2.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Directorul CNADNR, despre furturile din companie: Pornim de la premisa...

REVISTA PRESEI. Directorul CNADNR, despre furturile din companie: Pornim de la premisa că acolo unde omul atinge banul există tentaţia

În ziarele de luni, citim un interviu cu directorul CNADNR, Narcis Neaga, despre angajații companiei care fură și politica instituției pentru astfel de cazuri, ce taxe sunt în planul Executivului pentru anul 2016, dar și care este părerea grecilor despre demisia lui Alexis Tsipras. În continuare, aflăm de ce s-au prăbușit creditele în euro pentru populație, dar și care sunt cele mai râvnite experiențe turistice. 

Gândul prezintă un interviu cu directorul Companiei Naționale de Drumuri, Narcis Neaga, despre acuzaţiile potrivit cărora în companie se fac caiete de sarcini „mănuşă” pentru licitaţii cu dedicaţie. Directorul CNADNR nu neagă că ”se fură”, dar spune că se fac verificări și că pentru opt persoane plângerile penale au ajuns la DIICOT. ”Da, există oameni care încalcă legea, în sensul că putem spune că fură, să nu ne ferim de verb. În 2015, în cele mai fierbinţi puncte, mă refer la Giugeni şi la Feteşti, s-au efectuat 458 de acţiuni de verificare. Pornim de la premisa că acolo unde omul atinge banul există tentaţia, nu pornim de la premisa că omul care lucrează într-o staţie de control este hoţ. În fond este angajatul companiei, compania nu angajează hoţi”, a spus Neaga. 

Adevărul scrie ce taxe pregătește Executivul pentru anul 2016. Taxa pe camera de hotel, birul pe şpaga medicilor, taxarea veniturilor Bisericii şi creşterea taxelor locale sunt în planul Guvernului pentru a intra în vigoare de anul viitor. alături de un nou regim de taxare la petrol şi gaze. Impozitul special din turism a fost anunţat vineri de premierul Victor Ponta, care a subliniat că sprijină proiectul dacă acesta duce la debirocratizare. „Înseamnă că nu mai plăteşti celelalte taxe ca o societate obişnuită, ci ai nişte criterii simple şi clare. Plăteşti o sumă fixă şi dacă eşti bun, faci profit mai mare, dacă nu eşti bun, ieşi de pe piaţă“, a explicat premierul. La rândul său, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a precizat că acest impozit specific din turism va fi aprobat de Parlament în această toamnă, urmând să fie aplicat de la 1 ianuarie 2016. 

Hotnews notează că de luni intră în vigoare legea amnistiei fiscale. Ea se referă la anularea unor obligații fiscale, cum ar fi cele pentru salariații care au primit diurne – considerate de Fisc că fiind asimilate salariilor și la persoanele care au obținut venituri sub nivelul salariului minim pe economie și au fost obligate să plătească contribuții de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.  Procedura de identificare a persoanelor fizice pentru care se anulează contribuția de sănătate. Această procedura cuprinde două părți, respectiv pentru toți contribuabilii ce au realizat venituri mai mici decât salariul minim brut pentru care se anulează obligația plătii, dar și contribuabilii pentru care s-a acordat prin Legea nr. 225/2015 anularea contribuției de sănătate. Se au în vedere cu precădere copii cu vârstă până la 18 ani, elevii și studenții cu vârstă de până la 26 ani, femeile însărcinate și lăuzele.  

Evenimentul Zilei arată ce părere au grecii despre demisia premierului Alexis Tsipras și organizarea de alegeri anticipate. Grecii nu vor să mai meargă la vot pentru că au fost dezamăgiți de ceea ce s-a întâmplat după referendum, când s-au opus măsurilor de austeritate. Pare o opinie generală. Aceștia cred că Tsipras a greșit când a acceptat un nou împrumut european de 86 de miliarde de euro, cu o nouă serie de măsuri de austeritate și că din această cauză și-a meritat trădarea unor membri din propriul partid. Nu mai înghit nici Syriza, considerată o încercare în care își puseseră speranțe. Totodată,  o altă parte a populației continuă să-i dea gir lui Alexis Tsipras, impresionată de discursul său în care s-a adresat poporului, cerând timp și susținere ca să-și ducă la îndeplinire proiectul de salvare a Greciei. Cei care continuă să meargă pe mâna lui Tsipras apreciază că, datorită lui, statul elen a primit prima tranșă din noul pachet de asistență financiară şi a reuşit să plătească la timp Băncii Centrale Europene o rată de 3,4 miliarde de euro și consideră că numai el va putea să convingă creditorii să șteargă o parte din datoriile Greciei.

Capital scrie că dezvoltarea economică a României este pusă în pericol de lupta politicienilor pentru a obține voturi din partea populației. „Dacă am fi avut Codul fiscal promovat poate era o creştere salarială doar cu 10%. Amânarea promulgării Codului fiscal permite creşteri de salarii şi amânarea sau eliminarea reducerilor de taxe. Noi cei din sectorul privat vrem să mulţumim celor care au amânat promulgarea Codului fiscal şi au salvat economia. Aşa o să avem o viaţă mai uşoară. Ne-ar fi fost greu să ne obişnuim cu taxe mai mici“, comentează economistul independent Florin Cîţu.Prudenţa, îngrijorarea pentru echilibrul bugetar au fost spulberate deşi, abia acum, ar fi toate motivele să fie date avertismente. Deznodământul era, însă, previzibil, din momentul în care primii oameni în stat, începând cu preşedintele, şi-au aprobat salarii triple, dar şeful statului a respins Codul Fiscal, secondat de Banca Naţională şi Consiliul Fiscal, explică Capital. 

Ziarul Financiar arată că, creditul în euro pentru populaţie s-a prăbuşit în doar trei ani. Creditul în euro pentru re­tail, adică pentru popula­ţie – atât cel de consum, cât şi cel imobiliar – s-a prăbuşit, ban­cherii ajungând să vândă acum împrumuturi în euro de numai 15 milioane de euro pe lună, faţă de 200 mil. euro cât plasau în 2010-2011. Cele două moment cheie care au generat această cădere au fost: restric­ţionarea creditului în valută în 2010-2011 de către BNR şi trecerea programului imobiliar „Prima casă“ la varianta exclusivă în lei din 2012. De asemenea, scăderea puternică a dobân­zilor la lei aproape că a egalizat costul unui credit în moneda naţională faţă de unul în euro. În perioada de boom creditul în euro era de două ori mai ieftin decât cel în lei, acesta fiind principalul argument de vânzare pentru bănci.

Wall Street scrie care sunt cele mai râvnite experiențe turistice și cât costă. Astfel, să fotografiezi aurora boreală costă 43 de dolari, însă un sejur întreg în Islanda poate ajunge și la 600 de euro. În Islanda exista tururi speciale pentru observarea aurorei boreale. Un astfel de tur costă 43 de euro de persoană și durează 3-5 ore. Organizatorii îți permit să faci încă o data turul gratuit, dacă în primul tur aurora boreală nu a apărut. O plimbare și o baie cu un elefant costă 151 de euro, dar șapte zile în Thailanda pot ajunge la 900 de euro. De asemenea, o viyită la capătul lunii unde pot fi văzuți pinguinii costă 130 de euro. Totuși, un sejur de șapte zile în Ushuaia, cel mai sudic oraș din lume, aflat în regiunea Țara de Foc din Argentina costă aproape 1.900 de euro. Excursia pentru vizitarea pinguinilor în mediul lor natural este, de fapt, un tur de o zi întreagă.

Pro Sport arată că CSM Bucureşti şi-a păstrat titlul la Bucharest Trophy, după ce s-a impus duminică în faţa echipei Buducnost cu 27-26. Campioana României a avut o partidă legată şi a reuşit să învingă deţinătoarea Champions League. Deşi a fost doar un turneu amical, cele două formaţii au luat în serios acest meci. Până la urmă, în joc era un trofeu despre care se vorbeşte şi în Europa, în handbalul feminin, având în vedere distribuţia de gală. Astfel, cei peste 2.000 de spectatori au asistat la un meci de Liga Campionilor, la un preambul al partidei care va avea loc la începutul lunii noiembrie, tot în Bucureşti. CSM şi Buducnost se vor întâlni devreme şi într-un meci oficial, cele două făcând parte din aceeaşi grupă.

 

Cele mai citite

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

Analiza PESTEL – Un instrument esențial în antreprenoriatul social

Într-un mediu de afaceri dinamic și adesea impredictibil, analiza PESTEL reprezintă un instrument esențial pentru antreprenorii sociali, oferind o perspectivă completă asupra factorilor externi...

Rareș Bogdan contestă demersurile lui Marcel Ciolacu: „Un joc politic pentru a-l favoriza pe George Simion”

Europarlamentarul PNL îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipulare prin publicarea unui document ucrainean care explică interdicția lui George Simion în Ucraina. Rareș...
Ultima oră
Pe aceeași temă