8.2 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Începe Al Treilea Război Mondial?

REVISTA PRESEI. Începe Al Treilea Război Mondial?

Adevărul deschide ediția de joi cu titlul: ”Începe Al Treilea Război Mondial?”

”Undeva departe, pe câmpiile line din estul Ucrainei, cel de-Al Treilea Război Mondial pare să prindă contur, crede autorul britanic Edward Lucas. Influenţaţi de propaganda Kremlinului şi conduşi de bărbaţi înarmaţi, cu măşti pe faţă, cetăţenii ucraineni distrug instituţii guvernamentale şi rup steagul ţării. Îşi devastează propriul stat, deja slăbit de falimentul economic, pierderea Crimeei şi diviziunile post-revoluţionare. Dar ameninţă totodată şi ordinea mondială stabilită după ultimul conflict global, Europa pacifistă şi democratică. Vladimir Putin loveşte direct în sufletul Occidentului”, scrie Adevărul.

”Ce a răsărit de Paşte în mijlocul oraşului Tecuci. Primarii care fac risipă de imaginaţie şi de bani ca să fie frumos de sărbători", scrie Gândul, joi dimineață.

”Anual, primarii alocă bugete de zeci de mii de lei pentru decoraţiunile de sărbători. Iepuri supradimensionaţi, ouă care atârnă din copaci sau lumânări uriaşe au răsărit, de Paşte, în mijlocul oraşelor. La Timişoara autorităţile au plusat şi au adus în piaţă ţarcuri cu iepuri vii, lucru care s-a dovedit o greşeală”, notează Gândul.

Evenimentul Zilei  titrează: ”De ce ATACA Victor Ponta, tot mai AGRESIV, Justiția. BARONII corupți ai PSD pot trage CENTRUL după ei. Bunea Stancu: Ne ducem toți la mititica! Nu o să pic doar eu ca prostul, vă iau pe toți după mine!”

”Recent, baronul de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, i-a amenințat pe liderii naționali ai PSD de la Centru că, dacă va avea probleme cu DNA, va trage mulți după el. Apărarea baronilor locali în fața Justiției este o miză foarte importantă pentru Victor Pontași liderii PSD din cauza conexiunilor și influenței pe care aceștia o exercită nu doar la nivel local, dar și la nivel național. De aceea, o eventuală prăbușire a acestora ar atrage și prăbușirea unor lideri PSD de la Centru. Odată ajunși la DNA, aceștia ar putea ajunge să dinamiteze o bună parte a clasei politice românești.”, scrie Evenimentul Zilei.

Ziarul Financiar face, joi dimineață, o analiză a locurilor de muncă: ”Doar 50.000 de locuri de muncă noi au fost create în ultimul an, şomajul a rămas la un nivel de peste 7%, iar creşterile salariale – invizibile”.

”Creşterea economică peste aşteptări de anul trecut nu s-a reflectat şi într-o redresare a pieţei muncii: salariile au fost majorate nesemnificativ, numărul de angajaţi din economie a crescut doar cu 50.000 de persoane (până la 4,36 milioane de persoane în ianuarie 2014), iar şomajul a rămas la un nivel de peste 7%. Companiile au făcut 35.000 de noi angajări în ianuarie 2014, „soldul“ salariaţilor din economie la începutul acestui an fiind de 4,36 de milioane de persoane, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).”, scrie Ziarul Financiar.

Cele mai citite

Percheziții DNA la primăria Sinaia și la domiciliul primarului Vlad Oprea

Ancheta se concentrează pe suspiciuni de luare de mită, abuz în serviciu și trafic de influență Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, miercuri, percheziții...

Tulcea caută soluții pentru valorificarea deșeurilor textile

În 2022, DAPS a colectat 23 de tone de textile, din care 14 tone au fost donate, iar restul trimise la reciclare Primăria municipiului Tulcea...

Europa trebuie să fie pregătită pentru tarifele lui Trump, avertizează șeful Băncii Centrale Europene

Trump a amenințat că va impune taxe asupra mărfurilor importate în SUA din UE Europa trebuie „să fie pregătită” și să anticipeze potențialele tarife comerciale...
Ultima oră
Pe aceeași temă