7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Senatul României - sponsorul gorilienilor demenţi din "Institutul" lui Ilici

REVISTA PRESEI: Senatul României – sponsorul gorilienilor demenţi din „Institutul” lui Ilici

„Comoara de la Registrul Comerţului, între pile şi privatizare”, titrează Adevărul în ediţia de miercuri: ”

Şase parlamentari propun trecerea Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei la Camera de Comerţ şi Industrie. În acest fel, o instituţie care deţine bani şi informaţii despre firmele din România ar trece de la stat la o asociaţie privată condusă de Mihail Vlasov.

Un grup de parlamentari din mai multe formaţiuni au depus la Senat un proiect de lege prin care Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului (ONRC) ar trece de la Ministerul Justiţiei la Camera de Comerţ şi Industrie (CCIR)”.

„Întâlnirea Kerry-Lavrov, punct final în povestea eroicomică de la Deveselu?”, se întreabă cei de la Cotidianul: „UPI transmite: Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat, marţi, că pe agenda întâlnirii de la Berlin a discuţiilor dintre SUA şi Federaţia Rusă s-au aflat problemele bilaterale în domeniul scutului antirachetă.

Lavrov a explicat că ‘problemele-cheie internaţionale’ ar fi fost discutat la întrevderea sa cu secretarul de stat american John Kerry. După cum remarca Agenţia de ştiri RIA Novosti, părţi urmau să dicute un proiect de document privind apărarea antirachetă, deşi nu se aşteptau progrese majore”.

Potrivit Curentul, „Senatul României este sponsorul gorilienilor demenţi din ‘Institutul’ lui Ilici”: „Gorilieni, şerpilieni, cocalarienii, reptilienii, flocirieni, balaurienii, şobolanienii, chistovarienii, cretinilieni sunt teme discutate aprins la sediul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, o instituţie cu nume pompos şi sediu luxos (care a costat peste un milion de euro), creată anume pentru a-l satisface pe Ion Ilici Iliescu, capu’ la ‘rivoluţia’ lu’ peşte prăjit.

Un giga membru de vârf al acestui Institut cu funcţii şi posturi plătite bine din banii statului român, este ‘profesorul’ Lorin Fortuna. El este şeful mişcării gorilienilor, care luptă pentru Salvarea Terrei, pentru că Ziua ‘Z’ e pe cale să vină şi ne vor invada reptilienii şi şerpilienii dintre noi, bine pitiţi în sinergia meandrelor concretului (pentru a-l cita pe Şeful Suprem al Institutului, şobolanianul Ion Iliescu)”.

„Cum ne-a făcut calul străin deghizat în vită ‘oaia neagră a comerţului european’. Efectele dramatice ale scandalului cărnii asupra exportului românesc”, scrie Gândul: „Scandalul cărnii de cal îşi va pune amprenta asupra jucătorilor români din industrie, susţin reprezentanţii patronatelor din domeniu, care atrag atenţia că producătorii şi procesatorii de carne vor consemna pierderi dacă autorităţile nu vor acţiona pentru a se asigura că firmele româneşti nu vor fi îndepărtate de pe piaţa europeană, în urma a ceea ce ar putea să devină ‘un război de piaţă’.

Pe lângă prejudiciul de imagine adus României, acuzată pe nedrept că ar fi vândut carne de cal etichetată drept carne de vită, după cum a declarat şi premierul francez Jean-Marc Ayrault, producătorii români ar putea pierde viitoare contracte în statele occidentale, în condiţiile în care multe companii au investit masiv în tehnologii care să le facă mai competitive la nivel european”.

Cele mai citite

OpenAI amendată cu 15 milioane de euro de Italia pentru încălcarea protecției datelor

Agenția italiană de protecție a datelor, Garante, a sancționat OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, cu o amendă de 15 milioane de euro, după o investigație privind...

OpenAI amendată cu 15 milioane de euro de Italia pentru încălcarea protecției datelor

Agenția italiană de protecție a datelor, Garante, a sancționat OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, cu o amendă de 15 milioane de euro, după o investigație privind...

Bitcoin suferă o scădere de 5% pe fondul volatilității pieței

Bitcoin a înregistrat o scădere semnificativă de 5%, ajungând la aproximativ 96.000 de dolari pe unitate, în timpul unei sesiuni de tranzacționare marcate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă