„Sorin urcă peste Crin: Oprescu a câştigat meciul suspendării prin absenţă”, titrează Adevărul în ediţia de joi: Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, i-a depăşit pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta la capitolul încredere, potrivit sondajului realizat de IMAS pentru ‘Adevărul’.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este personalitatea în care românii au cea mai mare încredere, potrivit datelor strânse de IMAS în perioada 6-16 septembrie. Astfel, 35,8% din cei intervievaţi au răspuns că au încredere în Mugur Isărescu”.
Din Cotidianul aflăm că Consiliul Superior al Magistraturii este raiul cumetriilor – „Şefa CSM a promovat-o ca secretară pe grefiera căreia i-a botezat fiica”: „Din ciclul nicio zi fără o dezvăluire despre jongleriile, aranjamentele şi călătoriile Alinei Ghica, preşedintele CSM, şi ale prietenelor sale, din conducerea acestui important for al justiţiei româneşti, site-ul lumeajustitiei.ro (luju.ro) a publicat un articol despre cumetriile moralistei preşedinte a CSM.
Plimbăreaţa şefă a CSM nu a putut sta fără grefiera preferată, de la Secţia a VIII-a a Curţii de Apel Bucureşti (secţie unde judecătoarea Ghica a fost preşedinte până la momentul alegerii în CSM), şi a adus-o la cabinetul personal, acolo unde unde aceasta a fost numită secretar al conducerii CSM”.
„Guvernului Ponta i s-a pus pata pe banii românilor”, scrie şi Curentul: „În vreme ce premierul se ceartă zilele acestea pe la televizor cu Dan Diaconescu pe tema privatizării Oltchim, Ministerul Finanţelor din guvernul ‘preacinstitului’ Ponta a pus gând rău banilor românilor.
Concret, ministerul de finanţe vrea să limiteze circuitul banilor numerar între persoanele fizice, fără să se gândească la faptul că o asemenea măsură afectează nu doar cetăţenii de rând, care nu se vor mai putea împrumuta la rude sau la prieteni decât în limita stabilită de guvern, dar şi mici întreprinzători care au un magazin mic, de cartier, unde cumpără marfă aproape zilnic, mai ales fructe şi legume de sezon pe care le achiziţionează cu cash tot de la persoane fizice”.
„Adevărata faţă a celui mai ‘cinstit’ Guvern al României”, titrează şi Evenimentul zilei: Din cei 20 de miniştri ai Executivului condus de Victor Ponta, asupra a 14 dintre ei există dubii că ar fi oneşti, corecţi şi de bună credinţă.
La momentul învestirii, premierul a fost nevoit să renunţe la doi miniştri. Ulterior a mai remaniat nouă. Trei miniştri fac tranzacţii imobiliare ce ridică suspiciuni experţilor imobiliari. Unul ar fi fost colaborator al Securităţii. Unii au fost acuzaţi că au copiat pasaje din alte lucrări”.
Din Jurnalul Naţional aflăm că „Baconschi minte de îngheaţă Parisul”: „Apartamentul de lux închiriat de Teodor Baconschi ca locuinţă personală, deşi ambasada avea un apartament special destinat în reşedinţa misiunii diplomatice de la Paris, costă lunar 8.500 de euro.
Baconschi susţine că acest apartament, situat în Avenue de La Bourdounnais, a rămas închiriat şi după plecarea sa de la post, deoarece a locuit în el dna Roxana Iftimie, însărcinat cu afaceri, a.i. al României în Franţa. Dna Iftimie dezminte însă că a utilizat apartamentul respectiv. Ministerul de Externe, la fel. Adică Baconschi minte. O minciună de îngheaţă… Parisul, care a costat, doar pentru un an, 100.000 de euro”.