3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Francezii au pus COARNE calului românesc

REVISTA PRESEI: Francezii au pus COARNE calului românesc

„Francezii au pus coarne calului românesc”, titrează Adevărul în ediţia de marţi: „Autorităţile din România nu au găsit nimic în neregulă la abatoarele noastre, iar acuzele francezilor par din ce în ce mai nefondate. Producătorii români acuză strategia ‘ruşinoasă’ a colegilor francezi.

Carnea de cal din lasagna vândută în Marea Britanie nu provine din România sau, dacă a fost importată din ţara noastră, a fost etichetată drept carne de vită de către intermediari. Asta susţin autorităţile române, care au verificat cele două abatoare din Braşov şi Botoşani, care au făcut exporturi în Franţa, fără să găsească vreo problemă”.

Citeşte şi Reuniune la Bruxelles, săptămâna aceasta, în cazul cărnii de cal exportată în Marea Britanie

Cotidianul redă o profeţie care dă fiori Bisericii Catolice – „Urmaşul Papei Benedict al XVI-lea va distruge Roma”: „După anunţul demisiei Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, o profeţie şocantă a ieşit la lumină. Aceasta spune că urmaşul lui Papa Benedict al XVI-lea va distruge Roma, scrie dcnews.ro, preluat de Antena3.ro.

Profeţia Papilor, atribuită Sfântului Malachy, este alcatuită din 112 fraze scrise în limba latină care descriu toţi capii Bisericii Catolice, începând cu Papa Celestin al II-lea (ales în 1143) şi terminând cu urmaşul Papei Benedict al XVI-lea”.

Citeşte şi „Lasagna de cal“. Traseu dubios al cărnii, din abator până în farfurii

Din Curentul aflăm că ar exista „legături primejdioase între guvernul Ponta şi scandalul cărnii de cal vândute în Europa”: „România este implicată în scandalul de amploare europeană privind comercializarea cărnii de cal în Marea Britanie, chiar dacă autorităţile de la Bucureşti s-au spălat pe mâini după nişte verificări superficiale. Trebuie menţionat că România este acuzată că este ţara de unde provine carnea de cal apărută cu etichetă de carne de vită în magazinele din Marea Britanie.

Astfel,  în contextul în care guvernele francez şi britanic vorbeau despre  reuniuni de urgenţă şi verificări la sânge, la Bucureşti Ministerul Agriculturii anunţa chiar prin vocea ministrului Daniel Constantin că după cercetări de vreo câteva ore, făcute într-o zi de sâmbătă, s-a ajuns la concluzia că la una din cele două firme verificate, la cererea autorităţilor europene, nu s-a constatat nicio încălcare a normelor de etichetare, export etc”.

Citeşte şi SCANDALUL CĂRNII DE CAL. Ambasadorul Franţei la Bucureşti a venit la Guvern

Tot pe subiectul scandalului cărnii de cal, Evenimentul zilei scrie că, de fapt, „carnea de cal NU a ajuns din vina românilor în Anglia”: „Când şi unde s-a transformat calul în vită? Încrengătura de legături comerciale pare a ascunde mai degrabă o fraudă transfrontalieră şi nu o şmecherie dâmboviţeană.

Scandalul cărnii de cal a adus în atenţia întregii Europa industria de procesare din România. Dincolo de tot felul de interese – politice sau economice – , este evident că undeva pe traseu s-a produs o ruptură sau mai bine-zis ‘o fraudă’, după cum susţine comisarul european Dacian Cioloş, pe un lanţ în care au intervenit mai mulţi jucători, iar marfa s-a plimbat prin mai multe ţări”.
Cele mai citite

Hidroelectrica anunță stornarea facturilor pentru octombrie și noiembrie 2024

Dorim să vă aducem la cunoștință că în urma promulgării Legii nr. 312 din 2024 (conform Art. III, alin. 1), este necesar să stornăm...

Justin Trudeau, aproape de pierderea funcției: Moțiune de cenzură planificată pentru începutul anului viitor

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau ar putea pierde guvernarea în primele luni ale anului viitor, după ce liderul Noului Partid Democrat (NPD), Jagmeet Singh, a...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă