7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialRevolta la Budapesta

Revolta la Budapesta

Premierul ungar Ferenc Gyurcsany, care a recunoscut ca minte de doi ani incoace, a spus si un adevar, calificand noaptea de luni spre marti drept „cea mai violenta si mai intunecata noapte a celei de-a treia republici ungare”. El s-a grabit insa sa adauge ca „insasi institutia republicii a fost atacata”, reactie pe care au avut-o si alti lideri post-comunisti in situatii similare. De altfel, Gyurcsany abia s-a intors de la Soci, unde o fi fost proaspat „reindoctrinat” de presedintele rus, Vladimir Putin.

Protestele de strada declansate luni la Budapesta au degenerat la caderea serii intr-o revolta in toata regula, multimea luand cu asalt sediul televiziunii publice ungare, MTV. Cateva mii de persoane (dupa unele surse, chiar 10.000) s-au adunat in fata sediului MTV din piata Szabadsag, atacand cu pietre si ce au mai avut la indemana fortele de ordine. Peste 150 de persoane (majoritatea politisti) au fost ranite, 125 avand nevoie de ingrijiri medicale. Un politist, ranit grav la cap, a avut nevoie de o interventie chirurgicala, starea sa ramanand critica, a anuntat purtatorul de cuvant al serviciilor de urgenta din Budapesta. Intrarea in televiziune a fost incendiata. Un grup de protestatari au reusit sa intre in cladire si sa citeasca pe post o proclamatie. Politia a recurs la tunuri cu apa, bastoane si gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanti. Cladirea a fost evacuata, televiziunea publica reluandu-si emisia la ora 5.23 dimineata, la patru ore dupa „asalt”. Ieri, opt protestatari se aflau in arestul politiei. In piata Szabadsag, mai multe carcase de masini incendiate, banci distruse si pubele rasturnate aminteau ieri de violentele din timpul noptii. Memorialul sovietic consacrat celui de-al doilea razboi mondial, amplasat in aceasta piata, a fost vandalizat, ceea ce arata ca, pentru unguri, amintirea ocupatiei sovietice este prea vie pentru a putea fi stearsa cu „indemnuri” de genul „nimeni nu trebuie sa incerce sa utilizeze fostele probleme pentru a-si atinge obiectivele politice”, transmise de la Soci de Vladimir Putin. Chiar si acesta s-a vazut nevoit sa recunoasca, totusi, ca „trebuie inca timp pentru a uita ranchiuna si vechile probleme”! Manifestatii de protest au avut loc si in alte orase ungare, violente inregistrandu-se la Debrecen.

Gyurcsany sfideaza

Ferenc Gyurcsany a aratat inca o data, ieri, cat de mult ii pasa de opinia conationalilor sai. Intr-o conferinta de presa, el a declarat ca nu demisioneaza, pentru a putea „continua si accelera reformele” (a caror absenta este reclamata de protestatari si de opozitia de dreapta). El a declarat ca manifestatiile au fost conduse de „huligani” din galeriile echipelor de fotbal si de „extremisti”. Din discursul sau nu a lipsit nici ideea „responsabilitatii colective” (in acest caz, nu a „intregului popor”, ci doar a clasei politice) in esecul reformelor, o alta „teza” extrem de draga post-comunistilor. Mai devreme, Gyurcsany se declarase hotarat sa „restabileasca ordinea prin orice mijloace”. El a mai avut o idee: sa ceara Parlamentului sa dezbata interzicerea demonstratiilor spontane, pentru ca „noi toti putem vedea cum o manifestatie pasnica poate degenera in acte criminale”. Ministrul Justitiei, Jozsef Petretei (care raspunde si de politie), si-a prezentat demisia, dar aceasta a fost refuzata de premier.
Partidele din coalitia de guvernamant de la Budapesta, condusa de socialisti, si-au reafirmat ieri sprijinul pentru Gyurcsany si au cerut opozitiei de dreapta sa isi asume responsabilitatea pentru instigare la violenta.

Presedintele cere explicatii, UE e prudenta

Presedintele Ungariei, Laszlo Solyom, i-a convocat, ieri, pe ministrul Justitiei, Jozsef Petretei, si pe sefii politiei, pentru a se informa in legatura cu violentele de la Budapesta. Seful statului a vorbit despre o „criza morala” a societatii si l-a acuzat pe Gyurcsany ca a pus democratia ungara in pericol si i-a cerut sa isi asume public urmarile actiunilor sale. Comisarul european ungar Laszlo Kovacs, fost ministru de Externe, a facut ieri un apel la calm, aratand ca „incendierea masinilor si a cladirilor publice nu este, cu siguranta, o solutie”. „Este in interesul poporului ungar, dar si al intregii comunitati europene, ca situatia sa se stabilizeze cat mai repede posibil”, a declarat Kovacs. Premierul finlandez Matti Vanhanen, a carui tara exercita presedintia semestriala a UE, a declarat ca incidentele de la Budapesta sunt „o problema legata de democratia interna a unui stat membru UE” si ca Bruxellesul nu va adopta „nici o actiune, cel putin nu astazi” (marti).

Cu sicriul la Guvern

Ieri dupa-amiaza, aproximativ 200 de persoane se adunasera din nou in fata cladirii in care se afla sediul Guvernului si al Parlamentului ungar, aducand si un sicriu acoperit cu panza neagra si o pancarta cu textul: „Ingropam Guvernul Gyurcsany! Nu exista renastere pentru voi!”


Uniunea Civica Maghiara – Scaunul Sfantu Gheorghe a cerut ieri conducerii UCM sa organizeze o manifestatie pasnica de solidaritate cu protestele din Ungaria, in fata Consulatului Ungariei de la Miercurea Ciuc. In schimb, presedintele filialei Arad a UDMR, deputatul Kiraly Andras, a estimat ca maghiarii din Romania nu trebuie sa se implice in „problemele interne ale Ungariei”.

Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă