30 persoane au fost ucise şi alte peste 225 rănite, miercuri, la Bişkek – capitala Kîrgîzstan – în confruntările dintre manifestanţii opoziţiei şi forţele de ordine, după ce protestele împotriva preşedintelui Kurmanbek Bakiev s-au transformat într-o revoltă violentă care a cuprins întreaga fostă republică sovietică din Asia Centrală.
Potrivit BBC şi agenţiilor internaţionale de presă, ieri după amiază, protestatarii din Bişkek preluaseră controlul asupra Parlamentului, a radioului şi televiziunii naţionale şi incendiaseră sediul Procuraturii Generale, cu toate că forţele de ordine au deshis focul cu glonţ asupra mulţimii. În paralel, în oraşul nord-vestic Talas, demonstranţii îi luaseră ostatici pe vicepremierul Akilbek Japarov şi pe ministrul de Interne Moldomus Kongatiev. Soarta acestuia din urmă rămânea învăluită în mister, surse din anturajul său afirmând că Kongatiev ar fi fost ucis de protestatari.
Singurul obiectiv care rezista încă, ieri seara, sub asaltul protestatarilor era palatul prezidenţial. În ciuda tirurilor cu glonţ, mii de manifestanţi, înarmaţi cu pietre şi bâte, continuau ieri să se afle în faţa preşedinţiei, cerând demisia lui Bakiev, pe care îl acuză că profită de alianţa cu Statele Unite pentru a-şi impune stilul autoritar şi a-şi promova protejaţii corupţi.
Bakiev însuşi a venit la putere în 2005 în timpul protestelor violente din timpul aşa-numitei Revoluţii a Lalelelor, care l-a detronat pe Askar Akaiev, primul lider al ţării din 1991, anul desprinderii de URSS.
În 2001, după atacurile teroriste împotriva SUA, Akaiev a acceptat să găzduiască o bază militară americană în capitala Bişkek, cu toate că Federaţia Rusă menţinea şi menţine şi în prezent propria bază aeriană în localitatea Kant. După Revoluţia Laleleor, Bakiev şi guvernul său au acceptat să găzduiască în continuare militarii americani, baza din Bişkek fiind transformtă anul trecut în centru de tranzit militar pentru operaţiunile SUA şi NATO din Afganistan. Pierderea centrului de tranzit din Kîrghîzstan ar putea complica în mod considerabil dimensiunea logistică a operaţiunilor SUA în Afganistan, dată fiind extinderea insurgenţei talibane în Pakistan, culoarul sudic de aprovizionare pentru trupele din Afganistan.