3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Becali vrea GRAŢIEREA lui Băsescu

REVISTA PRESEI: Becali vrea GRAŢIEREA lui Băsescu

„USL cârpeşte ruptura cu un nou protocol”, titrează Adevărul în ediţia de marţi: „Premierul Victor Ponta vrea rediscutarea protocolului USL, dar a dat asigurări că înţelegerea privind candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale rămâne valabilă. Criza din USL a trecut luni de la faza ultimatumurilor la cea a negocierilor. Premierul Victor Ponta a vorbit despre rediscutarea protocolului USL după scandalul din jurul lui Sorin Roşca Stănescu. În schimb, liderul PNL, Crin Antonescu, consideră subiectul încheiat. ‘Nu s-a pus problema ruperii protocolului nicio secundă. S-a pus problema că în mod evident va trebui să facem o echipă de negociere şi să discutăm protocolul, să-l updatăm’, a explicat Victor Ponta, luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD”.

Citeşte şi Ponta: Protocolul USL e suspendat. PNL să probeze prin fapte că e solidar cu PSD la guvernare. Candidatura domnului Antonescu rămâne valabilă

Din Cotidianul aflăm că „Mai mulţi deputaţi PSD vor să blocheze deconspirarea foştilor colaboratori ai Securităţii”: „Deputaţii vor ca ‘relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii’ să nu mai fie luate în calcul atunci când se stabileşte dacă o persoană a fost colaborator al Securităţii. Iar dacă la baza acuzaţiei de colaborare stau doar astfel de relatări, persoanele respective sunt declarate nevinovate, din lipsă de probe. Un grup de 13 deputaţi social-democraţi a depus la Parlament un proiect de lege prin care vrea să modifice semnificaţia termenului de colaborator al Securităţii. Printre iniţiatori se află mai mulţi avocaţi de profesie, dar şi un secretar executiv al PSD”.

„Ponta îi pregăteşte lui Crin capcana renegocierii protocolului USL”, potrivit Curentul: „De facto, USL este rupt de mai multe luni, de la moment în care a început acţiunea de marginalizare în cabinetul Ponta a miniştrilor liberali. În ciuda faptului că pe de o parte unii cântă prohodul USL iar alţii încearcă să nege breşele din Uniune, de facto USL nu mai există de câteva luni. Aceasta este realitatea verde-n faţă pe care unii încearcă să o acopere sau să o bage sub preş, fiecare după caz. Ceea ce este însă interesant în tot acest spectacol cu iz de ceartă politică sunt scenariile politice sufocante la care este supus Crin Antonescu de tovarăşul său de guvernare, Victor Ponta. Exploatând ‘criza Roşca’, PSD-ul a găsit un ‘cassus beli’ perfect care va fi folosit în războiul soft sau hard cu cei de la PNL. În realitate, toată această situaţie de scandal total nu este decât un pretext pentru PSD de a-i băga pumnul în gură lui Crin. Social-democraţii încep să folosească abil ascendentul pe care îl au în faţa liberalilor în această construcţie politică care nu mai este de mult timp una paritară. Raportul de forţe este net în favoarea PSD-ului iar Ponta începe să joace abil acest atu”.

„GIGI BECALI VA FACE TREI ANI DE ÎNCHISOARE. Patronul Stelei a ajuns în arestul Poliţiei Capitalei”, scrie şi Gândul: „Gigi Becali are de gând să-i ceară preşedintelui Traian Băsescu graţierea pedepsei de trei ani de închisoare la care a fost condamnat luni. ‘Prima dată m-am gândit să-i cer lui Băsescu graţierea. Nu-mi cad galoanele dacă o cer’, a declarat Becali, în declaraţia dată imediat după sentinţă. El a anunţat că va ataca sentinţa la CEDO, susţinând, totodată, că ‘se simte trădat de statul român’. Gigi Becali a ajuns, luni seară, în jurul orei 22:00, în arestul Poliţiei Capitalei, după ce s-a predat la IPJ Ilfov în cursul serii. În arest a ajuns şi fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi. De asemenea, a fost încarcerat şi Dumitru Cioflină, fost şef al Marelui Stat Major, care a primit o pedeapsă de doi ani cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi”.

Cele mai citite

Consultări politice în curs: Premierul viitorului Guvern rămâne o necunoscută

Reprezentantul PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că numele premierului care va conduce următorul Guvern nu a fost încă stabilit de liderii partidelor proeuropene. Potrivit ZF,...

Amnistia fiscală aduce venituri record: 5,8 miliarde de lei la bugetul statului

Amnistia fiscală din acest an a generat încasări de 5,8 miliarde de lei, conform datelor Profit.ro, o sumă în linie cu estimările revizuite ale...

Klaus Iohannis a invitat duminică partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă