3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: PNL vrea să îl ELIMINE pe Băsescu

REVISTA PRESEI: PNL vrea să îl ELIMINE pe Băsescu

„PNL vrea să îl elimine pe Băsescu din politică”, titrează Adevărul în ediţia de joi: „Preşedintele României nu va mai putea face politică după expirarea mandatului, potrivit propunerilor PNL de modificare a Constituţiei. ‘Preşedintele îşi exercită funcţia cu neutralitate, fără partizanate politice sau de altă natură, iar după expirarea mandatului nu mai poate face parte din partide politice, nu mai poate candida în alegeri şi nu mai poate ocupa funcţii de demnitate publică’, se afirmă în proiectul PNL de modificare a Constituţiei, prezentat, astăzi de senatorul liberal Tudor Chiuariu. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că se va întoarce în politică după expirarea mandatului de la Cotroceni şi ar fi principalul vizat de o astfel de modificare”.

„Moştenirea lui Patapievici la ICR. Numai deconturile lui Patapievici şi Mihăieş au fost de 586.651,35 RON”, potrivit Cotidianul: „În episodul de azi vă prezentăm situaţia deconturilor făcute de doi dintre corifeii ICR, preşedintele H.-R. Patapievici şi vicepreşedintele Mircea Mihăieş, aşa cum se regăsesc în contabilitate. Aerul aristocrat al lui Patapievici ne-a costat multe miliarde de lei. Deconturile lui Horia-Roman Patapievici pentru transport, cazare, diurnă şi mese festive, în perioada 2005-2012, s-au ridicat la 245.248,14 RON, la care se adaugă cele din 2011 şi 2012, în valoare de 86.954,47 RON”.

„Guvernul moşeşte falimentul spitalelor”, scrie şi Curentul: „Crizele din sănătate se acutizează, în vreme ce ministrul Eugen Nicolăescu nu oferă nicio soluţie concretă la lipsa fondurilor pentru sistemul sanitar. Sindicaliştii din sănătate, susţinuţi de managerii spitalelor, avertizează ministerul că nu mai au bani decât pentru o lună-două şi au fost nevoiţi să reducă mult cheltuielile pentru a menţine funcţionarea unităţilor medicale. În plus, pentru că managerii care acumulează datorii mai mult de trei luni sunt demişi, aceştia sunt obligaţi să reducă drastic costurile şi să se descurce cum pot în condiţii financiare minime. Unii au tăiat tichetele de masa şi sporurile, iar astfel veniturile cadrelor medicale au scăzut cu până la 30 la sută”.

Din Evenimentul zilei aflăm „Cine sunt magistraţii care iniţial l-au achitat pe Becali în dosarul schimbului de terenuri cu Armata”: „Pe 24 mai 2012, George Becali, Dumitru Cioflină, Victor Babiuc şi fiica acestuia, Ioana, erau achitaţi de trei judecători de la instanţa supremă. Cei trei care au susţinut acestă decizie sunt Lucia Rog, Ana Maria Dascălu şi Ştefan Pistol. După aproape un an, Completul de 5 judecători al instanţei supreme a decis condamnarea la a câte doi ani cu executare a lui Becali, Babiuc şi Cioflină.

Anul trecut, cei trei magistraţi miloşi au constatat că ”niciunul din aspectele invederate de către Parchet nu este de natură să susţină, din punct de vedere probator, acuzaţia formulată, aceasta rămânând la nivelul unei simple prezumţii”, se arată în motivarea deciziei”.

Cele mai citite

Ilie Bolojan ar putea să nu mai fie în fruntea PNL. Ce legătură este cu Ministerul Dezvoltării și cel al Transporturilor

Surse politice spun că viitorul lui Ilie Bolojan la vârful partidului depinde de obţinerea Ministerului Dezvoltării sau cel al Transporturilor, promise UDMR-ului, respectiv PSD-ului,...

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă