8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Amintiri inedite după 25 de ani, petrecere după 10 ani...

REVISTA PRESEI: Amintiri inedite după 25 de ani, petrecere după 10 ani și amenințări pentru Europa

Gândul scrie astăzi despre OMUL CARE A FILMAT REVOLUŢIA. Cum au fost înregistrate primele imagini în Piaţa Universităţii în decembrie 1989. „În decembrie 1989 era student la Regie, avea o cameră şi a mers în Piaţa Universităţii să filmeze ceea ce a însemnat, de fapt, sfârşitul regimului Ceauşescu în România. Este vorba de Paul Cozighian cel care a reuşit să înregistreze primele imagini ale Revoluţiei, la Bucureşti, imagini care ulterior au fost preluate de televiziunile din întreaga lume”, relatează materialul. „Îmi pare rău că nu am avut mai mult curaj. Dacă nu aveam camera, aş fi stat mai mult şi aş fi strigat. Îmi mai pare rău că Revoluţia nu a fost dusă până la capăt şi a fost confiscată de cei din eşalonul doi al partidului”, spune acum regizorul Paul Cozighian

Tot despre evenimentele de acum 25 de ani, și în Adevărul, în articolul Amintiri cutremurătoare: poveştile miliţienilor împuşcaţi de militari în Revoluţia de la Sibiu. „25 de miliţieni au murit în 1989 la Sibiu, împuşcaţi de către militari de la UM 01512. După 20 de ani, anchetatorii au decis scoaterea de sub urmărire penală a capilor Armatei de la Sibiu. La 25 de ani de la evenimente, familiile a trei dintre miliţienii morţi la Sibiu au vorbit pentru Adevărul, în premieră, despre ce s-a întâmplat, iar un miliţian supravieţuitor a povestit coşmarul cumplit pe care nu-l va uita niciodată”, scrie în articol.

Traian Băsescu, în vizită la EVZ „Oricât m-au tăvălit, ce era de recunoscut au recunoscut”, un material din cotidianul cu bulină roșie. „În stilu-i caracteristic, Traian Băsescu a fost extrem de relaxat, pe tot parcursul vizitei în redacția ”Evenimentului zilei”. (…) A glumit mult, a râs cu poftă și a gustat glumele jurnaliștilor, care i-au răspuns cu aceeași monedă. Nimeni nu a fost surprins. Așa s-a întâmplat de fiecare dată când a venit în redacție pentru a da un interviu, sau pentru a participa la vreo emisiune tv, realizată de jurnaliștii EVZ. Totuși, ieri era evident că Traian Băsescu avea un motiv în plus să răsufle ușurat. Își încheiase cele două mandate de șef al statului, iar bilanțul era pozitiv, după propriile aprecieri. „Plec liniștit și probabil m-a încurajat în acest sentiment și ceea ce am văzut prin presă în ultimele săptămâni. Oricât m-au tăvălit, ce era de recunoscut au recunoscut’”, a spus el. Le-a povestit ziariștilor că, după 10 ani, nu a avut emoții la predarea mandatului către Klaus Iohannis și a punctat că nu a remarcat vreo emoție nici la președintele ales”.

Hotnews scrie despre Efectele perverse ale caderii rublei: pierderi in turismul din Franta si Elvetia, chinezii invadeaza Rusia, un om de afaceri s-a sinucis. „Un om de afaceri s-a sinucis din cauza caderii rublei, casele de schimb moscovite afiseaza modificarile cursului de schimb de mai multe ori pe zi, iar populatia isi scoate banii din banci ca sa-si cumpere televizoare si telefoane scumpe ca sa nu stea cu banii cash expusi devalorizarii- acestea sunt primele semne ale panicii care s-a instalat in Rusia si care poate avea efecte perverse periculoase la nivel international”, aflăm din material.

Din Puterea aflăm că Traian Băsescu a petrecut alături de soţie şi lideri ai PMP, în frunte cu Elena Udrea, la o berărie din Capitală. „Fostul preşedinte s-a urcat pe un scaun, în berărie şi le-a spus celor prezenţi: „Zece ani au spus că de ce mă duc în restaurant, dar nu îi spuneau restaurant, îi spuneau cârciumă. Astăzi, am revenit la calitatea de om normal, dar şi zece ani, cât am fost preşedinte, tot om eram”. În acel moment, fostul preşedinte a fost aprobat cu aplauze. De asemenea, în timpul întâlnirii, Elena Udrea s-a alăturat pe scenă unui interpret, alături de care a cântat şi a dansat.”

Jurnaliștii Ziarului Financiar cred că Dacă îşi continua politica de constructor din mandatul de primar, România rămânea şi cu autostrada „Băsescu“ în urma mandatului de preşedinte. „Primarul Băsescu a lăsat Bucureştiului pasajul Basarab aproape de faza de începerea construcţiei când a plecat din funcţie în 2004, precum şi prima linie de metrou uşor din Bucureşti, tramvaiul numărul 41, care face legătura între Ghencea şi Piaţa Presei, însă, fascinat de dosare şi negocieri de securitate cu liderii globali, nu a reuşit să îşi determine guvernele să construiască o autostradă peste munţi. „Nu vă pare rău, domnule preşedinte, că nu am trecut munţii cu o autostradă în mandatul dumneavoastră?“ „Da, măi…, aşa e“, a acceptat preşedintele la fotografia cu ziariştii. Poate că preşedintele de azi îşi va asuma el acest ţel, să ajungă acasă pe autostradă.”

Daniel Dăianu spune, într-un interviu pentru Ziare.com, că Suntem amenintati de renasterea strigoilor unui trecut intunecat. „Daca lucrurile se vor deteriora economic mai mult in Europa, nu vor fi numai proteste de strada, greve. Poate fi pus in discutie procesul democratic. Cand starea de spirit a multor cetateni este dominata de neincredere, teama, frustrare, usor castiga teren populismul, autoritarismul, xenofobia si sovinismul, discursul solutiilor extremiste, radicale. Acesta e cel mai mare pericol in spatiul politic in anii ce vin. (…) Sa nu uitam ca Hitler, national-socialismul au ajuns la putere si din disperarea unei populatii, care suferea si ca urmare a miopiei politice a tratatelor de dupa Primul Razboi Mondial. Tot mizeria, efectele acelui razboi au facilitat venirea la putere a bolsevicilor in Rusia. (…) Planul Juncker este un pas inainte, dar nu este suficient. Uniunea Europeana este un bun public al europenilor, care trebuie aparata pentru a stavili renasterea strigoilor unui trecut intunecat”. 

Cele mai citite

Pensia medie lunară a crescut cu 22% în T3, numărul pensionarilor scade ușor

Pensia medie lunară din România a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2024 la 2.582 de lei, marcând o creștere de 22% comparativ...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

George Simion propune un guvern de uniune naţională cu premier din partea AUR, Petrişor Peiu

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, joi, că propune formarea unui guvern de uniune naţională cu premier din partea AUR, Petrişor Peiu, menţionând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă