindicatele nu mai reprezintă chiar clasa muncitoare, ci exclusiv sectoare bugetare, iar liderii sindicali sunt mai curând reprezentanţi în Consiliul de Administraţie al Realitatea TV decât reprezentanţi ai salariaţilor. De remarcat că principala revendicare a sindicatelor – abolirea reducerii cu 25% a salariilor – atacă o măsură de solidaritate socială. Este vina ineptului Guvern Boc că, în loc să lase 25% în şomaj, a preferat să împartă povara la toţi. Curbele de sacrificiu n-au mers în ’33, nu merg nici acum.
Atunci, la ce bun toată agitaţia? Din vreo trei motive. Vine bugetul pe 2011 şi, dacă nu dau jos Guvernul acum, se întrevede un an cel puţin dificil pentru PSD/PNL, dar mai ales pentru sponsorii lor. Dacă finanţele se stabilizează şi Guvernul reuşeşte să se abţină de la măsuri sinucigaşe (un mare „dacă”, ce-i drept), atunci, începând din martie anul viitor, PDL ar putea reveni în joc cu alte figuri. În sfârşit, mai există un efect al uninominalului care în America se numeşte gerrymandering, adică redesenarea circumscripţiilor electorale în avantajul celor de la putere. La alegerile trecute, colegiile au fost desenate de Hrebenciuc şi de Olteanu. De data asta le vor desena, probabil, Videanu şi Oprea. În condiţiile unui uninominal pur, e foarte posibil ca partide care acum au 20% în sondaje să aibă surprize foarte mari.
În consecinţă, la noi, revoluţiile se fac la televizor, cu sindicalişti şi politicieni prinşi la brelocul oligarhilor şi întotdeauna pentru pork.
